Politistii din Bucuresti au inceput sa dea amenzi celor care nu poarta masca

Polițiștii Capitalei au dat 20 de amenzi în noaptea de sâmbătă spre duminică bucureștenilor prinși că nu poartă mască de protecție în spaţii publice închise, spaţii comerciale şi la locul de muncă.

<

Poliția Capitalei a anunțat, duminică, faptul că razia a vizat 146 societăți comerciale din București, iar echipele mixte de control au dat 60 de amenzi în valoare de 86.800 de lei.

Dintre acestea 29 de amenzi în valoare de 56.400 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Echipele de control au sancționat operatorii economici care nu au organizat activitatea în aer liber sau nu au asigurat la intrare triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât şi pentru vizitatori”, au arătat polițiștii.

Alte amenzi au fost aplicate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice sau pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor.