Intra in contact cu noi

Cultura

Fosta directoare a teatrului Odeon a castigat procesul cu Gabriela Firea

Publicat cu

pe

Actrița Dorina Lazăr câștigă procesul cu Primăria Capitalei, după aproape trei ani de când a fost concediată de la conducerea Teatrului Odeon, fără a i se oferi o explicaţie pertinentă. Actriţa a fost destituită după o vizită a Corpului de Control al Primarului General, la doar câteva zile după ce a fost reconfirmată în poziția de manager al Teatrului. În locul Dorinei Lazăr a fost numit actorul Cristian Șofron.

Într-o intervenție la GPS Cultural, Dorina Lazăr a spus că nu știe încă ce are de făcut, dar dacă va fi să se întoarcă la Teatru, în niciun caz nu se va comporta precum cei care au intrat să-i scoată lucrurile din birou.

„Mărturisesc deschis că eu mă așteptam să dureze procesul o luna de zile, pentru că mi s-a spus că la contencios administrativ lucrurile merg repede (…) Când am intrat în conflict cu Primaria, am crezut că am intrat din cauza bugetului, apoi s-a dovedit ca e o chestiune subiectivă. Mi s-a trimis un corp de control, două doamne de la Primărie, au stat aprope 3 săptămâni la Teatru. Au scris un raport cu „neregului”. Aceste nereguli au fost analizate de completul de judecata, toate cele 10 învinuri care mi se aduceau s-au dovedit a fi neîntemeiate. Au fost mai multe termene, n-am crezut că durează atat de mult un fleac de conflict, pentru că până la urmă nu era vorba nici de un prejudiciu pecuniar (…). Și când credeam că nu se mai termină, s-a terminat la trinbunalul mare. Primăria a făcut recurs, iar acum, în 19 mai s-a judecat și sentința s-a pronunțat ieri. Acum stau să-mi trag sufletul. Urmează să am o discuție, să văd ce drepturi am, cel mai mlt îmi doresc să prmiesc leul ca recompensa morală de la Primărie”, a spus Dorina Lazăr pentru GPS Cultural.

Reclama

Dorina Lazăr va reveni, cel mai probabil, la conducerea Teatrului Odeon, urmând să primească drepturile salariale cuvenite pentru perioada în care a fost suspendată din funcție.

Sursa: g4media.ro

Reclama

Cultura

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Publicat cu

pe

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă, și anume, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Tineret” din 20 martie, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Publicul Tânăr” din 21 martie și „Ziua Mondială a Teatrului” din 27 martie. Fiecare dintre aceste zile are o semnificație aparte și oferă o oportunitate unică de a celebra și aprecia teatrul, sub orice formă.

Toate aceste evenimente speciale sunt un prilej de a atrage atenția asupra faptului că teatrul este o formă de artă accesibilă și importantă în dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților.

Prin intermediul teatrului, aceștia au oportunitatea de a explora lumea din jurul lor, de a-și dezvolta imaginația, creativitatea și abilitățile de comunicare, dar și de a învăța să colaboreze cu alți oameni și să dezvolte empatia și înțelegerea față de diferitele culturi și moduri de gândire.

Cu toate aceste ocazii, toți creatorii de teatru sunt invitați să organizeze activități culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților, cu scopul de a promova și de a sprijini dreptul oricui la teatru și la artele spectacolului.

Teatrul Țăndărică va celebra zilele teatrului, organizând următoarele evenimente:

  • Motanul încălțat – miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Fata babei și fata moșneagului – joi, 21 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Tom Degețel – miercuri, 27 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
Continua sa citesti

Cultura

Ministrul Turcan: Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, vor fi restaurate

Publicat cu

pe

Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României.

Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.
Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.

Continua sa citesti

Cultura

Nicușor Dan anunță că Primăria Bucureștiului susține cu câte 70.000 de lei fiecare proiect culturale incluziv şi social

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiecte culturale incluzive şi sociale sunt eligibile în premieră pentru bugetare participativă printr-un program derulat de Arcub, care pot fi înscrise până pe 21 aprilie, ora 17,00, bugetul disponibil fiind de 4,11 milioane lei.

„Ediţia din acest an, ‘Bucureşti acasă’, are o secţiune nouă care vizează combaterea şi prevenirea bullying-ului, excluderii sociale, consumului de droguri şi conştientizarea bolilor psihice, prin promovarea diversităţii şi a toleranţei şi prin integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Ca în fiecare an, programul de finanţare nerambursabilă se adresează tuturor domeniilor culturale – de la teatru, dans şi muzică şi până la artă digitală şi noile media. Bugetul disponibil este de 4.110.000 de lei. Solicitanţii vor putea beneficia de un plafon maxim de finanţare de 70.000 de lei pe proiect”, a scris, duminică, Nicuşor Dan pe Facebook.

Regulamentul, ghidul şi anexele sunt disponibile pe www.arcub.ro, platforma electronică dedicată înscrierii proiectelor fiind https://arcub.submittable.com/submit.

Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei5 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani2 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare