Gigi Becali anunta masuri radicale la FCSB dupa umilinta cu Dinamo

0
671

Gigi Becali, patronul FCSB, și-a criticat dur jucătorii după înfrângerea cu Dinamo. Principalii clienți ai lui Gigi Becali au fost Florinel Coman și Olimpiu Moruțan, dar nici ceilalți jucători nu au scăpat ușor.

<

Cristea era de pe altă planetă, săracul. Cum, bă, să lași mingea să cadă? După aia dă cu piciorul în cap, ia roșu. Nu mai spun de faultul pe care-l face. Aiurea.

Nu mai zic de portari, cum spunea Prunea, ei fac diferența. Cum să iei gol de la Sin? Dacă era puternic, da. Șutul a fost în vinclu, dar plouat, nu puternic. Bălgrădean e vinovat, normal. Dar Filip? Nu vine cu omul și doarme pe teren. Lucruri care nu trebuie să se întâmple”, a declarat Becali, în exclusivitate la Digi Sport.

Gigi Becali: ”Man, Crețu și Planic au jucat bine. Atât!”

Finanțatorul de la FCSB i-a numit și pe cei care, în opinia sa, au evoluat decent în eșecul cu Dinamo.

Man a jucat bine, în a doua repriză, nu în prima. Crețu, Planic… Și atât. Nu poți să câștigi un meci cu trei jucători. Noi nu mai câștigăm un duel. Oaidă, în care aveam încredere… Am zis că a mutat bine Vintilă, dar nu știu ce e cu el.

Poate era mai bine dacă-i scotea pe Coman și Moruțan și îi băga pe Nedelcu și Oaidă. L-a adus pe Oaidă mijlocaș la închidere. L-a ales pe el, nu pe Nedelcu. Jucătorii nu sunt pregătiți, dar sunt valoroși”, a mai spus Gigi Becali.

Gigi Becali: ”Dacă Dinamo era puternică, ne dădea 6-7 goluri, la cum am jucat!”

Supărat și dezamăgit de prestația echipei pe care o patronează, Becali o vede favorită la titlu pe CFR Cluj.

„Noi nu suntem fotbaliști adevărați, cu putere… Un campionat așa se câștigă, cu bărbați, cu fotbaliști cu putere… Eu nu mai cred în titlu, doar dacă vrea Dumnezeu. Noi suntem așa, vai de noi. Nu avem cum să luăm titlul. Dacă tu nu poți să bați Clinceniul, nu poți să bați pe Dinamo…”, au fost cuvintele patronului de la FCSB.

„Dacă Dinamo era o echipă puternică, ne dădea vreo șase-șapte goluri, la cum am jucat. E posibil și Craiova să treacă peste mine. Eu zic că CFR ia campionatul, nu mai am încredere. Noi ne batem la campionat, dar CFR o să ne bată măr. Ăsta e adevărul! Ce să caut la meciuri? O să merg când mă duc să văd spectacol. Ce să văd?”, a mai zis Gigi Becali.

După eșecul cu rivalii, FCSB ocupă locul trei, la șase puncte de liderul CFR Cluj și trei în urma Universității Craiova, clasată pe doi.