Intra in contact cu noi

Sanatate

Managerul spitalului Victor Babeș: ”Oameni tineri, sănătoși, au murit cu zile pentru că nu erau vaccinați”

Publicat cu

pe

Problemele create de valul 4 și de mutația Delta a noului coronavirus stârnesc foarte multe îngrijorări, după ce la spitalul „Victor Babeș” din Capitală în ultimele zile s-au înregistrat patru decese ale unor bărbați cu vârste de 32, 37, 53 și 62 de ani, toți nevaccinați și fără comorbidități.

  • „Din păcate, este un lucru absolut dramatic, nu numai îngrijorător, pentru că este vorba despre pacienți care aveau familii tinere, copii mici, care nu aveau niciun fel de boli cunoscute și nimic din cele pe care să le putem diagnostica noi, erau deci niște oameni sănătoși, și care au murit cu zile din cauza acestei boli din simplu motiv pentru că nu erau vaccinați și, în al doilea rând, pentru că au venit la spital foarte târziu din momentul în care a debutat simptomatologia bolii. Au venit către ziua a zecea de le debut, lucru care face sarcina noastră aproape imposibilă”, a declarat luni, la Antena 3, managerul spitalului, conf. dr. Simin Aysel Florescu.
  • „Deja, în mai multe țări ale lumii se vorbește despre cazuri la copii, în afară de cele la adulții tineri pe care le vedem noi deocamdată. Este vorba de o tulpină care, din fericire, este încă acoperită de vaccinurile existente. Avem armele cu care să luptăm împotriva acestei tulpini – de ce nu le folosim? Aceasta este întrebarea și stupefacția noastră, a doctorilor”, a mai spus medicul.

Ea a adăugat că jumătate din paturile de la spital sunt din nou ocupate cu pacienți Covid.

Întrebată dacă a văzut ca medic vreun pacient cu o evoluție dezastruoasă care să fi regretat că nu s-a vaccinat, dr. Simin Florescu a răspuns: „Din păcate, la cei care au ajuns să decedeze prin COVID n-au mai apucat să-și exprime această opțiune, dar am auzit din partea familiilor aceste remarci și aceste regrete care erau mult prea tardive”.

Reclama

Sanatate

Sedinta de vineri a Consiliului General al Capitalei: Spitalele Bucurestiului vor fi digitalizate

Publicat cu

pe

Consiliul General al Municipiului București urmează să dezbată în şedinţa de vineri, 28 iulie, nouă proiecte de investiţii în infrastructura digitală a spitalelor, pentru care Primăria Capitalei va solicita finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie Agerpres.

Viceprimarul Horia Tomescu a precizat că proiectele vizează achiziţii de componente hardware, precum şi integrarea spitalelor din subordinea municipalităţii într-un sistem, cu informaţii despre medicamentele administrate, materialele folosite, dar şi fişele pacienţilor.

Proiectele totalizează 50,5 milioane lei şi vizează nouă spitale din subordinea PMB:

– Spitalul Clinic de boli infecţioase şi tropicale “Victor Babeş” – proiectul “Modernizarea infrastructurii digitale” în cuantum de 5.934. 411 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare totala de 5. 877. 410 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a unităţii sanitare – 57.001 lei;

– Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino” – proiectul “Modernizarea reţelei de calculatoare, asigurarea cerinţelor de securitate necesare funcţionării corespunzătoare a aplicaţiilor clinice şi non clinice şi digitalizarea fluxurilor de documente”, în valoare de 6.468.434 lei, dintre care cheltuieli nerambursabile 5. 876. 234 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti – 592.200 lei;

– Spitalul Clinic Colentina – proiectul “Digitalizarea fluxurilor interne de documente şi a modalităţii de interacţiune cu terţii” în cuantum de 5.876.234 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic Filantropia – proiectul “Digitalizarea activităţii” în cuantum de 5.901.186 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile 5.877.386 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie – 23.800 lei (inclusiv TVA);

– Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor – proiectul “Implementarea unei platforme informatice integrate pentru creşterea adresabilităţii şi interoperabilităţii”, în valoare de 6.225.376 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare de 5.877.392 lei, iar contribuţia proprie – 347.984 lei;

– Spitalul Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu” – proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii digitale”, în cuantum de 5.865.655 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” – proiectul “Creşterea nivelului de digitalizare”, în cuantum de 5.877.410 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic “Sfânta Maria” – proiectul “Sistem integrat de guvernanţă a datelor”, în cuantum de 5.856.620 lei (inclusiv TVA);

– Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sf. Stelian” – proiectul “Îmbunătăţirea activităţii specifice medicale a spitalului prin implementarea unei platforme securizate de creştere a siguranţei pacientului şi a unei platforme pentru managementul fluxului de documente” în cuantum de 2.938.117 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile.

Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu arată că acesta este ultimul apel de proiecte pentru componenta “Sănătate” din PNRR.

El menţionează că municipalitatea a depus până în prezent patru proiecte de spitale noi cu o valoare de finanţare de 1,1 miliarde lei pentru componenta “Infrastructură spitalicească nouă”, dintre care a fost aprobat unul de 51 milioane lei.

Potrivit lui Tomescu,  au mai fost depuse 11 proiecte cu o valoare de 196 milioane lei pentru componenta “Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie”, fiind aprobate şase în valoare de 24 milioane lei.

Pentru componenta “Reducerea riscului de infecţii nosocomiale”, au fost depuse zece proiecte cu o valoare de 216 milioane lei, iar cinci în valoare de 46 milioane lei au fost aprobate.

Proiectele care nu au fost aprobate sunt trecute pe lista de rezervă.

Horia Tomescu completează că trei proiecte cu o valoare de 67 milioane lei pentru componenta “Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi” se află în evaluare la ministerul de resort.

“Proiectele care nu au primit finanţare prin PNRR nu vor fi uitate la sertar, avem soluţii de finanţare din alte fonduri europene şi le vom face să devină realitate”, transmite viceprimarul Capitalei.

Continua sa citesti

Sanatate

Viceprimarul Stelian Bujduveanu: Continuăm activitatea de vânzare a cabinetelor medicale din București

Publicat cu

pe

Stelian Bujduveanu, viceprimarul liberal al Capitalei, anunță continuarea activității care are ca scop vânzarea de cabinete medicale.

„Vor fi scoase la vânzare alte 4 cabinete medicale, situate în Policlinicile Vitan și Apusului (sectoarele 3 și 6 din București).

Toate detaliile referitoare la spațiile, procedurile și termenele de depunere a documentelor sunt publice și le găsiți aici.

Reclama

Punem la lucru patrimoniul orașului, în interesul locuitorilor Capitalei”, transmite viceprimarul municipiului București.

Continua sa citesti

Sanatate

Copil de cinci ani mort la marginea Bucurestiului dupa ce a cazut o poarta pe el

Publicat cu

pe

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un cadru medical de la Microstatia de Ambulanță SABIF, din Otopeni, legat de decesul unui copil de cinci ani, adus de mama sa. Femeia ar fi declarat că a căzut o poartă peste copil.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Otopeni, pentru efectuarea activităților din competență precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov.

„În cauză, polițiștii de investigații criminale efectuează activități specifice, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se precizează în comunicatul poliției.

Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023, aproape...

Sectorul 6o săptămână in urma

Primarul Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6

Primarul liberal Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6. ”La doar două...

Bucurestio săptămână in urma

Doi oameni au fost atacați de un câine, pe stradă în București

Două persoane din Bucureşti au fost atacate de un metis de Brac în Sectorul 6. Persoanele erau la plimbare cu câinii lor. Poliţiştii Secţiei...

Sectorul 62 săptămâni in urma

București: în premieră la Primăria Sectorului 6 va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA)

La nivelul Primăriei Sectorului 6, în premieră pe București, va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA), care va cumpăra...

Sectorul 22 săptămâni in urma

Campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București

Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2, continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună...

Transport2 săptămâni in urma

Se schimba numele stației de metrou Timpuri Noi: Vezi cum se va numi

Consiliul de Administrație (CA) al Metrorex SA a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi. Aceasta va purta numele...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: