Premierul Orban, in inspectie pe santierele stadioanelor pentru Euro 2020

0
454

Premierul Ludovic Orban verifica luni stadiului lucrărilor demarate la obiective de investiții în perspectiva găzduirii meciurilor din cadrul EURO 2020, și anume: Steaua, Arcul de Triumf și Giulești.
Premierul este însoțit în vizita pe șantierele stadioanelor de către ministrul Tineretului și Sportului, Ionuţ Stroe.
Săptămâna trecută, ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării și administrației Ion Ștefan a fost în vizită neanunţată pe şantierele celor trei stadioane la care se lucrează pentru organizarea meciurilor din cadrul EURO 2020.

<
Atunci ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții constructorilor de la stadioanele Steaua Bucureşti, Giulești „Valentin Stănescu” și „Arcul de Triumf”, care l-au asigurat că toate lucrările sunt în grafic.
Cele 3 stadioane: Steaua, Arcul de Triumf și Giulești se realizează prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, bugetul total fiind de peste 500 de milioane de lei.