Peste 5.000 de persoane, angajaţi în sistemul sanitar, protestează, joi, în centrul Capitalei, oamenii fiind nemulţumiţi de legea salarizării, susţinând că generează inechităţi şi discriminări în sistemul de salarizare din sănătate şi asistenţă socială.

<

Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie: „Respect si demnitate pentru sănătate”, ”Dreptate pentru sănătate”. De asemenea, recuzita lor conţine şi steaguri cu sigla Sanitas, baloane, şepci şi vuvuzele.

„Vrem să ne susţinem revendicările. Nemulţumirile sunt eliminarea sporurilor, adică limitarea la 30% a sporurilor. Asta vrea guvernul. Mai vor să elimine şi tichetele de masă de la 1 ianuarie. Am venit din Alba. Suntem cam 50 de colegi. Inteţinăm să continuăm dacă nu se rezolvă. Nu se poate altfel. Dacă mai micşorează şi salariile de la 1 ianuarie, ce facem? Am 1.500 lei salariul, fără bonuri”, se plânge Ionela, prezentă la mitingul din Capitală.

Şi Alin a ieşit în stradă din cauza eliminării sporurilor: „Ne mai nemulţumesc şi inechităţile salariale care sunt. Ar trebui sa iasă toată lumea, pentru ca toţi suntem afectaţi de aşa-zisele promisiuni. Am venit din Hunedoara, suntem cam 50. Bineînţeles că vom continua să ieşim în stradă”.

„Sunt femeie de serviciu în spital”, îşi începe Florica poveste. „Salariul mi se pare foarte mic, de 1.400 lei. Lucrez de 30 de ani în sistem şi am doi copii pe care trebuie să îi trimit la şcoală şi nu au tată. Sunt atâtea femei care îşi cresc copiii singure. La chestiunile astea nimeni nu se gândeşte. Şi la cei de jos, că şi noi avem un rol şi ne luptăm cu tot felul de microbi în spitale. Nimănui nu îi pasă”, continuă femeia lista nemulţumirilor care făcut-o să vină la protest.

Mişa: Faptul că angajaţii din Sănătate vor mai mulţi bani ţine de alt mod de abordare
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, joi, referitor la nemulţumirile protestatarilor din sistemul medical, că faptul că aceşti angajaţi „se plâng” de salariile pe care le au şi vor „mai mult decât au primit” ţine de „un alt mod de abordare a lucrurilor”.

„Prioritatea Guvernului a fost medicul şi asistenţii medicali şi nu au fost neglijate nici celelalte categorii. Faptul că se plâng şi vor mai mult decât au primit ţine de alt mod de abordare a lucrurilor”, a comentat ministrul protestul sindicaliştilor din sănătate de joi.

Ionuţ Mişa a adăugat că a avut discuţii cu sindicatele din Sănătate de mai multe ori şi a subliniat că nu i se pare normal ca anumite persoane din sistem să beneficieze de sporuri de 300%. În acest context, ministrul a spus că toate sporurile ar trebui incluse în salarii.

„Discuţiile, astăzi, sunt în jurul modului de repartizare a acelor sporuri. În bugetul de anul viitor se alocă 2,9 miliarde. De la 14 miliarde la 2,9 miliarde, dacă facem un calcul e undeva peste 20% creştere acordată doar la fondul de salarii. Chiar dacă s-au acordat 2,9 miliarde, în continuare nu sunt acoperite toate solicitările. Probabil că toate solicitările nu pot fi acoperite niciodată. Nu mi se pare normal ca o persoană să aibă un anumit salariu şi aibă sporuri până la aproape 300%. Cred că mai bine includem aceste sporuri în salariu, să ştim de la început că la nivelul unui medic ATI salariul este exact atât. La nivelul unui asistent medical din zona Primire Urgenţe, salariul este atât, pentru că aceste sporuri creează multe probleme şi confuzii. Nu ştiu dacă la dumneavoastră există spor de calculator. Cred că toţi utilizăm calculatorul. Să iau un spor de 15% pentru că utilizez calculatorul nu mi se pare foarte corect”, a mai spus sursa menţionată.

Oamenii au început să se adune astăzi în Piaţa Geroge Enescu, din Bucureşti, încă de la ora 10.00. Ei îşi strigă nemulţumirile legate de contribuţiile sociale şi legea salarizării.
Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie: „Respect si demnitate pentru sănătate”, ”Dreptate pentru sănătate”. De asemenea, recuzita lor conţine şi steaguri cu sigla Sanitas, baloane, şepci şi vuvuzele.
Sursa: Mediafax.ro

Transparenta face diferenta