Acasă Politica Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: ”PNL va avea un candidat propriu în cursa...

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: ”PNL va avea un candidat propriu în cursa pentru Primăria București”

225

Ministrul muncii, Violeta Alexandru, președinte al PNL București, a declarat marți seara, la Digi24, că partidul „este obligat” să aibă un candidat propriu la Primăria București, fie că acesta va fi chiar candidatul unic al opoziției, fie că va candida separat din partea partidului.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: În ipoteza în care dreapta va avea un candidat comun, PNL va avea un candidat pe care îl va arunca într-o competiție internă cu celelalte partide ale dreptei sau veți face o negociere cu celelalte partide și veți desemna un singur candidat, care va fi formula?
Violeta Alexandru, președinte PNL București: Modul în care muncim în acest moment în PNL București ne obligă să avem un candidat susținut de Partidul Național Liberal din interiorul echipei PNL. Ne obligă acest lucru, pentru că am pornit într-un proiect în care trebuie să avem încredere în capacitatea noastră de a genera o soluție pertinentă, capabilă și credibilă în București. Ceea ce nu înseamnă că nu vom colabora cu partenerii noștri politici din opoziția de astăzi din București, ba chiar va exista și există aceste consultări și colaborări pentru a găsi cea mai bună formulă.
Cu siguranță e nevoie de o coalizare a forțelor noastre, însă ne dorim foarte mult ca procesul de selecție – care este în plină desfășurare la PNL București – să genereze o propunere de candidatură cu adevărat serioasă și cred că toate eforturile pe care le facem în acest moment de a arăta seriozitate în PNL București ne obligă.
Cosmin Prelipceanu: Deci veți avea un candidat – că va rămâne doar el sau că va intra în competiție cu ceilalți candidați ai dreptei, un candidat al PNL București va exista.
Violeta Alexandru: Da.
Deocamdată, din partea opoziției, în cursa pentru candidura la Primăria București există o competiție în USR-PLUS între Nicușor Dan, respectiv Vlad Voiculescu. PNL nu și-a desemnat încă un candidat, dar printre numele ce au fost vehiculate în spațiul public s-au numărat cele ale lui Ciprian Ciucu, Rareș Bogdan și chiar al premierului în exercițiu, Ludovic Orban.

<