Intra in contact cu noi

Bani

Gabriela Firea si-a desavarsit opera: Primaria Bucurestiului are conturile blocate, ea ridica din umeri

Publicat cu

pe

Costică Constanda anunță că blochează conturile Primăriei Capitalei, după ce și a patra oară propunerea de a-i da lui omului de afaceri un teren în Satul Francez astfel încât municipalitatea să scape de executare a fost respincă de consilierii generali.

„În cadrul PMB, există o comisie mandatată de către primarul general să poarte negocieri cu mine şi avocaţii mei, în vederea identificării unor soluţii pentru stingerea datoriilor pe care Municipalitatea le are faţă de mine. Această comisie a dorit să salveze o parte cât mai mare a lichidităţii bugetare şi astfel a oferit, în schimbul sumelor datorate, terenuri şi alte bunuri aflate în proprietatea privată a Primăriei Capitalei. Necunoscând situaţia juridică a proprietăţilor Primăriei oferite în schimbul banilor, am ales două variante:

  • 1. Cumpăr o parte din fosta mea proprietate, Satul Francez, căreia îi cunoşteam situaţia juridică, sau
  • 2. Să scoată Primăria la licitaţie întreaga proprietate ( tot Satul Francez ) pentru a produce lichidităţi şi astfel să-mi plătească banii sau o mare parte din banii pe care mi-i datorează.

Totul era valabil sub condiţia obţinerii aprobării Consiliului General a uneia din aceste variante. Niciuna din aceste propuneri nu a fost agreată de către CGMB. Am înţeles că Primăria nu are lichidităţi pentru a-şi plăti datoriile faţă de mine, dar faptul că nu vrea să renunţe la niciuna din miile de proprietăţi pe care le deţine, m-a determinat să blochez conturile acestei instituţii”, a declarat, pentru Mediafax, omul de afaceri Costel Constanda.

Firea: „Este o situație dificilă pentru București”

Primarul Gabiela Firea a reacționat la scurt timp după anunțul lui Constanda, anunțând că va supune votului Consiliului General, pentru a cincea oară, proiectul care ar împiedica executarea.

Reclama

„Este o situație dificilă pentru București, trebuie să punem în aplicare o sentința definitivă și irevocabilă a instanței, pronunțata în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim. Municipiul București trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei. Deși am luat toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare și am făcut deja plăți eșalonate de aproximativ 17 milioane euro, am ajuns în situația în care Costică Constanda a pus poprire pe conturile Municipiului București. Pentru a ieși din această situație de criză, voi supune din nou aprobării CGMB, în următoarea ședință, un proiect de hotărâre care să remedieze această problemă”, a spus primarul general.”.

Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda, a fost respins, marţi, pentru a patra oară de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

S-au înregistrat 26 de voturi „pentru” şi zece abţineri, însă pentru a fi adoptat proiectul era nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din numărul total (51) al consilierilor municipali în funcţie.

Reclama

Propunerea Primăriei Capitalei este de a-i da lui Costică Constanda o bucată de circa 11.000 mp din Satul Francez, care ar valora circa 35 milioane de euro, pentru a scăpa de executarea silită. Din datoria de 115 milioane de euro, pentru care există hotărăre judecătorească definitivă, municipalitatea a plătit doar circa 17 milioane de euro, și dacă ar da bucata de teren din Satul Francez, tot mai rămâne cu peste 60 milioane de euro de plată.

CGMB a mai respins proiectul pe 15, 29 şi 30 iulie. În forma propusă spre adoptarea CGMB marţea aceasta proiectul a fost însoţit şi de un raport de evaluare privind partea din Satul Francez ce urma să fie dată în plată. Proiectul stipula că se însuşeşte acest raport de evaluare.

În plus, proiectul a cuprins şi un amendament ce a fost adoptat de consilierii generali în şedinţa CGMB de marţi care adăuga prevederi conform cărora această dare în plată se aprobă sub condiţia încetării de către creditori până la data de 31 decembrie 2020 a oricăror acte de executare silită făcute în baza titlurilor executorii.

Reclama

„Este bine că a aflat o ţară întreagă că USR, prieten cu PNL, au interese patrimoniale. (…) Noua clasă politică iată de fapt cine sunt, oameni care au interese în mafia imobiliară, oameni care au interese să se blocheze contul Primăriei Capitalei”, a declarat primarul general, Gabriela Firea, după respingerea proiectului de CGMB.

La începutul şedinţei CGMB, ea a precizat că sunt puse în pericol serviciile de utilitate publică ale Capitalei.

„Am convocat astăzi din nou o şedinţă extraordinară de îndată pentru a lua împreună o decizie (…) în legătură cu anunţul făcut de omul de afaceri Costică Constanda, care are de primit 115 milioane de euro, de a executa contul Primăriei Capitalei, în cazul în care nu primeşte această sumă. Propunerea pe care ne-au făcut-o avocaţii domniei sale este aceea ca, pentru o parte din această sumă, să fie aprobată o dare în plată, în speţă un teren din Cartierul Francez. (…) Practic noi acum trebuie să reparăm oalele sparte acum 16 – 17 ani, pentru că au fost alţi primari generali la acel moment, alţi consilieri generali. (…) Sunt puse în pericol serviciile de utilitate publică ale Capitalei, (…) plăţile pentru toate şantierele deschise în municipiul Bucureşti, de asemenea, aprovizionarea cu materiale sanitare şi dotările care trebuie să aibă loc în această perioadă în toate spitalele din Capitală”, a afirmat Firea.

Reclama

Aceasta a spus că banii Municipalităţii sunt foarte puţini faţă de nevoile Capitalei şi că instituţia primeşte o „sumă infimă” de la Ministerul Finanţelor.

„Am auzit astăzi un candidat la Primăria Capitalei (n.r. – Nicuşor Dan) care a afirmat că puteam să rezolvăm problema mai demult, în sensul să punem bani deoparte, (…) astfel încât să avem sume suficiente pentru a plăti aceste despăgubiri. Îl informez pe acest candidat că prin Legea bugetului de stat nu există un capitol Bani deoparte (…) pentru posibile sentinţe judecătoreşti. (…) A mai făcut acest candidat la Primărie o afirmaţie, anume că sunt bani destui la Primăria Capitalei, trebuie să mai renunţăm la anumite cheltuieli şi să plătim aceste executări. Aş vrea să ştiu la care cheltuieli să renunţăm, pentru că, din suma primită prin Legea bugetului de stat lunar cota care ne este cuvenită jumătate din aceasta merge către subvenţiile la transportul public în comun şi la termoficare. Îl somez public pe acest candidat să spună dacă vrea să renunţăm la subvenţiile pentru transportul public în comun, de mâine să coste un bilet 6-7 lei, practic asta ar putea să se întâmple dacă am renunţa la subvenţii sau factura la întreţinere să explodeze”, a arătat Firea.

Reclama

Bani

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

Publicat cu

pe

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial Curat”. Aceasta initiativa urmareste sa informeze si sa sensibilizeze opinia publica cu privire la importanta respectarii legislatiei pentru prevenirea accesului minorilor la  produsele din tutun si nicotina. Anul acesta, legislatia in domeniu a suferit modificari importante, concepute pentru a reduce riscul ca minorii sa aiba acces la astfel de produse. Printre aceste modificari se numara extinderea interdictiei de comercializare catre minori a tigaretelor electronice, indiferent daca acestea contin nicotina sau nu, si interdictia de a comercializa produsele din tutun si nicotina prin automate.

Initiativa BAT care isi propune sa promoveze modificarile legislative si sa sublinieze importanta tolerantei zero fata de vanzarea produselor cu nicotina catre minori se desfasoara la nivel national in aproximativ 32.000 de magazine partenere, precum si in zonele publice dedicate afisajului stradal din centrul Bucurestiului.

Reclama

„BAT investeste in mod constant in campanii care promoveaza standarde si principii comerciale responsabile, atat in cadrul propriei activitati, cat si in colaborarea cu partenerii comerciali. Consideram ca o legislatie menita sa reduca la minim riscul ca minorii sa aiba acces la toate categoriile de produse din tutun si nicotina, precum si la tigari electronice cu si fara nicotina reprezinta un semn de normalitate si responsabilitate. BAT se angajeaza sa continue sa deruleze programe de informare in acest sens, si ne dorim sa avem sprijinul tuturor autoritatilor competente in domeniu pentru a asigura implementarea si respectarea riguroasa a acestor reglementari”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relatii Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.

Romania se numara printre primele tari din Uniunea Europeana care implementeaza o interdictie asupra vanzarii catre minori a tuturor formelor de produse care contin tutun si nicotina, inclusiv a tigaretelor electronice fara nicotina.

BAT a desfasurat continuu, in ultimii ani, programe de informare a comerciantilor si consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar si la motivele pentru care minorii nu trebuie sa aiba acces la produsele cu nicotina. Incepand din 2019, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor s-a alaturat campaniei BAT si pune la dispozitia consumatorilor numarul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza incalcarea legii.

Reclama

„In calitate de vicepresedinte ANPC, sunt bucuros sa ne alaturam, si in 2024, acestei campanii care isi propune sa informeze publicul cu privire la reglementarile legale referitoare la comercializarea produselor din tutun si nicotina exclusiv catre persoane adulte. Ne angajam sa monitorizam respectarea legilor si incurajam pe oricine identifica incalcari ale acestora sa le semnaleze, la numarul de telefon pus la dispozitie de catre ANPC.”Sebastian Hotca, Vicepresedinte ANPC.

Continua sa citesti

Bani

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

Publicat cu

pe

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu nicotină, recent introduse pe piața din România.

Cei doi mari jucători de pe piața tutunului din România solicită Guvernului să taxeze echitabil toate categoriile de produse cu nicotină, inclusiv pliculețele cu nicotină, recent introduse pe piața din România.

În prezent, în Romania, toate categoriile de produse cu nicotină sunt accizate corespunzător, singura excepție fiind pliculețele cu nicotină pentru uz oral. Deși în fază incipientă, piața acestor produse care nu conțin tutun reprezintă o alternativă cu risc redus* față de fumat pentru consumatorii adulți.

Reclama

„Este esențial ca toate produsele cu nicotină să fie taxate ținându-se seama de profilul lor de risc. Credem că un nivel al accizelor pentru produsele cu nicotină pentru uz oral comparabil cu cel aplicat țigaretelor electronice va avea efecte pozitive atât pentru bugetul de stat cât și pentru consumatori, care vor putea avea o mai mare încredere în produsele ajunse pe piața din România”, au declarat reprezentanții celor două companii.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, pliculețele cu nicotină pentru uz oral sunt supuse accizelor nearmonizate în 6 state membre: Suedia, Italia, Danemarca, Letonia, Estonia și Ungaria.

Ca urmare a investițiilor în cercetarea și dezvoltarea unor produse cu risc redus față de țigarete, au fost lansate mai multe produse alternative menite a reduce rata fumatului. Pliculețele cu nicotină sunt o categorie de produse folosite la scară largă în țările scandinave. Suedia este considerată un model de urmat pentru felul în care produsele din tutun pentru uz oral pot contribui la reducerea fumatului. În 2022, doar 5,6% din populația Suediei mai fuma, cel mai mic procent din Europa. Renunțarea la fumat a suedezilor a coincis cu utilizarea produsului numit „snus”, care se comercializează acolo sub forma unor pliculețe cu nicotină pentru uz oral. În prezent, aproximativ 14% din populația adultă a Suediei folosește în mod regulat pliculețele cu nicotină pentru uz oral, conform Agenției de Sănătate Publică din Suedia. Produsele cu nicotină pentru uz oral au fost recent incluse pe lista produselor care nu pot fi vândute către minori în România, alături de țigaretele electronice, printr-o lege adoptată de către Parlamentul român. Pasul firesc următor este ca aceste produse să fie taxate, astfel încât statul român să aibă o evidență mai bună a produselor introduse pe piața din România.

Reclama
Continua sa citesti

Bani

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

Publicat cu

pe

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare: zero emisii de dioxid de carbon la nivelul intregului lant valoric pana in 2050; reducerea cu 50% a emisiilor pentru Scopul 1 si 2 pana in 2030 fata de valoarea de referinta din 2020; reducerea cu 25% a deseurilor pana in 2025 in siturile sale de operatiuni fata de valoarea de referinta din 2017; atingerea unei rate de reciclare a deseurilor de 90% in siturile de operatiuni pana 2025; reducerea cu 35% a consumului de apa in propriile centre de productie fata de valoarea de referinta din 2017 si reciclarea a 30% din cantitatea de apa extrasa pana in 2025; 100% din siturile noastre de operatiuni sa fie certificate Alliance for Water Stewardship pana in 2025; 100% din toate ambalajele noastre sa fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile pana in 2025;

Potrivit angajamentului asumat pentru o dezvoltare sustenabila a afacerii sale, BAT continua programul „Fii furnizor” demarat in 2021, cu intentia de a-si dezvolta portofoliul de solutii inovatoare si parteneriate care sa contribuie la materializarea ambitiei companiei de a construi un viitor mai bun. Cele doua directii majore ale editiei 2024 a programului vizeaza dezvoltarea de solutii inovatoare si eficiente pentru reducerea deseurilor si sustinerea economiei circulare, precum si reducerea consumului de apa si reutilizarea apei.

Reclama

Companiile si start-up-urile interesate sunt invitate sa se inregistreze pe platforma BE SUPPLIER incepand cu 18 martie 2024. Platforma va ramane disponibila pentru inregistrare timp de 6 saptamani. Propunerile inovatoare si sustenabile de solutii in managementul deseurilor si reducerea apei vor fi foarte apreciate si evaluate de o echipa dedicata din cadrul BAT in raport cu nevoile si criteriile de afaceri organizationale. Companiile selectate vor fi apoi invitate sa se alature BAT in calatoria pentru un viitor mai bun – A Better Tomorrow™. Toate companiile inregistrate vor fi luate in considerare pentru consultari viitoare.

Sustenabilitatea este in centrul afacerii noastre | BAT Romania investeste in mod constant in dezvoltarea de solutii pentru atingerea obiectivelor sale de sustenabilitate. Fabrica noastra din Ploiesti, a doua cea mai mare a grupului din Europa si loc de munca pentru peste 1.000 de angajati, este certificata AWS pentru consumul sustenabil de apa si are o rata de reciclare de circa 85% a deseurilor. Inceputul anului 2024 inseamna un pas in plus in calatoria de sustenabilitate a fabricii din Ploiesti, prin instalarea a circa 1.000 de panouri fotovoltaice pe acoperisul halei de productie, ca parte a angajamentului nostru pentru dezvoltarea surselor de energie verde.

Simon Brown, Director de Operatiuni pentru Aria Europa de sud est in cadrul BAT, a declarat: ”BAT face pasi decisivi in calatoria sa de transformare si suntem hotarati sa construim o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal. Investim permanent in dezvoltarea de solutii inovatoare pentru eficientizarea consumului de resurse si reducerea impactului asupra mediului, intr-un proces care implica in primul rand consistenta si coerenta. De asemenea, credem cu tarie in puterea contributiva si ne bucuram sa invitam alaturi de noi parteneri pentru dezvoltarea unor solutii inovatoare pentru atingerea obiectivelor noastre de protejare a mediului.”

Reclama

BAT si-a inceput calatoria in domeniul sustenabilitatii in urma cu mai bine de 20 de ani, cu rezultate recunoscute de prestigioase institutii la nivel international, precum Dow Jones Sustainability Index sau Financial Times. Recent, compania a publicat raportul anual combinat privind performanta de business si in domeniul sustenabilitatii pentru anul 2023, prin care evidentiaza progresul obtinut in atingerea obiectivelor sale de sustenabilitate*.

Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti5 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica7 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti7 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare