Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Europarlamentarul Rares Bogdan, PPE: În timp ce Armata Roșie “ne-a eliberat”, SUA ne oferă o umbrelă de securitate

Publicat cu

pe

Parteneriatul Strategic dintre România și SUA este solid pentru că românii s-au dovedit a fi interlocutori serioși, a declarat, joi, europarlamentarul Rareș Bogdan (PNL, PPE), în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, în contextul în care în luna octombrie a avut loc desant guvernamental al României la Washington, cu vizite importante în capitala SUA ale miniștrilor români ai apărării, economiei și energiei și afacerilor externe.

“Consolidarea și extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA este una dintre liniile prioritare ale politicii noastre externe, alături de consolidarea rolului României în UE și NATO. Parteneriatul Strategic este solid, pentru că românii s-au dovedit a fi interlocutori serioși. Americanii nu investesc în asemenea înțelegeri decât atunci când au garanții că nu pornesc într-o aventură; ei nu strâng mâna unor politicieni care le zâmbesc în față, dar îi lucrează pe la spate”, a spus Rareș Bogdan, membru în Comisia pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European.

Liderul delegației eurodeputaților români a făcut trimitere și la acordul interguvernamental parafat pe 9 octombrie la Washington între ministrul economiei și energiei, Virgil Popescu, și secretarul energiei Dan Brouillette.

Reclama

Acordul “anunță investiții gigantice și ne pot aduce în situația de a deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa, plus linia ferată și autostrada care va porni din Constanța și va ajunge la Gdansk sau întărirea prezenței militare sunt doar câteva dintre componentele acestui Acord”, a completat Bogdan, făcând astfel referire și la declarațiile ambasadorului SUA la București, Adrian Zuckerman.

Mai mult, Rareș Bogdan a menționat și dimensiunea istorică a relațiilor dintre România și Statele Unite.

Vreau să subliniez ceva: în timp ce Armata Roșie ne-a „eliberat” încât am umblat cocoșați 50 de ani, fără libertatea de a alege, de a ne exprima, de a avea o opinie contrară comuniștilor, iar elita intelectuală a fost trimisă să putrezească în închisori, SUA militează pentru libertatea de exprimare și, ce să vezi, ne și oferă o umbrelă de securitate. Ca să nu mai vorbim despre contribuția americană la realizarea Marii Uniri, în 1918! Relația cu SUA a traversat un secol tumultos, în care simpatia poporului român nu a fost știrbită”, a expus el.

Reclama

Mai mult, eurodeputatul român este “convins că Parteneriatul Strategic va fi consolidat după alegerile din 3 noiembrie“.

În luna octombrie, miniștrii români ai apărării naționale, economiei și energiei și afacerilor externe au fost invitați de omologii lor la Washington pentru a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și SUA.

Reclama

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Publicat cu

pe

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Reclama

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Reclama

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Reclama

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Reclama

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Reclama

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Publicat cu

pe

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Publicat cu

pe

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas, marți seara, fără apă caldă și căldură, din cauza unei avarii. Termoenergetica a transmis că avaria nu se va remedia mai devreme de noaptea de joi spre vineri. Potrivit prognozelor meteo, termometrele nu vor arăta mai mult de 6 grade Celsius în cursul zilei de miercuri.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu).

„Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan. Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei”, informează Termoenergetica.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23.30.

Marți după-amiază au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

Continua sa citesti
Reclama
Bani3 ore in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 13 ore in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Bucuresti4 ore in urma

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea...

Culturao săptămână in urma

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă,...

Banio săptămână in urma

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare:...

Timp libero săptămână in urma

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale...

Reclama

La mare cautare