Intra in contact cu noi

Timp liber

Primarul Bucurestiului: ”Avem o problemă cu ciorile din Parcul Cişmigiu”

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că se lucrează la bugetul local pe acest an şi foarte curând acesta va fi supus dezbaterii publice pentru ca la finalul lunii februarie – începutul lunii martie, să poată fi adoptat. În ceea ce priveşte problema ciorilor din Parcul Cişmigiu, Nicuşor Dan a explicat că în bugetul de anul trecut a existat o secţiune de bugetare participativă, iar unul dintre proiectele câştigătoare se referă la ciorile din Parcul Cişmigiu, proiectul având o valoare de 500.000 de lei.

Nicuşor Dan a declarat la B1 TV, luni seară, că la nivelul Primăriei Capitalei se lucrează la bugetul pe acest an, că la secţiunea de funcţionare bugetul va fi acelaşi ca anul trecut, însă mai sunt discuţii la secţiunea de investiţii.

”Am avut discuţii. Avem un indicator foarte bun. Faţă de 2020, când Primăria a avut un buget total nerealist, în 2021 am tăiat foarte mult, tocmai pentru că Primăria cheltuia mai mult decţt avea veniturile, instituţiile din subordine, s-au încadrat şi avem un indicator foarte bun, execuţia pe 2021. Singura discuţie, pe ceea ce înseamnă funcţionare avem acelaşi buget din 2021, pe ceea ce înseamnă investiţi am avut săptămâna trecută şi azi o ultimă rundă de discuţii pe instituţiile mari care sunt Primăria însăşi, Administraţia străzilor, Administraţia spitalelor, Administraţia parcurilor. Foarte curând o să ieşim în dezbatere publică cu bugetul pe care probabil o să îl votăm undeva spre sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă în buget sunt prevăzuţi bani pentru problema ciorilor din Parcul Cişmigiu, Nicuşor Dan a explicat că anul trecut un proiect pe această temă a câştigat banii necesari, prin bugetare participativă.

Reclama

”Avem o problemă cu ciorile din Parcul Cişmigiu, oricine locuieşte în zonă şi foloseşte parcul ăsta, o vede pentru că dimineaţa este mizerie, de la ciori. Ele nu stau peste zi. Petrec noaptea în Parcul Cişmigiu. Problema asta necesită o soluţie. Problemele sunt particulare, pentru că nu doar noi avem probleme cu păsările. Noi am avut în premieră, în 2021, în bugetul local, am avut o secţiune care s-a numit bugetare participativă, în sensul că am alocat 2 milioane de lei. Nu a decis nici primarul, nici Consiliul Local, ce se întâmplă cu acei 2 milioane de lei, am deschis un concurs pentru public, în care oricine a propus proiecte. A fost un juriu intern şi o dezbatere pe internet în care cetăţenii au putut să voteze. Şi unul dintre proiectele care a câştigat 500.000 de lei a fost proiectul ăsta, ciorile din Cişmigiu”, a declarat Nicuşor Dan.

Edilul a mai explicat că proiectul prevede şi studii.

”Proiectul înseamnă şi studierea problemei şi rezolvarea ei. De aici a venit confuzia. Faptul că ei au câştigat 500.000 de lei. prima etapă e să faci un studiu care să spună care este soluţia, logic. S-au pronunţat specialiştii în această dezbatere din ultimele zile, că trebuie să faci un studiu să vezi cum rezolvi problema şi partea asta de studiu o să fie o achiziţie publică, o să trecem în buget 100.000 de lei, nu 500.000 de lei şi probabil că omul sau firma care va câştiga acest studiu, o să îi fie atribuit 50.000- 70.000 de lei, cât rezultă din licitaţia publică. Restul de bani o să fie atribuiţi pentru rezolvarea problemei ”, a declarat Nicuşor Dan.

Reclama

Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, îi oferă primarului Capitalei, Nicuşor Dan, mai multe soluţii pentru combaterea ciorilor din Parcul Cişmigiu, precizând că aplicarea acestora nu depăşeşte 60.000 de lei.

“Între 10.000-60.000 de lei costă soluţia tehnică pentru combaterea ciorilor, mai puţin decât orice studiu ştiinţific. Restul de 440.000 de lei sunt bani aruncaţi. Am întrebat specialiştii care se ocupă cu păsările (ornitologie), am dat un Google search şi toată munca mi-a luat cam patru ore pentru a analiza soluţiile implementate în alte parcuri din lume”, a transmis Octavian Berceanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El a precizat şi care sunt cele trei soluţii pentru combaterea ciorilor.

Reclama

“1.Combaterea cea mai eficientă este folosirea fasciculelor laser (500 – 2500 lei buc) care sunt îndreptate de la sol către păsări în mod repetat. Folosirea poate fi făcută uşor de către patru poliţişti locali care patrulează pe timpul nopţii.

2. Folosirea, în primăvară, a unui tratament cu substanţe pulverizante repelente, la fel cum se folosesc cele pentru insecte prin pulverizare cu atomizoare. Bird Stop ® este o sustanţă repelentă biodegradabilă, fără toxicitate pentru păsări sau oameni. Cost total 20.000 lei pentru un tratament pe 10 ha de vegetaţie.

3. Instalarea emiţătoarelor de infrasunete, profesionale, care pot fi folosite pe tot parcursul anului. Cost 27.000 lei pentru patru bucăţi”, a explicat Octavian Berceanu.

Reclama

El a mai afirmat că valoarea totală pentru folosirea celor trei variante nu depăşeşte 60.000 de lei.

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat cu

pe

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Reclama

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Reclama

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat cu

pe

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Reclama




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continua sa citesti

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat cu

pe


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Reclama
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Reclama

La mare cautare