Interviuri
Maestrul Victor Rebengiuc se retrage: „Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”
Marele actor Victor Rebengiuc anunță că se retrage, rolul tătălui din spectacolul cu același nume de la Teatrul Bulandra fiind ultimul pe care îl mai joacă, după o carieră de 67 de ani în teatru și film.
Într-un interviu pentru Digi 24, Victor Rebengiuc a spus că rolul din spectacolul „Tatăl” va fi cel de final de stagiune pentru Teatrul Bulandra și, totodată, pentru finalul carierei sale.
„Am 89 de ani, în curând o să am 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu.
M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Nu mai vreau. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, a spus Victor Rebengiuc.
Potrivit site-ului Teatrului Bulandra, spectacolul „Tatăl” de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu, va avea avanpremiera în 11 şi 12 iunie, la Sala Liviu Ciulei, de la ora 19,00. Premiera spectacolului este programată în 24 iunie.
Interviuri
Amintirile dureroase ale unui cunoscut antreprenor român: am dormit pe cartoane, mi-am luat multa bataie de la politie noaptea, ma spalam la un robinet de pe peron!
Adrian Dragomir, fondatorul Termene.ro, a vorbit pentru prima oara public despre experiente si amintiri dureroase. Povestea e cunoscuta de toti partenerii sai dar antreprenorul vrea sa impartaseasca lumii aceasta experienta pentru ca ”pana la urma, e mai bine sa inveti din greselile altora decat din propriile tale greseli”.
„Liceul militar este un context care mi-a schimbat viata. Este fundamentul a tot ceea ce sunt astazi. Lucrurile bune pe care le am astazi in viata mea au plecat de acolo. In liceul militar am invatat sa ma spal pe dinti, ce inseamna cu adevarat leadership-ul, partea de comunicare, la trezitul de dimineata. Acolo s-au pus, usor-usor, bucatile unui antreprenor fara sa stiu ca invat antreprenoriat, leadership, valori, comportamente sanatoase, principii pe care pana atunci nu aveam de unde sa le am. Daca nu ar fi fost liceul militar, viata mea ar fi fost un esec grandios. Acolo a inceput antreprenoriatul. Saream gardul, cumparam parizer si cate 20 de franzele, faceam 40 de sandwich-uri si, cu 100.000 investiti in fiecare zi, vindeam cu 5.000 de lei un sandwich si faceam 200.000 de lei in fiecare zi, 100.000 de lei profit in bani vechi. Si asta zi de zi”, povesteste acesta.
„Sunt foarte multe lucruri care au contat extraordinar de mult, anumite momente, anumite decizii pe care le-am luat altfel. Sa te uiti in spate la povestea cuiva si sa faci la fel este fals in totalitate, nu este deloc un drum de urmat si nu-l recomand nimanui pentru ca, statistic vorbind, este drumul catre esec, nu catre succes”, spune el.
„In anul III am renuntat la liceu pentru ca fata cu care eram intr-o relatie inca de cand intrasem la liceu a primit o mostenire de la bunica ei. In momentul in care am dat de bani, efectul a fost foarte pervers pentru mine. Efectiv am luat-o razna. Mi-a intrat in cap cuvantul ca eu pot sa fiu patron. Eu si prietena mea de atunci ne gandeam cum sa multiplicam banii. Si mi-a intrat in cap ca pot sa fiu si un jucator bun de poker. A fost dezastru total. Intr-un an de zile s-au dus si banii. N-a mers nici cu poker-ul. Fiasco total pe toate planurile si foarte rapid. Pe langa faptul ca am facut un salt de la zero la foarte multi bani si inapoi la nimic s-a mai intamplat ceva foarte periculos – am prins gustul banilor nemeritati”, completeaza acesta.
De altfel, decizia de a renunta la liceul militar a fost extrem de proasta si „l-a bantuit zeci de ani”. „A fost o decizie proasta, cu rezultate bune pe termen scurt. Si asta e extrem de periculos in viata. Trebuie sa fim foarte atenti la calitatea deciziilor noastre si sa nu ne lasam pacaliti de decizii proaste care au rezultate bune sau sa ne lasam viciati de decizii bune care au rezultate proaste si sa nu mai luam deciziile alea bune doar pentru ca intr-un anumit context, moment s-a intamplat sa nu iasa asa cum ne doream noi”, afirma acesta. Dupa liceul militar si o incercare esuata de a castiga bani din poker, Adrian Dragomir a ales sa-si incerce norocul si peste hotare.
„Am stat 3 saptamani in gara in Praga, am dormit pe cartoane, in parc, mi-am luat multa bataie de la politie noaptea, am invatat mersul trenurilor, am invatat locurile unde gaseai cele mai multe chistoace de tigari, ma spalam la un robinet de pe peron”, rememoreaza el. Insa nu a durat prea mult timp pana sa inceapa sa produca bani. Asocierea cu un grup de hackeri a fost o alta decizie care i-a marcat profund atat viata personala, cat si cea personala. „Foarte curand am intrat si eu in lumea lor. Faceau licitatii pe eBay, vindeau lucruri pe care nu le aveau. Am inceput sa fac si eu alaturi de ei bani. Foarte repede am migrat de la povestea cu licitatiile la carduri, am ajuns sa copiez datele de carduri online. Rulam programe de hacking, dupa care procesam datele de pe carduri si scoteam banii de la bancomate. Din nou, drum scurt, mai multi bani, mai multa libertate, mai multe optiuni”, spune Adrian Dragomir. Povestea asta, continua el, a durat cam pana in 2005, moment in care a inceput sa nu se mai regaseasca in acel context.
„Ce m-a speriat cel mai mult e ca vedeam oameni care traiau in lumea aia si nu aveau niciun gand sa plece de acolo – lumea banilor facuti usor, ilegal, imoral. M-au speriat si drogurile foarte tare. Iar al treilea element care m-a facut sa inteleg ca e cazul sa ma opresc a fost copilul”, precizeaza acesta. Drumurile scurte in viata au intotdeauna consecinte, iar consecintele intotdeauna vor fi pe relatiile cu oamenii din jurul nostru, atrage el atentia. Dupa experienta din Praga, Adrian Dragomir s-a reintors in tara, a dezvoltat cateva afaceri locale, insa norocul nu i-a suras nici de data aceasta. „Am cumparat un bar, am dezvoltat o retea de cartier pe care extins-o in Ploiesti. Parea ca asta voi face toata viata. N-a fost asa. Destul de repede, lucrurile s-au stricat in 2007. Dupa moartea tatalui meu, foarte repede m-am distrus psihic. Mi-am pierdut sensul in viata. Asta m-a marcat. Am renuntat la tot ce aveam prin tara si m-am hotarat ca vreau sa urmez o cariera de poker profesionist. Am plecat din tara cativa ani, am petrecut si am vizitat 3 continente, unde am jucat poker profesionist. Poker-ul mi-a dat sansa de a construi ceva foarte fain si doar pe meritele mele. Poker-ul a sadit pentru mine importanta deciziilor. Sa nu te uiti la efectele deciziilor tale, pe care de cele mai multe ori nu le poti controla, ci la modul in care iei decizii”, continua acesta.
Provocarile insa au continuat sa apara. La reintoarcerea sa in tara, in 2011, a fost arestat pentru activitatile ilegale desfasurate in Praga, primind o condamnare de 4 ani, din care a executat 2 ani si 7 luni. „Cea mai grea noapte a vietii mele a fost prima noapte de arest. Am procesat intr-o noapte toate deciziile care m-au dus acolo. Acolo a inceput cu adevarat toata transformarea si toate mecanismele astea care m-au adus sa inteleg piata si lumea asa cum o inteleg astazi. Acolo am inteles, in saptamanile care au urmat, ca am avut de ales. Sa n-ai libertate este infiorator. Este imposibil sa treci printr-o astfel de experienta fara sa iesi altul. Am invatat un lucru extrem de valoros – rabdarea. Pana atunci nu aveam rabdare. Prima zi de libertate a fost infioratoare. Teroare absoluta. Mi-a luat cateva saptamani bune sa-mi revin din socul libertatii. Eu am iesit de acolo foarte hotarat legat de cine sunt, ce vreau sa fac si cum vreau sa-mi traiesc restul vietii. Motivatia mea de atunci e absoluta si de neclintit”, povesteste acesta.
Tot in arest, Adrian Dragomir a conturat si primele idei despre urmatoarea sa afacere – Termene.ro. „In momentul in care am iesit, am impartasit initial ideea catre un programator si catre reteaua mea de prieteni si am gasit un investitor care, in perioada de inceput, desi si-a asumat o investitie de cateva mii de euro, a ajuns ca in primii doi ani sa finanteze cu 80.000 euro. Ulterior, prin 2015, am cunoscut-o pe actuala mea sotie si, pentru ca eu prezentam la toata lumea ce fac, Carmen a ales si ea sa investeasca. Ea avea o cariera deja in presa si a venit cu o perspectiva diferita fata de ceea ce vedeam noi”, rememoreaza antreprenorul.
Infiintata in anul 2014, Termene.ro este accesata astazi de peste 120.000 de companii. In 2022, cifra de afaceri a companiei Termene Just a fost de 9,8 milioane lei – crescand cu 50% de la an la an – cu un profit net de 1,2 milioane lei si 30 de angajati. „O companie intr-o crestere accelerata, cum a fost Termene.ro, are mare nevoie de finantare. Nu poti sa cresti fara finantare. Noi am fost foarte aproape de a falimenta la inceputul lui 2017. Asta a fost si motivul pentru care m-am retras total din ce inseamna administrare pentru ca nu parea ca am educatia financiara sa iau cele mai bune decizii. Drive-ul meu era sa crestem. Nu ma uitam deloc la profit. Singurul meu indicator era cifra de afaceri. Am fost all in. Sotia mea si-a vandut casa. An de an am accesat credite bancare. Nu mi-am imaginat ca o sa ajung sa fiu parte dintr-o poveste cu adevarat de succes. Urmeaza anul asta niste imbunatatiri spectaculoase”, spune el. „Fara educatie continua nu ai nicio sansa in viata asta”, conchide antreprenorul.
In martie, Termene.ro a numit-o pe Ioana Constantin CEO al companiei, dupa ce anterior a ocupat functia de Manager of Customer Success timp de patru ani in cadrul companiei.
Interviuri
S-a retras Emil Dobrovolschi, unul dintre cei mai vechi si apreciati piloti TAROM
La bordul avionului Airbus A318, pilotul TAROM, Emil Dobrovolschi, a fost întâmpinat astazi, pe pista aeroportulului din București, cu salut special dat de tunurile cu apă. Zborul RO642, efectuat de acesta de la Cluj-Napoca în Capitală, marchează retragerea sa oficială din activitate, informeaza airlinestravel.ro.
Cu 15.000 ore de zbor și 30 de ani vechime în TAROM, Emil Dobrovolschi a devenit parte din istoria companiei naționale de transport aerian.
Primirea sa este modul tradițional de a sărbători și celebra activitătea unui pilot. La ceremonie au participat colegi, personal de la Trafic aerian și echipe de Pompieri.
„Sunt extrem de emoționat, nu mi-au spus nimic”, a mărturist Emil Dobrovolschi, după aterizare. „Este o onoare pentru mine. TAROM este locul în care m-am format, compania are o școală foarte bună de training și calitatea este demonstrată la nivel european. Împreună cu alți cinci piloți români am luat primul brevet european de pilot încă de pe vremea în care România nu era în UE și nici compania în JAA”, a mai adăugat acesta.
Angajat din ianuarie 1994 în TAROM, Emil Dobrovolschi a urcat toate treptele ierarhiei profesionale, de la copilot pe avionul Antonov 24, comandant de aeronavă și instructor pe avionul ATR 42/72, la comandant și instructor-examinator Airbus 320 și Airbus 310, pilot de recepție și control, și comandant al misiunilor speciale.
Continuarea pe airlinestravel.ro.
Interviuri
Ambasadorul Rusiei la București, amenințare fățișă: „Occidentul vrea ca Moldova să urmeze exemplul Ucrainei. Care este soarta Ucrainei, puteţi vedea”
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, susține că declaraţiile făcute de şeful său, ministrul de Externe Serghei Lavrov, legate de Republica Moldova ar fi fost interpretate greşit și dă vina pe Polonia. Lavrov susține că Moscova nu ar fi vrut să ameninţe Chișinăul, ci dimpotrivă, ar fi vrut să atragă atenţia că Occidentul se foloseşte de Republica Moldova, aşa cum s-ar fi folosit de Ucraina. „Care este soarta Ucrainei, o puteţi vedea”, a punctat ambasadorul Valery Kuzmin.
Kuzmin a susținut că Polonia ar fi distorsionat sensul comentariilor făcute de Serghei Lavrov într-un interviu acordat televiziunii ruse Rossia 24, dar a reluat practic amenințările Moscovei la adresa Chișinăului.
„Pare că Vestul a ales ca Moldova să urmeze exemplul Ucrainei”
„Din păcate, domnul Duda (preşedintele Poloniei, Andrzej Duda – nr.) sau cineva din Polonia a încercat să interpreteze cuvintele ministrului nostru de Externe spunând că următoarea ţintă a agresiunii Rusiei, după Ucraina, va fi Moldova.
Înţelesul sau explicaţia ideii exprimate de ministrul nostru de Externe este exact pe dos.
El a spus că se pare că Vestul se foloseşte de situaţia în care se află Moldova, de faptul că preşedinta Maia Sandu însăşi vrea ca ţara să se alăture alianţei occidentale etc, deci pare că Vestul a ales ca Moldova să urmeze exemplul, să exerseze aceeaşi funcţie ca Ucraina”, a afirmat miercuri ambasadorul Valery Kuzmin, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.
El a susținut propaganda Moscovei că Ucraina ar fi fost „sacrificată pe altarul NATO”, iar rezultatul ar fi o depopulare masivă a ţării, astfel că fosta republică sovietică a ajuns în prezent „o ţară relativ mică”.
„Recent, chiar o analiză americană a arătat că sub controlul regimului de la Kiev, în prezent, ţara are o populaţie de maximum 20-22 de milioane de oameni. Ce înseamnă asta? Nu vorbesc de istoria Ucrainei ca republică socialistă sovietică, atunci când era locuită de 50 de milioane de oameni, acum mai bine de 30 de ani, ci relativ recent, la începutul acestei crize, în 2014, când estimarea populaţiei Ucrainei era de 37-42 de milioane de oameni.
Acum, este o ţară relativ mică. E, de fapt, un fel de ţară sacrificată pentru cauza ne-sfântă a agresivei alianţe NATO.
Asta a fost ideea ministrului nostru, să explice că este alarmant, dar suntem conştienţi de această realitate, este un indiciu clar că intenţiile occidentale şi planurile – încă nedeclarate deschis – ale Occidentului sunt legate de Moldova. Asta e tot.
Altfel, noi nu căutăm niciun fel de escaladare. Escaladarea este motto-ul părţii occidentale, dacă te uiţi la faptele lor. Şi dacă mă puteţi contrazice, aş fi curios să aud”, a mai susținut diplomatul rus.
„Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a fi următoarea Ucraină”
La începutul acestei luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a amenințat din nou Chișinăul, el declarând că „Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a avea „rolul următoarei Ucraine”, în timp ce Maia Sandu, „este pregătită, practic, pentru aproape orice, inclusiv pentru unirea cu România”, conform TVR Moldova, care cita Rador.
„Republica Moldova este acum luată în calcul pentru acest rol”, a spus Lavrov, susținând că Occidentul „a plasat-o” în fruntea Republicii Moldova pe Maia Sandu „dornică să intre în NATO și pregătită practic, pentru orice”, inclusiv pentru unirea cu România, conform TVR Moldova.
„Acum, Moldova este privită pentru acest rol.
În primul rând, pentru că au putut să pună un președinte în fruntea țării prin metode destul de specifice, departe de a fi liber democratice, un președinte care vrea în NATO, are cetățenia română, este pregătită să se unească cu România și, în general, este pregătită pentru aproape orice”, a declarat Lavrov răspunzând la întrebarea care dintre țările din jurul Rusiei ar putea urma calea Ucrainei, nota și jurnal.md.