Patru preoti si doi diaconi de la o biserica din Bucuresti infectati cu noul coronavirus

Șase angajați ai unei biserici din București – 2 preoți, 2 diaconi, femeia care vinde lumânări și cântărețul – au fost depistați cu coronavirus. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, susține că nu este niciun pericol pentru enoriași, pentru că puținele persoane care au mai venit la biserică au asistat la slujbă în curte.

<

Cei șase sunt de la Biserica Sf. Dumitru Colentina, iar parohia a anunțat imediat Direcția de Sănătate Publică București, a declarat, miercuri, la Digi 24, Vasile Bănescu.

„S-a făcut anchetă epidemiologică și s-a decis izolarea tuturor clericilor din parohie. Au fost confirmate pozitiv în total 6 persoane – 2 preoți, 2 diaconi, cântărețul și doamna de la lumânări. Toți sunt internați și într-o stare relativ bună. Biserica și curtea au fost dezinfectate de mai multe ori. Slujba s-a oficiat în curtea bisericii, deci nu există un pericol extins pentru oamenii puțini care au mai venit la biserică”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.