Politica
Premierul Cîțu: „Nu am acceptat propunerile de inchidere a mall-urilor si a teraselor”

Premierul Florin Citu a anuntat, miercuri, ca a refuzat introducerea de noi restrictii, propuse de „specialisti in epidemiologie”, precum inchiderea mall-urile si teraselor.
„Da, eu nu sunt de acord cu inchiderea mall-urilor. Nu am acceptat propunerile de inchidere a mall-urilor si a teraselor. Au fost propuneri cu diferite restrictii, nu le-am acceptat”, a spus apasat Citu.
Florin Citu a afirmat ca nu are estimari cu privire la numarul infectarilor in urmatoarele zile.
„Au fost estimari ca vom avea 10.000 in luna martie si nu suntem acolo, estimarile sunt estimari, realitatea le infirma de fiecare data”, a aratat premierul.
Presedintele Klaus Iohannis a afirmat marti ca autoritatile nu au in vedere un „lockdown” de Pasti, iar starea de alerta va fi prelungita saptamana aceasta.
El a adaugat ca restrictiile de circulatie pe timp de noapte ar putea intra in vigoare mai devreme, la ora 22,00, fata de ora 23,00, cum este in prezent.
„Starea de alerta va fi prelungita in aceasta saptamana, din cauza numarului relativ mare de imbolnaviri, si restrictiile care sunt in vigoare vor fi pastrate, iar circulatia pe timp de noapte, care este restrictionata acum de la ora 23,00, va fi restrictionata mai devreme, probabil incepand de la orele 22,00”, a afirmat seful statului la Palatul Cotroceni.
Totodata, a spus ca nu este luata in considerare instituirea starii de urgenta in perioada sarbatorilor pascale.
„Pot sa va spun foarte clar, dragi romani, ca nu avem in vedere un lockdown de Pasti”, a mai afirmat Iohannis.
El a avertizat cu privire la numarul mare de imbolnaviri cu SARS-CoV-2.
„Vreau sa atrag atentia, totusi, ca cifrele din ultima saptamana, privind evolutia pandemiei de COVID-19, sunt ingrijoratoare. Tendinta de crestere este evidenta si din toate partile ni se spune ca presiunea pe sectiile de Terapie Intensiva este tot mai mare”, a adaugat presedintele.
Seful statului i-a indemnat pe romani sa respecte normele sanitare in vigoare.
„Dragii mei, haideti sa nu irosim ceea ce am castigat pana acum prin campania de vaccinare, care merge foarte bine (…). Astfel incat pana in vara sa avem un nivel foarte bun de vaccinare a populatiei. Dar pana atunci trebuie sa avem grija sa nu ne inecam la mal”, a subliniat Iohannis.
In ceea ce priveste campania de vaccinare, a amintit ca peste un milion de persoane s-au vaccinat impotriva COVID-19 pe teritoriul Romaniei si a apreciat ca „numarul de doze administrate creste de la o zi la alta, numarul de centre de vaccinare creste de la o saptamana la alta”.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.