IKEA anunta oficial redeschiderea magazinelor din Bucuresti

0
341

După aproape două luni de la închiderea temporară preventivă, magazinele IKEA România se vor redeschide vineri, 15 mai, în conformitate cu deciziile Guvernului României privind relaxarea măsurilor de restricție. Magazinele IKEA Băneasa și IKEA Pallady vor fi deschise de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00, anunță compania într-un comunicat de presă.

<

În conformitate cu recomandările autorităților și instituțiilor relevante, cumpărăturile în magazinele IKEA România vor fi organizate astfel încât să fie aplicate toate măsurile de siguranță recomandate, cum ar fi distanțarea fizică, purtarea echipamentului de protecție și dezinfectarea zilnică a spațiilor, precizează sursa citată.

„Suntem bucuroși să vedem că situația din regiune se îmbunătățește și că, după Zagreb și Belgrad, ne putem redeschide și magazinele din România. Le mulțumim tuturor angajaților noștri care și-au desfășurat activitatea având sarcini complet noi pentru a ne putea servi clienții într-o nouă manieră în această situație. Ținând cont de faptul că sănătatea și siguranța oamenilor reprezintă prioritatea noastră, ne dorim să redeschidem într-un mod responsabil, în care clienții și angajații noștri să se simtă în siguranță să cumpere și să lucreze. În acest sens, vom continua să aplicăm toate măsurile și recomandările de siguranță pe care le-am urmat în perioada de închidere temporară“, a spus Violeta Neniță, IKEA Romania Market Manager, citată în comunicat.

Magazinul cu delicatese suedeze va fi operațional tot începând cu 15 mai, în timp ce restaurantele, Bistro-urile și locurile de joacă SMÅLAND dedicate copiilor rămân închise până la noi directive.

Clienții vor putea utiliza în continuare serviciul de livrare a produselor acasă, fără contact direct, dar și pe cel cu ridicare gratuită din IKEA Băneasa și Pallady a produselor comandate online. Centrele de colectare din Iași, Constanța, Timișoara și Cluj vor fi și ele deschise.