Stirile Zilei
Nicușor Dan a anunțat ce planuri are cu echipa de handbal CSM București

El şi-ar dori ca echipa de handbal feminin a CSM Bucureşti să atragă mai multe fonduri din alte surse decât de la Primăria Capitalei.
„Clubul Sportiv Municipal are echipa de handbal pe care o cunoaştem cu toţii, dar are şi foarte multe echipe de copii şi juniori, pe care aş vrea să le păstrăm în continuare. În ceea ce priveşte echipa de handbal, ea este o oportunitate pe care noi o avem.
Nu cred că a fost ‘vândută’ corect, în sensul de marketing, performanţa pe care ea reuşeşte să o susţină constant. Nu se pune problema desfiinţării în acest moment a echipei de handbal feminin, dar mi-aş dori foarte mult ca banii pe care ea îi atrage din alte surse decât Primăria Capitalei să fie mult mai mulţi decât o face în momentul de faţă”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un interviu la RFI.
Dan a precizat că va fi „preocupat” de finanţarea echipei de handbal feminin a CSM Bucureşti: „Deci în orice caz, nu o să avem o decizie brutală în privinţa ei, dar o să avem o preocupare în ceea ce priveşte finanţarea ei pe anii următori”.
Antrenorul echipei CSM Bucureşti, Adrian Vasile, afirmase că nu s-au făcut modificări în organigrama echipei, lăsând să se înţeleagă că nu îşi face griji din acest punct de vedere, întrucât România nu excelează la multe capitole, aşa cum o face în handbal:
„Nu s-au făcut modificări în organigramă, noi ne vedem de antrenamente, la ce ne pricepem. Cred că în România nu sunt multe domenii în care activăm la nivel de excelenţă şi unde facem asta ar trebui să ne îngrijim de acest domeniu. De aceea, o altă abordare legată de sport în Bucureşti şi în România ar fi greşită”.
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti este una dintre cele mai puternice din Europa, participând frecvent în ultimii ani în Liga Campionilor, competiţie pe care a şi câştigat-o în 2016.
CSM Bucureşti, club susţinut de Primăria Capitalei, are 14 secţii sportive, inclusiv de scrabble, yachting sau motociclism.
Stirile Zilei
Premiera in Romania: Consiliul Judetean Ilfov dă startul unui proiect unic în țară pentru numărarea tuturor câinilor

Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, a anunțat lansarea unui proiect unic în țară pentru numărarea câinilor și pisicilor.
”Inițiativa ne va permite să avem o evidență clară asupra tuturor câinilor din județ. Proiectul-pilot începe la Periș, cu ajutorul a două organizații partenere.
Pe parcursul lunii septembrie, câinii din comună vor fi numărați cu o aplicație specială. Ulterior, echipele se vor ocupa de sterilizarea gratuită a tuturor animalelor adăugate în baza de date. Sunt eforturi care se fac pentru a avea străzi sigure și curate, în județul Ilfov.
Acțiunile desfășurate până acum, pentru sterilizarea animalelor de rasă comună, au avut rezultate foarte bune.
Peste 4.700 de câini și pisici au trecut prin această procedură, în cadrul proiectelor derulate de Biroul Protecția Animalelor CJ Ilfov, împreună cu mai multe ONG-uri din domeniul protecției animalelor. Astfel, într-un singur an a fost prevenită nașterea nedorită a peste 50.000 de pui de câini și pisici.”, a precizat liberalul Ștefan Rădulescu.
Stirile Zilei
Imagini socante din Gara de Nord: O femeie a murit in mijlocul trecatorilor!

O femeie de aproximativ 70 de ani a murit, joi, în Gara de Nord din București. Personalul feroviar a solicitat o echipă medicală la fața locului.
Femeii i s-a făcut rău și a căzut lângă ceilalți călători. Ea venise din Constanța și se afla în fața panoului de sosiri-plecări, urmând să plece cu un alt tren spre Pitești.
Personalul medical a exercitat manevre de resuscitare timp de două ore, însă, din informațiile transmise de la fața locului, persoana a fost declarată decedată.
Stirile Zilei
Povestea Cris-Tim în 30 de ani: De la primul chioșc de doar 12 mp, de la primul Salam Săsesc și de la crearea produselor cu Eticheta Curată

Radu Timiș Jr.: “La Cris-Tim am folosit timpul cu folos și i-am dat valoare prin tot ceea ce am făcut în acești 30 de ani de existență – de la primul chioșc de doar 12 mp, de la primul Salam Săsesc și de la crearea produselor cu Eticheta Curată.”
La mai bine de 30 de ani de când intra în lumea business-ului cu un magazin de doar 12 mp, holdingul de familie Cris-Tim marchează și 21 de ani de la lansarea salamului Săsesc printr-o campanie specială dedicată celui mai cunoscut produs al companiei. De la acel moment și până azi, Cris-Tim, liderul pieței de mezeluri din România, a vândut peste 76.000 de tone de salam Săsesc, echivalentul a 170 avioane Boeing 747.
Elementul central al campaniei este un spot TV, lansat pe 14 august. Totodată, campania lansează și noul slogan al Cris-Tim – „Mănânci bine, te simți bine”.
În spot, sunt ușor de identificat trei mari borne ale afacerii de familie Cris-Tim – primul magazin (1992), lansarea salamului Săsesc (2002) prin reclama celebră având-o ca protagonistă pe Luiza Lucuță, când Cris-Tim aducea pe mesele românilor ceea ce avea să devină cel mai vândut salam din România. Și anul 2017, când compania pornea schimbarea în tot ceea ce înseamnă producția de mezeluri la nivel industrial, devenind primul producător care lansa în România ,,Eticheta Curată”, mai multă carne și mai puține ingrediente.
“Această nouă campanie este un manifest al angajamentului nostru continuu față de excelență și inovație. Am știut încă de acum 30 de ani că vrem să fim cu un pas înaintea timpului. Încă de la primul nostru chioșc și de la primul client. Am avut mereu curajul să inovăm și iată să reușim să menținem calitatea celui mai apreciat salam din România”, a declarat Radu Timiș Jr.
Marcă exclusivă Cris-Tim și produs de referinţă din gama salamurilor fiert-afumate, salamul Săsesc este unul dintre cele mai apreciate şi cunoscute mezeluri care are astăzi o pondere de circa 12% în vânzările de mezeluri ale Cris-Tim. Realizat din 97% carne de porc și vită, asezonată cu condimente atent alese, salamul Sasesc este fiert și afumat cu fum natural din lemn de fag. Produsul este apreciat datorită formei speciale şi gustului inconfundabil, comercializat sub diferite gramaje de la 100g la 650g, alături de mini salam săsesc (350g), mini salam săsesc pikant (350g) și salam săsesc gastro.
“Cu pasiune, răbdare și determinare, am reușit să păstrăm Salamul Săsesc în topul preferinţelor românilor, încă din 2002”, spune și Ligia Smadu, director de marketing în cadrul Cris-Tim.
“Eticheta Curată” înseamnă transparență totală în privința ingredientelor, procesului de fabricație și a tehnologiei folosite. Cris-Tim este primul producător de mezeluri certificat Gluten Free din România, iar astăzi peste 80 dintre produsele sale sunt certificate de Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG).
“Punem pe mesele românilor produse sigure și sănătoase, bazate pe ingrediente de bună calitate, cu origine și caracteristici atent controlate. Eticheta Curată este felul nostru de a le arăta oamenilor că le oferim tot ce avem mai bun. Fără gluten, fără amidon, fără MDM, fără soia, fără arome artificiale și fără monoglutamat de sodiu adăugat”, completează Ligia Smadu.
De asemenea, la începutul acestei veri, grupul Cris-Tim a fost certificat, alături de alți cinci producători români, să exporte salamul de Sibiu IGP pe piața din Statele Unite în urma unui audit riguros al Food Safety and Inspection Service (FSIS) efectuat în România. Obținerea acestei acreditări extrem de importante economic pentru țara noastră este rezultatul unui efort conjugat al celor șase membri ai Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS).
Fondat de familia Timiș acum trei decenii ca o mică afacere, Grupul Cris-Tim este astăzi liderul pieței de carne procesată și al pieței de ready meals, totodată un jucător important în domeniul lactatelor și al ospitalității. Grupul este și cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piața locală care deservește 18 țări europene, două fiind în afara Uniunii Europene. Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialități și cârnați. Exportul este prioritar în strategia de creștere a Grupului Cris-Tim, cu o pondere anuală în cifra de afaceri de peste 12% la acest moment.
- Monden3 săptămâni in urma
Drama unei actrite din Bucuresti care a trebuit sa plece din oras din cauza fostului soț, ofițer SRI, care o teroriza: Își lega copiii și le punea scotch pe gura!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Viceprimarul General Stelian Bujduveanu: Au început primele probe la Pasajul Doamna Ghica – testele statice
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Nicușor Dan face economii serioase: Primaria Capitalei desfiinteaza 5 institutii
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Efect al caniculei? O mașină a ars ca torță pe Bulevardul Banu Manta, din Capitală
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui cunoscut unde sunt radare pe Autostrada Soarelui
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Soferul drogat care a omorat o femeie in Popesti-Leordeni este pensionar special, fost sef la crimă organizată în București
- Bani3 săptămâni in urma
Cum te fură hoții când scoți bani de la bancomat în București
- Bucuresti4 săptămâni in urma
VIDEO-O bila uriasa de foc: Explozia de la Crevedia s-a vazut din Bucuresti