Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Lucrarile la Pasajul Grigorescu s-au blocat, desi proiectul este aproape gata. Primaria Capitalei da vina pe Oprescu

Publicat cu

pe

Lucrarile la Pasajul Nicolae Grigorescu s-au blocat desi acesta este finalizat in proportie de 96%, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei. Blocajul a intervenit din cauza faptului ca nu au fost prevazute in contractul initial, semnat in vremea primarului Sorin Oprescu, mai multe lucrari, dar si din cauza ca Transelectrica si Enel trebuie sa  inalte firele de inalta tensiune care trec pe deasupra. Reprezentantii Primariei Capitalei nu au putut da un termen la care lucrarea va fi gata.
Pe santier nu se mai lucreaza de anul trecut, in conditiile in care a ramas de realizat doar rampa dinspre cartierul Titan, insa constructorul nu poate inainta din cauza firelor.
In ceea ce priveste lucrarile neacoperite de contract, Primaria Capitalei va face un act aditional cu constructorul. Problema spinoasa ramane insa mutarea firelor de inalta tensiune.
„Finalizarea obiectivului este conditionata de  realizarea unor lucrari ce nu au fost prevazute in contractul de baza, si anume : iluminat public, semaforizare si separatoare de flux din beton. In acest sens, se va incheia un act aditional cu constructorul pentru realizarea acestor lucrari suplimentare. O alta problema o reprezinta suprainaltarea liniilor de inalta tensiune ce apartin Transelectrica si Enel in vederea asigurarii gabaritului de siguranta pe rampa de urcare pasaj si pe pasaj. Pentru solutionarea acestei probleme, Municiplaitatea a realizat un studiu de solutii care se afla de mai multe luni in analiza la Transelectrica”, se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Pasajul Nicolae Grigorescu face parte din strapungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu care consta in construirea unui pod peste Dambovita, largirea B-dului Nicolae Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri si largirea trotuarelor la 5 metri. Pasajul rutier are doua benzi pe sens. In etapa a doua artera va ajunge pana in Soseaua Oltenitei.
Aceasta artera este parte a inelului median al Municipiului Bucuresti si asigura descarcarea traficului de pe artera Vitan – Barzesti. Odata cu finalizarea A3, va asigura dirijarea traficului catre zona de sud a orasului.
Proiectul a fost inceput in martie 2010 si ar fi trebuit incheiat la sfarsitul anului 2012. Lucrarea a fost insa blocata circa patru ani din cauza exproprierilor deoarece Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a aprobat exproprierile, estimate la o valoare de 35 milioane lei (8 milioane euro). In urma unei licitatii, valoarea proiectului a fost stabilita la 90 milioane lei. Lucrarile au fost reluate in luna martie 2014. Exproprierile pentru prima etapa a lucrarii au costat circa 30,9 milioane de lei.
Sursa: Hotnews.ro

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Publicat cu

pe

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Reclama

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Reclama

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Reclama

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Reclama

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Reclama

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Publicat cu

pe

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Publicat cu

pe

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas, marți seara, fără apă caldă și căldură, din cauza unei avarii. Termoenergetica a transmis că avaria nu se va remedia mai devreme de noaptea de joi spre vineri. Potrivit prognozelor meteo, termometrele nu vor arăta mai mult de 6 grade Celsius în cursul zilei de miercuri.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu).

„Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan. Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei”, informează Termoenergetica.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23.30.

Marți după-amiază au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti3 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica5 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti5 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare