Intra in contact cu noi

Politica

Pe cine propune PNL pentru a o inlocui pe Gabriela Firea la Primaria Capitalei

Publicat cu

pe

Cel puțin patru liberali și-au depus până la această oră dosarele în competiția internă din PNL pentru desemnarea drept candidat din partea partidului la funcția de primar general la alegerile locale din 2020, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro.
Ciprian Ciucu – consilier general din partea PNL, Florin Cîțu – senator PNL de București, Ionel Dancă – purtătorul de cuvânt al PNL și Gabriel Dumitrașcu – fost șef al RADET și al TAROM sunt cei patru candidați care cer sprijinul partidului pentru a intra în cursa pentru Primăria Bucureștiului.
Unul dintre cei mai vizibili și mai critici consilieri generali la adresa primarului Gabriela Firea, Ciprian Ciucu și-a anunțat pe Facebook intenția de a candida.
”Desemnarea candidaților se va face printr-un sondaj de opinie care va măsura notorietatea, încrederea, intenția de vot și potențialul de creștere. În acest moment eu stau foarte bine (zic eu) la potențialul de creștere, deci am mult de muncit până în martie 2019, atunci când se va trage linie. Sunt conștient că obținerea acestei nominalizări nu mă face automat candidatul Opoziției ci doar doar unul dintre campionii cu care Partidul Național Liberal se va prezenta la masa negocierilor cu forțele politice compatibile care își doresc, alături de noi, să trăim într-un oraș european și într-o țară europeană”, a scris Ciucu pe Facebook.
Florin Cîțu este senator de București din 2016 și a fost recent ales liderul grupului PNl din Senat în locul lui Iulian Dumitrescu, acuzat de colegii săi de blaturi cu PSD. Economist de profesie, el a fost economistul-șef al ING Bank până în 2011.
Ionel Dancă s-a înscris în PNL în octombrie anul trecut, odată cu numirea sa ca purtător de cuvânt al partidului. Anterior, el a fost consilier de stat al premierului dacian Cioloș. Înainte de a ocupa funcţii publice, Dancă a fost jurnalist, analist economic, realizator şi moderator TV.
Gabriel Dumitrașcu este vicepreședinte al PNL București și a fost director în Ministerul Energiei, președinte al consiliului de administrație al TAROM și al RADET, precum și consilier al preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriţă.
În ceea ce privește candidaturile depuse pentru primăriile de sector, și-au anunțat intenția până acum Cătălin Deaconescu, consilier general și fost prefect al Capitalei (Sector 1), Violeta Alexandru, fost ministru pentru dialog social în Guvernul Cioloș și, anterior, fost director al Institutului pentru Politici Publice (Sector 1), Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2 și fost deputat (Sector 2) și Răzvan Sava, fost primar general interimar al Capitalei după arestarea lui Sorin Oprescu.
Joi a fost ultima zi în care liberalii care doreau să intre în cursa internă pentru desemnarea drept candidați în alegerile locale din 2020 și-au mai putut depune dosarul. Finaliștii, cei care vor intra în competiția electorală de peste doi ani, vor fi stabiliți în luna martie de partid.
Sursa: g4media

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

Politica

Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan

Publicat cu

pe

PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.

PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.

Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.

Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica5 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti5 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare