Transport
Primaria introduce benzi pentru autobuze pe Magheru, Kiseleff, Drumul Taberei si zeci de alte strazi! Pe aici vor circula NUMAI autobuzele si taxiurile!

Primaria Capitalei a finalizat lista bulevardelor pe care ar urma sa se implementeze benzi unice pentru tramvaie si autobuze, anunta HotNews.ro. Proiectul urmeaza sa fie discutat cu Brigada de Politie Rutiera pentru aprobare. Printre bulevardele pe care Primaria Capitalei intentioneaza sa faca benzi unice pentru RATB se numara: bd. Aviatorilor, Sos. Kiseleff, bd. Magheru, Sos. Colentina bd. Decebal, bd. Tineretului si Drumul Taberei.
Pe benzile unice pot circula doar mijloacele de transport in comun, taxiurile si echipajele de interventie. Aceasta masura a fost implementate de majoritatea capitalelor europene pentru a imbunatati transportul public. Astfel, tramvaiele, troleibuzele si autobuzele nu mai stau blocate intrafic, ci au prioritate.
Primaria Capitalei vrea sa implementeze banda unica pentru autobuz si troleibuz pe urmatoarele artere:
– Sos. Bucuresti-Ploiesti intre Bd. Aerogarii – Piata Presei LibereBd. Aerogarii – Piata Presei Libere
– Sos. Kiseleff intre Piata Presei Libere-Bd. C-tin Prezan
– Bd. Gh. Magheru intre Piata Romana- Str. C.A .Rosetti
– Str. N. Balcescu intre Str. C.A.Rosetti – Piata Universitatii
– Bd. Aerogarii intre Sos. Bucuresti-Ploiesti – Str. N. Caramfil
– Str. N. Caramfil intre Bd. Aerogarii – Sos. Pipera
– Bd. Aviatorilor intre Str. N. Caramfil – Piata Charles de Gaulle
– Sos. Colentina intre Bucur Obor- Str. Sportului
– Cal. Mosilor intre Bucur Obor- Bd. Carol I
– Sos. Iancului intre Sos. Mihai Bravu – Sos. Pantelimon
– Bd. Chisinau intre Sos. Pantelimon – Bd. N. Grigorescu
– Bd. N. Grigorescu intre Bd. Basarabia – Bd. Th. Pallady
– Bd. Unirii – Str. Traian – Piata Alba Iulia
– Bd. Decebal intre Piata Alba Iulia – Sos. Mihai Bravu
– Str. Baba Novac intre Sos. Mihai Bravu – Str. C-tin Brancusi
– Str. C-tin Brancusi intre Str. Baba Novac- Str. Lucretiu Patrascanu
– Str. Lucretiu Patrascanu intre Str. C-tin Brancusi – Bd Basarabia
– Splaiul Independentei intre Piata Unirii -Pod Eroilor
– Bd. D. Cantemir intre Piata Unirii- Cal. Serban Voda
– Bd. Tineretului intre Cal. Serban Voda – Cal. Vacarestilor
– Cal. Vacarestilor intre Bd. Tineretului – Piata Sudului
– Str. Nitu Vasile intre Piata Sudului – Bd. Al. Obregia
– Bd. AL Obregia intre Str. Nitu Vasile – Str. Tumu Magurele
– Drumul Taberei (ramura de nord) intre Str. Valea Ialomitei – Drumul Sarii
– Drumul Taberei (ramura de sud) intre Str. Valea Argesului – Str. Brasov
– Bd. luliu Maniu intre Grup Scolar Auto- Piata Leul
– Cal. Grivitei intre Bd. Ion Mihalache – Gara de Nord
– Bd. Ion Mihalache intre Cal. Grivitei -Piata Victoriei
– Bd. C-tin Prezan – intre Sos. Kiseleff – bd. Aviatorilor
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
You must be logged in to post a comment Login