Connect with us

Transport

Firea promite ca Bucurestiul va avea benzi speciale pentru autobuze si taxiuri!

Published

on

Primarul Capitalei le-a transmis, miercuri, operatorilor şi transportatorilor că municipalitatea doreşte benzi unice pentru RATB şi taxi, mai mulţi specialişti din cadrul Primăriei şi Administraţiei Străzilor lucrând deja la identificarea arterelor din Bucureşti care permit acest lucru. O altă prioritate a Primăriei, anunţată de Gabriela Firea, este asigurarea autovehiculelor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă.
Primarul general, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu reprezentanţii  Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), ai Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), ai Camerei Taximetriştilor, precum şi cu reprezentanţii altor operatori privaţi din domeniul transportului public pentru a identifica problemele generale cu care se confruntă aceştia, dar şi probleme specifice care intră în aria de competenţă a municipalităţii, scrie news.ro.
Edilul le-a promis că va dispune înfiinţarea unui grup de lucru care să acţioneze permanent  pentru ca solicitările venite din partea lor să fie rezolvate punctual şi într-un timp cât mai scurt. În cadrul întrevederii s-a stabilit ca din acest grup de lucru să facă parte reprezentanţi ai Direcţiei Juridice, Direcţiei Transporturi, Direcţiei de Poliţie Locală şi Control, Poliţiei Locale, Administraţiei Străzilor, dar şi reprezentanţi ai structurilor asociative participante la discuţii.
Firea a mai anunţat că unul dintre obiectivele importante pe care municipalitatea le are pentru creşterea calităţii serviciilor de transport este crearea de benzi unice pentru RATB, taxi, dar şi autovehicule de intervenţie pentru situaţii de urgenţă şi i-a asigurat pe transportatori că PMB va analiza împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Poliţia Rutieră posibilitatea creării în staţiile RATB, acolo unde este posibil, de zone unde pot staţiona şi taximetriştii.
PMB precizează că s-au discutat şi aspecte legate de contractele de delegare de gestiune în domeniul transportului public de persoane în regim de taxi, dar şi aspecte legate de procedura de preschimbare a autorizaţiilor de taxi în situaţia înlocuirii autoturismului sau a cesiunii, primarul solicitând  direcţiilor din cadrul PMB cu responsabilităţi în domeniu să găsească soluţii pentru simplificarea procedurilor de autorizare.

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Published

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Published

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Published

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare