Zeci de şoferi din Bucureşti au fost amendaţi în doar câteva ore şi unii au rămas fără permis de conducere pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.
Poliţiştii rutieri s-au aflat, în această dimineaţă, în intersecţia de la Piaţa Hurmuzachi din sectorul 2, unde au organizat o razie pentru sancţionarea şoferilor care depăşesc coloana oprită la semafor. Comisarul-şef Ovidiu Munteanu atrage atenţia că această manevră nu doar că îi deranjează pe ceilalţi şoferi, dar poate fi sancţionată chiar şi cu suspendarea permisului.
”Au fost şi sesizări de la şoferi cu privire la nerespectarea normelor rutiere de către alţi participanţi la trafic. Este o zonă în care fluxul de autovehicule la primele ore ale dimineţii este accentuat. Pentru depăşirea coloanei la semafor sancţiunea este de 2-3 puncte amendă. Dacă manevra se realizează pe contrasens se reţine permisul de conducere pe o durată de 60 de zile”, a declarat acesta.
Poliţia Rutieră le recomandă şoferilor ca, astăzi, după ora 15:00, să evite zona Pieţei Constituţiei, unde traficul va fi restricţionat pentru o paradă auto, ne-a transmis reporterul RRA Alex Lancuzov.
Sursa: Rador

<
Transparenta face diferenta