Femeia care a provocat accidentul din București în urma căruia și-au pierdut viața două fete le-a spus anchetatorilor, la audieri, că nu conduce în mod uzual și că s-ar fi urcat la volan în locul soțul ei, care băuse, au declarat surse judiciare pentru HotNews.ro. Mai mult, ea ar fi spus că nu are deloc experiență pe o mașină automată, cum este cea cu care a provocat accidentul, astfel că a încurcat pedalele, afirmă aceleași surse.

<

Femeia în vârstă de 57 de ani a fost audiată trei ore, sâmbătă seară, la Brigada Rutieră, unde s-a prezentat alături de fiul său.
Imediat după accident, femeia a ajuns la spital, după ce a fost agresată de mulțimea strânsă la fața locului, fiind lovită atât ea, cât și soțul său, aflat pe scaunul din dreapta al mașinii. „Audierea a durat atât de mult pentru că era în stare de șoc și era într-o stare foarte proastă și nu a putut explica cum a pierdut controlul volanului”, au declarat pentru HotNews.ro sursele judiciare citate.
Potrivit acestora, femeia are permis de conducere pentru categoria B din anul 2006, însă le-a spus anchetatorilor că nu conduce în mod uzual și se urcă rar la volan.
Ea a mai susținut că sâmbătă s-a urcat la volanul mașinii Mercedes în locul soțului său, care era băut. Mai mult, ea le-ar fi spus anchetatorilor că nu are deloc experiență pe mașină automată, astfel că a încurcat pedalele, apăsând pe accelerație, în loc de frână, au mai precizat pentru HotNews.ro sursele citate.
Femeia a fost lăsată să plece, după audieri, fără a fi luată vreo măsură preventivă împotriva sa. Ea ar urma să fie reaudiată după ce vor sosi rezultatele probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, care sunt așteptate luni.
„Nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva ei. Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri”, a declarat duminică, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, procurorul Rodica Nițescu.
Cele două fete care și-au pierdut viața aveau 6 și 21 de ani, au precizat duminică reprezentanți ai Brigăzii Rutiere. Inițial, Poliția anunțase că una dintre fete are 14 ani. „A fost dată o vârstă aproximativă de către persoanele aflate la fața locului. Fata era foarte grav rănită, iar eroarea s-a produs din cauza imposibilității de a o identifica. A fost preluată și dusă rapid la spital”, a precizat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Brigării Rutiere, Claudiu Costea.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Mențiunii din Sectorul 2. Femeia, în vârstă de 57 de ani, a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil, unde le-a accidentat pe cele două fete care se aflau pe trotuar.
Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar fata de 21 de ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată. „A suferit politraume majore, multiple fracturi, TCC, era intubată, ventilată. A făcut stop cardio-respirator când era dusă spre sala de operație și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.
Martorii spun că șoferița ar fi fost băută și circula cu viteză mare.