Transport
Dezastru pe strazile Bucurestiului: Peste 90% dintre vehiculele verificate de RAR au defecțiuni majore

Peste 90 la sută din autovehiculele verificate în trafic în Bucureşti, la sfârşitul săptămânii, de reprezentanţii Registrului Auto Român aveau deficienţe majore, unele fiind periculoase. De asemenea, aproape 60 la sută dintre acestea aveau neconformităţi în ceea ce priveşte poluarea.
În perioada 21-23 mai, inspectorii RAR, împreună cu poliţiştii rutieri, au desfăşurat, în municipiul Bucureşti, acţiuni de control care au vizat verificarea autovehiculelor cu privire la sistemul de amortizare a zgomotului.
Conform reprezentanţilor RAR, în timpul controalelor care au avut loc pe timpul nopţii au fost verificate în trafic 32 de autovehicule, iar 90,62% dintre acestea aveau deficienţe majore şi/sau periculoase, iar 59,37% prezentau neconformităţi în ceea ce priveşte emisiile poluante.
„Pentru Registrul Auto Român a fost şi rămâne o prioritate starea tehnică bună a maşinilor, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitaţi să treceţi pe la service de câte ori este necesar şi să aveţi grijă să păstraţi autovehiculul în parametri de siguranţă. Vă reamintim, de asemenea, că puteţi redobândi talonul reţinut în trafic doar în urma reinspectării tehnice a autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecţiunilor constatate cu ocazia controlului. Demersul este posibil doar la reprezenţantele Registrului Auto Român din întreaga ţară”, au arătat reprezentanţii RAR, pe Facebook.
Aceştia au precizat că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule în cazul cărora există suspiciuni că au defecţiuni.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.