Gradina de portocali in locul cimitirului de astazi! Istoria fascinanta a Baronului Bellu, cel care numeste celebrul cimitir al Bucurestiului!

0
926

Din prestigiul de altă dată al al familiei Bellu a rămas numele unui cimitir, ridicat pe locul în care se afla o grădină de portocali. Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră această familie de aromâni veniţi din Macedonia.
Se pare că devăratul donator al terenului pentru cimitir a fost Barbu Bellu, la intervenţia lui C.A. Rosetti, pe atunci primar al Capitalei. Se întâmpla în 1853. Pe locul actualului cimitir se afla o grădină cu portocali.
Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator.
Barbu Bellu, donatorul terenului pentru cimitir, mai avea trei fraţi. Cel mai mare, Ştefan, era un personaj central în viaţa mondenă a Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bărbat galant şi veşnic amorezat, conul Fănică Bellu, alias Bibicul (nume de alint cu care era dezmierdat de balerinele trupei Fanelly) îşi refăcea energia consumată în Parlament, ducându-se să admire picioarele dansatoarelor de la grădina „Union” şi aplaudând-o frenetic pe o oarecare domnişoară Margot, considerată cea mai „seduisante orizontale” a trupei, scrie one.ro.

Al doilea frate (mai mic) a fost Constantin (Codiţă) şi era muzicolog. În cartea sa, „Roumanie, capitale… Paris”, Jean-Yves Conrad pomeneşte de faptul că acesta ar fi locuit, în 1863, pe rue Grange-Bateliere, împreună cu Gheorghe Bellu, mezinul familiei. Cei doi fraţi erau însă „en froid”. În aceeaşi carte, Jean-Yves Conrad semnalează că, la 12 februarie 1875, Constantin s-a sinucis într-o cameră de hotel.
Gheorghe (Iorgu) Bellu este numele celui de-al patrulea fiu al marelui Logofăt al Credinţei, Alexandru Bellu, şi ai Irinei Văcărescu. S-a născut la Bucureşti pe 25 februarie 1826, iar în 1851 a plecat la Paris pentru a studia medicina, specialitatea sa fiind homeopatia. Ulterior a abandonat profesia de medic, dedicându-se unei alte pasiuni, aceea de colecţionar de artă.
În anul 1821, pe aceste locuri se afla curtea boierească şi gradina cea mare a lui Bellu cel Bătrân (Alexandru), tatăl lui Barbu. Până în secolul al XIX-lea, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul nenumăratelor biserici, în afara oraşului existând doar 7-8 cimitire pentru săraci, pentru cei din închisori sau cei morţi în urma deselor molime.
La data de 26 noiembrie 1852 încep lucrările pe un teren de circa 15 hectare. Pe acest teren în care se găseau trei mori de vânt, pe o moşie a Văcăreştilor, si acea mare gradina de pe ulita Serban Voda a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor si Justitiei, care o doneaza Primariei. Primii care i-au urmat exemplul au fost calugarii de la Mănăstirea Văcăreşti.
In toamna lui 1855 incep amenajarile terenului, primii ingropati fiind in 1856, iar in septembrie 1858 cimitirul incepe sa functioneze legal, iar in 1859 guvernul trece hotarat la aplicarea legii, prin mutarea celor inhumati din oras la acest nou cimitir, actiune facuta nu fara proteste vehemente ale bucurestenilor, totodata comunicand parohiilor aplicarea stricta a legii.
C.A.Rosetti (1816-1885) primar al Capilalei si organizatorul lucrarilor in noul cimitir, care pusese mult suflet in aceasta lucrare importanta pentru Capitala, a fost si primul concesionar consemnat in Arhiva Cimitirelor: in noiembrie 1859 el a cumparat un loc de veci pentru inmormantarea fiicei sale, Elena. A fost urmat de scriitorul Cezar Bolliac care, in 1860, şi-a inmormantat aici sotia, Aristita, fiica boierului Izvoranu.
Si cum fiecare lucru nou devine eveniment, vechile familii boieresti au inceput sa-si aduca osemintele stabunilor in Cimitirul Bellu. Printre cei dintai a fost C. Cantacuzino-Rifoveanu, in 1853, urmat de Scarlat Rosetti, ramasitele familiilor Vacarescu din secolul al XVIII-lea, Cantacuzino, Florescu, familiile Ghica, Ralet Zefcari, Mihailescu, Barbu Slatineanu, Filitti, Manu, Cimpineanu, Racovita s.a.

<