Gabriela Firea, o noua gafa PENIBILA! „Cu siguranță este o greșeală a cuiva”

0
904

Primarul Gabriela Firea vrea să-i acorde titlul de cetățean de onoare fostului mare fotbalist și antrenor Cornel Dinu, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului General de la data de 14 noiembrie. Dar în actul respectiv, „Mister”, un simbol al lui Dinamo, e menționat ca fost „antrenor principal la Steaua Bucureşti”, conform hotnews.ro.

<

”Corneliu Constantin Dinu (n. 2 august 1948, Târgovişte), cunoscut sub numele de Cornel Dinu, este un fost jucător şi antrenor de fotbal român. A fost antrenor principal la Steaua Bucureşti, apoi a mai antrenat CS Târgovişte, ASA Târgu Mureş, Oţelul Galaţi, U Cluj şi FC Olt şi a fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994, drept pentru care a fost şi decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a lll-a”, se arată în referatul semnat de Gabriela Firea, conform sursei citate.


Cornel Dinu a reacționat după gafa celor de la PMB. „Cu siguranță este o greșeală a cuiva din preajma doamnei Primar, căreia îi mulțumesc că s-a gândit la mine să mă facă și cetățean de onoare al Bucureștiului, mai ales că sunt cetățean de onoare al Târgoviștei, care a fost 350 de ani capitala Valahiei. Am fost prieten foarte bun cu Răsvan, fostul soț al doamnei Firea, și cu mama acestuia, soacra doamnei Firea, care a fost profesoară și căreia i-am aprobat facultatea de sport când eram ministru. Și ca să glumesc, pentru că e chiar cazul să glumim de această gafă nevinovată, când ne opream după meciurile de fotbal cu Răsvan la o bere sau la un mic, regretatul Piți Varga avea o vorbă: «MAI sau MFA tot MAI este»! (n.red. – Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Forțelor Armate)”, a spus, conform fanatik.ro, Cornel Dinu.