Intra in contact cu noi

Politica

„Firea se plânge că Dragnea vrea să o bage la puşcărie pe Cliseru numai ca să o scape pe Carmen Dan”

Publicat cu

pe

Liberalii reiterează că la începutul sesiunii parlamentare vor depune moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. Pe de altă parte, surse arată că Firea îi reproşează lui Dragnea că vrea s-o bage la puşcărie pe Cliseru ca s-o salveze pe Carmen Dan.

„Partidul Naţional Liberal va continua să cheme la audieri pe toţi cei responsabili în comisiile de specialitate ale Parlamentului până la aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Iar la începutul sesiunii parlamentare, PNL va depune o moţiune simplă pentru demiterea ministrul Carmen Dan şi va iniţia procedura de constituire a unei comisii parlamentare”, se precizează într-un comunicat al PNL.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi liderul PSD, Liviu Drganea, au ajuns din nou la cuţite, au confirmat surse politice pentru „Adevărul“.Motivul? Mitingul diasporei, soldat cu o anchetă a Parchetului Militar. Firea îi reproşează lui Dragnea că vrea să o scoată ţap ispăşitor pentru violenţele din Piaţa Victoriei pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, tocmai pentru a o proteja pe ministrul de Interne, Carmen Dan.
„Firea se plânge că Dragnea vrea să o bage la puşcărie pe Cliseru numai ca să o scape pe Carmen Dan. Aşteptăm ancheta procurorilor să vedem cine a minţit“, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“. Cliseru susţine că a semnat ordinul pentru restabilirea ordinii publice abia după ora 24.00, când Piaţa Victoriei era deja evacuată. La polul opus, ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că Speranţa Cliseru şi-a dat acordul ca jandarmii să intre în forţă încă de la ora 20.00, în timp ce şeful Jandarmeriei Bucureşti a precizat într-un interviu la TVR că ordinul a fost semnat de Cliseru la ora 23.11. Procurorii militari, în urma audierilor, vor hotărî cine minte.

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

Politica

Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan

Publicat cu

pe

PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.

PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.

Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.

Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti5 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica7 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti7 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare