Primarul sectorului 5, Daniel Florea, acuzat de legaturi cu falimentarea Petromin SA, ce mai ramasese din FLOTA ROMANIEI!

0
1505

Petromin SA, sau ceea ce a mai rămas din flota românească, se află în faliment din 2012, cu datorii totale de aproape 57 milioane de lei. În noiembrie 2014, cei mai mari creditori ai societăţii de stat constănţene erau ANAF, care avea de recuperat datorii la stat de 26,6 milioane de lei şi austriecii de la Voestalpine, cu 28,9 milioane lei.
Între timp, Petromin a plătit o parte din datorii, banii provenind din veniturile obţinute de pe urma complexului turistic Dunărea, din staţiunea Saturn, dar şi din alocările bugetare, făcute prin acţionarul majoritar AAAS (fosta AVAS).
Dincolo de misterul care învăluie dispariţia flotei româneşti, un subiect cu totul aparte îl reprezintă şi complexul turistic din Saturn, ultima proprietate importantă a Petromin. În acest moment, compania falimentară de stat are de recuperat o sumă importantă de la fostul administrator al complexului, fratele fostului pedelist constănţean Daniel Florea, devenit apoi deputat şi acum primar PSD în Sectorul 5, informează replicaonline.
În martie 2016, Tribunalul Constanţa a dispus intrarea în insolvenţă a firmei Quantum West Business SRL, cu sediul într-un apartament de bloc din Constanţa. Societatea are ca domeniu de activitate alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică şi a raportat pentru anul 2015 cifră de afaceri 0 şi pierderi de 71.752 lei, fără nici un angajat. Quantum West Business SRL a fost în perioada 2013-2015, administratora complexului Dunărea, din Saturn, proprietatea falimentarei Petromin SA. Iar mandatul său a fost unul păgubos pentru compania de stat, din moment ce Quantum West Business SRL are în tabelul creditorilor săi două entităţi mari şi late: ANAF, care are de recuperat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa suma rizibilă de 59 de lei pentru bugetul de stat, dar şi Petromin SA, căruia îi datorează 96.852,69 lei, după cum se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 16611/02.08.2016.
Administrator special al Quantum West Business, care nu deţine nici o proprietate de pe urma valorificării căreia s-ar putea acoperi vreo datorie, este Elena Constantina Florea, cu aceeaşi adresă de domiciliu ca cea a firmei la care este unic asociat.
Petromin, ţepuită de proprii angajaţi
Elena Constantina Florea a fost referent juridic la Petromin SA în perioada 2005- 2008. Şi mai interesant este faptul că manager al complexului turistic Dunărea, între 2012 şi 2014, a fost, din partea Quantum West Business SRL, Marian Florea. Fost manager al Petromin între 2011 şi 2012, Marian Florea se recomandă acum ca angajat al Ministerului Afacerilor de Externe, din 2015, dar şi consilier în cadrul Parlamentului, din 2014 până în prezent.
Managerul firmei care are de achitat Petrominului aproape 100.000 de lei este fratele lui Daniel Florea, fost pedelist de frunte în 2008, când candida pentru un post de senator în Constanţa, devenit ulterior deputat PSD şi, în prezent, primarul Sectorului 5 din Capitală.
Daniel Florea, s-a făcut remarcat după ce l-a achitat pe Gigi Becali în scandalul Valiza, din calitatea sa de angajat al Federaţiei Române de Fotbal. El a mai ocupat postul de vicepreşedinte AVAS, instituţie de stat care deţine Petromin, fiind pentru o perioadă şi administrator special al companiei maritime de stat păgubite chiar de fratele său.

<