Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost blocată timp de 45 de minute pe sensul spre Ghencea, luni dimineaţa, din cauza unui autoturism care s-a defectat și a intrat pe linie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Regiei, Constantin Tobescu.
„În jurul orei 6:45, un autoturism a pătruns pe linia de tramvai, unde avem linie CF, respectiv înaltă, ca la calea ferată, și nu se poate circula. Evenimentul s-a întâmplat în zona Piața Crângași, pe Șoseaua Virtuții pe sensul spre Ghencea. Acolo au existat utilaje de intervenție pentru deblocarea circulației. Pe sensul celălalt, către Casa Presei, circulația tramvaielor nu a fost afectată”, a precizat Tobescu.
Potrivit acestuia, nicio persoană nu a fost accidentată.
Circulația a fost reluată după 45 de minute, respectiv în jurul orei 7:30
Transparenta face diferenta