Connect with us

Politica

Plangere la DNA impotriva Gabrielei Firea pentru abuz in serviciu!

Publicat

on

Roxana Wring si Ana Maria Ciceala, consilieri generali din partea USR, au depus marti o plangere penala la DNA impotriva primarului general Gabriela Firea, scrie RomaniaCurata.ro.

USR o acuza pe Firea de abuz in serviciu intrucat a refuzat sistematic sa puna proiectele Uniunii pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
„Proiectele propuse de alte partide precum PSD sau ALDE sunt introduse prioritar si cu celeritate pe ordinea de zi a sedintelor CGMB, chiar si in sedinte extraordinare fara a se justifica urgenta dezbaterii respectivelor proiecte”, arata consilierii USR in plangerea penala depusa la DNA.
Primarul general are printre atributii si intocmirea ordinii de zi a sedintelor CGMB, noteaza sursa citata.

„Omisiunea de a include proiectele de hotarari propuse de consilierii locali ai USR pe ordinea de zi a sedintelor CGMB, desi au trecut peste 30 de zile de la inregistrarea acestora, reprezinta o incalcare grava a prevederilor legale incidente si intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu”, acuza USR in plangerea depusa la DNA.

„Nerespectarea prevederilor legale cu ocazia intocmirii ordinii de zi a sedintelor CGMB ne vatama drepturile de a ne exercita mandatele de consilieri cu care am fost investiti, prin impiedicarea exercitarii drepturilor noastre la initiativa pentru proiectele de hotarari in cadrul consiliului”, se mai spune in plangere.
USR are 16 consilieri in cadrul Consiliului General din Bucuresti.
Lista proiectelor USR care nu au fost depuse pe ordinea de zi a sedintelor CGMB, desi intruneau conditiile legale (potrivit USR):

  1. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de masuri pentru imbunatatirea signalisticii si serviciilor de receptie in spitalele din subordinea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, depus de catre consilierul local Cristina Madalina Pruna in data de 20 octombrie 2016.
  2. Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual de sterilizare gratuita a animalelor fara pedigree, cu stapan, la nivelul Municipiului Bucuresti, depus in data de 24 noiembrie 2016 de catre consilerii locali Ciceala Ana Maria, Wring Roxana, Grigorescu Florin, Munteanu Cristian Mihai, Teodor Raluca Nicoleta, Cotofana Liviu Alin, Tugui Matei Ion, Gadiuta Alexandru Valeriu, Stroe Bogdan Cristian.
  3. Proiect de hotarare privind infiintarea Comisiei de Imagine Urbana pe langa Directia de Urbanism a Primariei Municipiului Bucuresti depus in data de 21 decembrie 2016 de catre Wring Roxana, Ciceala Ana Maria, Teodor Raluca.
  4. Proiect de hotarare privind interzicerea activitatilor si spectacolelor care folosesc dresuri de animale in divertisment (circuri ambulante sau expozitii) in Municipiul Bucuresti depus pe 17 februarie 2017 de catre Raluca Teodor.
  5. Proiect de hotarare privind modificarea Normelor de salubrizare ale Muncipiului Bucuresti depus in data de 28 noiembrie 2016 de catre consilier Wring Roxana.

Politica

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Publicat

on

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.

Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.

Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.

Opţiuni pentru Consiliul Local

Advertisement


PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.

Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean


Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.

Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

Advertisement


PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.

Alegeri europarlamentare


Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat

on

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat

on

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro