Politica
Nicusor Dan despre echipa Gabrielei Firea: Nume triste din istoria expirată a României postdecembriste!

Candidatul unic al Dreptei Nicuşor Dan a afirmat că primarul general Gabriela Firea şi PSD nu ştiu să îi înţeleagă şi să îi respecte pe bucureşteni, prin numele pe care le propun pentru Consiliului General al Municipiului Bucureşti. El precizează că pe lista de candidaţi la CGMB din partea PSD figurează persoane cu probleme penale sau foşti reprezentanţi ai cluburilor Securităţii şi Miliţiei. Acesta se întreabă cu ce să ajute Petre Roman Bucureştiului, să planteze iar panseluţe în Piaţa Universităţii sau Dumitru Dragomir să îi înveţe pe cei din primărie să organizeze licitaţii şi să ofere un model ceauşist de dezvoltare urbană.
„Primarul PSD Gabriela Firea şi PSD au dovedit, încă o dată, prin numele propuse pentru Consiliul General, că nu sunt capabili să-i înţeleagă pe bucureşteni şi să-i respecte. Nume triste din istoria expirată a României postdecembriste, persoane cu probleme penale, foşti reprezentanţi ai cluburilor Securitaţii şi Miliţiei – aceasta este oferta pentru Capitala României, în anul de graţie 2020. Cu ce o să ajute Petre Roman la modernizarea Bucureştiului, o să planteze panseluţe, din nou, în Piaţa Universităţii? O să ofere consiliere pentru un nou 10 august? Cum o să le facă viaţa mai bună bucureştenilor Dumitru Dragomir? O să-i înveţe pe cei din Primărie cum să organizeze licitaţiile, o să aducă modelul ceauşist de dezvoltare urbană? Doamna Firea închide apa caldă şi lumina de pe acum, nu văd ce ar putea aduce nou domnul Dragomir”, a scris Nicuşor Dan marţi pe Facebook.
El a adăugat că Gabriela Firea îşi bate joc de bucureşteni şi nu a fost în stare să adune o listă de consilieri din propriul partid.
„O bătaie de joc mai mare nici nu se putea. Gabriela Firea este izolată complet, nu mai poate să adune nici măcar o listă de consilieri din propriul partid, după ce a fost respinsă, pe rând, de toţi foştii parteneri politici cărora le propusese participarea în alianţă la alegeri. Fără sprijin politic, fără sprijin din partea bucureştenilor, fără viziune, fugind la rândul său de sigla de partid, Gabriela Firea vine astăzi cu o listă de consilieri din negura istoriei postdecembriste, care jigneşte memoria bucureştenilor şi care arată cât de mult preţuieşte această doamna oraşul care i-a oferit şansa de a-l conduce. O dată este mai mult decât suficient. Este timpul ca acest aşa-zis primar să plece împreună cu toate personajele de tristă amintire pe care încearcă acum să le reactiveze ca să distrugă complet Bucureştiul”, a conchis Dan.
Primarul general, Gabriela Firea, a depus, luni după-amiază, lista de candidaţi PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe aceasta aflându-se, între alţii, fostul premier Petre Roman, actriţa Monica Davidescu, Elisabeta Lipă, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.







