Intra in contact cu noi

Bani

Polițist din București, prins în flagrant de DNA când primea 10.000 de euro mită

Publicat cu

pe

Fostul agent de Poliţie judiciară din Bucureşti prins în flagrant când primea 10.000 de euro de la o femeie căreia i-a promis că va determina funcţionari publici să faciliteze obţinerea frauduloasă, de către aceasta şi fratele ei, a permiselor de conducere a fost trimis în judecată de DNA. 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Victor-Daniel Popescu, la data faptei agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Secţia 21, pentru trafic de influenţă.

”La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Astfel, în 15 martie, Popescu ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Reclama

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă.

Bani

Studiu Gfk: Puterea de cumpărare în București este dublă față de media pe țară

Publicat cu

pe

Județul Constanța se află, în acest an, la jumătatea clasamentului național privind puterea de cumpărare, cu o medie anuală pe cap de locuitor de aproximativ 7.740 de euro, arată un studiu realizat de compania GfK, relatează Rador Radio România.

Cea mai ridicată putere de cumpărare, de 15.300 de euro, este în București, aproape dublă față de Constanța, iar cea mai redusă, de aproximativ 4.000 de euro, este consemnată în Vaslui.

Datele studiului arată că județul Constanța nu a reușit să își valorifice eficient, din acest punct de vedere, multiplele avantaje oferite de amplasarea geografică, cu ieșire la mare, de existența portului, de resursele de energie regenerabilă și de accesul la autostradă.

Reclama

La nivel european, puterea medie de cumpărare a crescut anul acesta la aproape 17.700 de euro, în timp ce România, cu nivelul de 7.740 de euro, urmează un trend descrescător și a coborât două poziții în clasament, față de anul trecut, până pe locul 33, din totalul de 42.

Continua sa citesti

Bani

Sectorul care va atrage investii uriase in Romania in anii urmatori. Iohannis: ”România vrea să devină un lider în regiune”

Publicat cu

pe

Guvernele și companiile petroliere, prezente la Summitul pentru climă al Națiunilor Unite din Dubai, au promis să ia măsuri mai puternice pentru a combate încălzirea globală. Mai mult de 100 de țări au semnat un angajament pentru a tripla folosirea surselor regenerabile de energie până la finalul deceniului.

Pe de altă parte, peste 20 de state, între care și România, au susținut triplarea capacităților de energie nucleară ca o altă măsură de combatere a încălzirii globale. Președintele Klaus Iohannis a vorbit în cadrul conferinței ONU despre planurile de dezvoltare a producției naționale de energie nucleară, care ar corespunde cerințelor ecologice și nevoilor de stabilitate energetică.

Klaus Iohannis: Ne angajăm să finalizăm două unități noi la Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă și să construim reactoare modulare mici în România. Aceasta este o nouă tehnologie la care colaborăm cu prietenii noștri din Statele Unite.
România vrea, de asemenea, să devină un lider în regiune în implementarea energiei nucleare. România recunoaște energia nucleară ca o sursă stabilă de energie care contribuie la securitatea energetică și decarbonizare.

Reclama

Realizator: Președintele Klaus Iohannis a mai spus că, până în 2030, România își propune să reducă emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 80% față de nivelul din 1990. Astăzi, șeful statului român va participa la evenimentul care marchează intrarea României în Alianța Solară Internațională, al cărui obiectiv este acela de a încuraja o mai bună exploatare a energiei solare pentru a reduce dependența de combustibilii fosili.

Continua sa citesti

Bani

Negoita vrea sa dea 133 de milioane de lei, bani publici, unei firme din Buzău cu cifră de afaceri 0 între 2014 și 2021. Ciolacu nu e departe

Publicat cu

pe

Un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitație de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, este pe punctul de a fi semnat cu o firmă din Buzău cu cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, după ce a fost câștigat într-o procedură de atribuire cu multe semne de întrebare, scrie g4media.ro.

Pentru îndeplinirea unei condiții-cheie de participare, societatea din Buzău are ca terț susținător o firmă din domeniul construcțiilor al cărei patron și soția lui au fost finanțatori PSD în mandatul actualului președinte al formațiunii, premierul Marcel Ciolacu.

Mai multe documente și indicii descoperite de G4Media.ro dezvăluie faptul că în spatele micii firme care țintește banii de la Sectorul 3 s-ar afla membri a două familii – Docuz și Arghir –, apropiate de actualul primar al Sectorului 3 și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Reclama

Informația pe scurt

Primăria condusă de Robert Negoiță scoate la licitație  în iunie 2023 un contract cadru pentru servicii de catering în școli în valoare de 133 de  milioane de lei (27 de milioane de euro).
Pe data de 25 august, comisia de licitație a anunțat rezultatul preliminar: Pe primul loc este asocierea Gab Pavolux-Bedamiro.
Cu câteva luni înainte de licitația pentru contractul mare, de 27 milioane de euro, o școală din sectorul 3 scoate la închiriere o fostă cantină, în care primăria investise deja circa 2 milioane de euro în dotări de lux. Câștigătorul licitației:Gab Pavolux, în urma unei proceduri cel puțin discutabile.

Firma care va presta servicii de catering pentru școlile din sectorul 3 și-a asigurat, prin urmare, înainte de licitație, spațiul pentru cantină amenajat deja cu toate dotările pe banii primăriei.
Firma Gab Pavolux este deținută  de Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care trăiește în Dubai. Zeci de fire leagă însă firma Gab Pavolux de familia Docuz. Sorina Stan Docuz, fostă Miss Buzău, trece drept protejata premierului Marcel Ciolacu, originar și el tot din Buzău.

Reclama

Bedamiro, firma care a susținut la licitație firma Gab Pavolux, are sediul tot în Buzău și este deținută de omul de afaceri Mihai Leonard Rotaru. În toamna lui 2020, la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a devenit președinte ales al PSD, atât Rotaru, cât și soția sa, Daniela, au împrumutat acestei formațiuni politice câte 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale. Rotaru este considerat drept unul dintre apropiații premierului Ciolacu și finanțatorii de bază ai PSD.
Primarul Robert Negoiță, fostul soț al Sorinei Docuz, este puternic susținut de Marcel Ciolacu.  În calitate de premier, Ciolacu a lăudat public activitatea primarului din Sectorul 3. Potrivit unor surse din PSD, Ciolacu îl susține pe Negoiță pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei.
Deși licitația organizată de primăria lui Negoiță și-a desemnat câștigătorii, pe primul loc fiind firma Gab Pavolux strâns legată de familia Docuz, contractele nu au fost încă semnate. G4Media.ro a început investigația în urmă cu câteva luni.

Ancheta pe larg în g4media.ro.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Stiri Bucuresti actualitate8 ore in urma

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar...

Politica10 ore in urma

Contract de 27 de milioane de euro aproape să fie atribuit de Primăria Sectorului 3 unei firme apropiată de Ciolacu 

Firma Gab Pavolux SRL, prin intermediul căreia un fotomodel din Dubai, patron în acte, este pe cale să câștige un...

Sectorul 316 ore in urma

10.000 de lei de căciulă – Negoiță a premiat olimpicii din Sectorul 3

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a premiat joi, 6 decembrie, 18 elevi pentru rezultate deosebite obținute la olimpiade și concursuri...

Politica16 ore in urma

Mesajul lui Nicușor Dan către bucureștenii care stau iarna fără apă caldă și căldură: ”O să fie bine, dacă nu se întâmplă vreo altă avarie”

Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că avariile în urma cărora aproximativ 10% dintre blocurile din Capitală nu au agent termic...

Transport16 ore in urma

STB a introdus primele autobuze electrice pe traseele din Bucuresti

STB SA a introdus de joi primele două din cele 100 de autobuze electrice, achiziționate de Primăria Capitalei pe linia 330, ce...

Bucurestio zi in urma

”Eu am omorat-o!” – Un bătrân a intrat într-o secție de Poliție din București și a lăsat pe toată lumea mască

Crimă înfiorătoare în București, unde un bărbat de 72 de ani s-a prezentat la poliție și a mărturisit totul. Bărbatul...

Reclama

La mare cautare

%d