Intra in contact cu noi

Cultura

”Aici nu suntem in Italia!”. Politia a oprit un moment muzical deosebit pe o strada din Bucuresti

Publicat cu

pe


Asociaţia ARCEN a iniţiat un moment muzical, marţi seară, de la fereastra sediului din cartierul Armenesc, eveniment pe care trecătorii l-au aprobat, nu însă şi Poliţia Română, anunță news.ro.

UPDATE. „În data de 04.05.2020, prin apel 112, Secția 8 Poliție a fost sesizată de către o persoană, că la o fereastră se află o boxă și se difuzează muzică la un volum care deranjează liniștea locuitorilor din zonă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj mixt, format din polițist și jandarm. A fost identificată locația de unde se difuza muzica, sediul unei asociații. După ce și-au declinat calitatea, polițistul a solicitat ca boxa sa fie retrasă de la fereastră, iar sonorul sa fie adaptat orei.

Reclama

Nu au fost aplicate sancțiuni, dar s-au făcut recomandări cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială”, anun'[ Poli’ia Capitalei.

ARCEN a oferit trecătorilor marţi seară, timp de 20 de minute, două Nocturne de Chopin şi Simfonia a II-a de Brahms. Oamenii s-au aşezat pe trotuare, la distanţă, au ascultat de la ferestre sau plimbând câinii.

Edmond Niculuşcă, preşedintele ARCEN, şi Alberto Groşescu, director executiv, au făcut un apel pentru recâştigarea spaţiului public. „Avem nevoie de mai mult spaţiu public în interiorul oraşelor. Credem că e important ca oamenii să fie mai aproape de oraş. Avem nevoie şi de ajutorul vostru. Redirecţionaţi 3,5% din impozitul pe venit către ARCEN!”.

Reclama

După un sfert de oră, reprezentanţii Poliţiei, motivând adunarea a mai mult de 3 persoane pe stradă şi a faptului că cineva a făcut o sesizare din cauza zgomotului prea mare, au cerut oprirea muzicii. „Nu suntem în Italia! Daţi mai încet! E deranjată ordinea şi liniştea publică!”, au spus ei.

„Distrugeţi singurul lucru pozitiv care se întâmplă în oraş, în anumite ore. Nu am adunat noi oamenii, nu am făcut un eveniment. S-au strâns acum pentru că sunteţi dumneavoastră aici”, a fost replica celor de la ARCEN.

„Momentul muzical din strada Armenească a fost oprit subit de Poliţia Română. Trebuie să ne recâştigăm spaţiul public! Oraşul e al oamenilor”, au scris cei de la ARCEN pe pagina de Facebook.

Reclama

„Muzica ne poate ajuta să recucerim spaţiul public. Suntem împreună prin muzică, păstrând distanţa socială. Împreună unii cu alţii la ferestre şi în balcoane sau în plimbarea din jurul casei. Pentru cei care şi-ar dori mult să fie aici, dar care nu au cum ajunge din cauza restricţiilor atât de necesare în contextul ăsta, aici, pe pagina ARCEN, vom transmite o parte din audiţia din această seară”, au anunţat membrii asociaţiei.

Momentul muzical în cartier va continua miercuri, de la ora 20.30, au anunţat organizatorii.

Reclama

Cultura

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Publicat cu

pe

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă, și anume, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Tineret” din 20 martie, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Publicul Tânăr” din 21 martie și „Ziua Mondială a Teatrului” din 27 martie. Fiecare dintre aceste zile are o semnificație aparte și oferă o oportunitate unică de a celebra și aprecia teatrul, sub orice formă.

Toate aceste evenimente speciale sunt un prilej de a atrage atenția asupra faptului că teatrul este o formă de artă accesibilă și importantă în dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților.

Prin intermediul teatrului, aceștia au oportunitatea de a explora lumea din jurul lor, de a-și dezvolta imaginația, creativitatea și abilitățile de comunicare, dar și de a învăța să colaboreze cu alți oameni și să dezvolte empatia și înțelegerea față de diferitele culturi și moduri de gândire.

Cu toate aceste ocazii, toți creatorii de teatru sunt invitați să organizeze activități culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților, cu scopul de a promova și de a sprijini dreptul oricui la teatru și la artele spectacolului.

Teatrul Țăndărică va celebra zilele teatrului, organizând următoarele evenimente:

  • Motanul încălțat – miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Fata babei și fata moșneagului – joi, 21 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Tom Degețel – miercuri, 27 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
Continua sa citesti

Cultura

Ministrul Turcan: Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, vor fi restaurate

Publicat cu

pe

Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României.

Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.
Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.

Continua sa citesti

Cultura

Nicușor Dan anunță că Primăria Bucureștiului susține cu câte 70.000 de lei fiecare proiect culturale incluziv şi social

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiecte culturale incluzive şi sociale sunt eligibile în premieră pentru bugetare participativă printr-un program derulat de Arcub, care pot fi înscrise până pe 21 aprilie, ora 17,00, bugetul disponibil fiind de 4,11 milioane lei.

„Ediţia din acest an, ‘Bucureşti acasă’, are o secţiune nouă care vizează combaterea şi prevenirea bullying-ului, excluderii sociale, consumului de droguri şi conştientizarea bolilor psihice, prin promovarea diversităţii şi a toleranţei şi prin integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Ca în fiecare an, programul de finanţare nerambursabilă se adresează tuturor domeniilor culturale – de la teatru, dans şi muzică şi până la artă digitală şi noile media. Bugetul disponibil este de 4.110.000 de lei. Solicitanţii vor putea beneficia de un plafon maxim de finanţare de 70.000 de lei pe proiect”, a scris, duminică, Nicuşor Dan pe Facebook.

Regulamentul, ghidul şi anexele sunt disponibile pe www.arcub.ro, platforma electronică dedicată înscrierii proiectelor fiind https://arcub.submittable.com/submit.

Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei2 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare