Politica
Dancila e disperata: „Iohannis vrea un guvern pentru convietuirea in grupuri si renuntarea la dreptul de proprietate”

Premierul Viorica Dancila a sustinut, miercuri seara, ca presedintele Iohannis isi doreste un guvern care sa incurajeze „convietuirea in grupuri” in loc de familii.
„Daca domnul Iohannis considera ca acest guvern a esuat pentru ca a crescut pensiile si salariile, a generat una dintre cele mai mari cresteri economice din Uniunea Europeana, a dus somajul la un minim istoric si a crescut considerabil investitiile, inseamna ca un guvern de succes este ceea ce ne propune opozitia pe care el o incurajeaza: taieri de pensii si salarii, eliminarea sprijinului pentru angajati, taierea veniturilor specialistilor din IT, renuntarea la dreptul de proprietate si convietuirea in grupuri. Aceasta este viziunea presedintelui pentru un guvern de succes?”, a sustinut Dancila.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca actualul Guvern are nevoie de o noua confirmare in Parlament, solicitand ca aceasta procedura sa fie declansata.
„Dupa alegeri, cu o noua majoritate, in mod constitutional, putem face mult mai mult impreuna. Pana atunci, astazi, actualul Guvern are nevoie de o noua confirmare in Parlament, printr-o procedura pe care le solicit sa o declanseze. Daca – daca – noua configuratie a Guvernului va trece in Parlament, eu le spun celor de la guvernare ca voi ramane ferm pe pozitia mea de aparator al valorilor democratice, al statului de drept, al modelului de dezvoltare pro-occidental, pe care il merita si il doresc majoritatea romanilor. Nu voi permite PSD sa isi bata joc de Romania si de romani! Daca insa noua configuratie a Guvernului nu va fi aprobata, ii asigur pe romani ca exista solutii corecte, democratice si constitutionale pentru ca Romania sa nu intre intr-o criza profunda”, a spus seful statului, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.
El a sustinut ca exista suficiente voturi in Parlament pentru o solutie de tranzitie care sa inlocuiasca actualul Executiv, subliniind ca partidele de Opozitie trebuie sa aiba un comportament „rezonabil”.
„Daca vor sa dea dovada de responsabilitate toti cei care inteleg ca aceasta guvernare toxica nu mai poate continua, exista suficiente voturi in Parlament pentru a sustine chiar si o solutie de tranzitie, care sa inlocuiasca actualul Guvern si care sa opreasca dezastrul actual. Partidele de Opozitie, toate, trebuie sa aiba un comportament rezonabil, in caz de criza. Doar votul romanilor poate configura o noua majoritate care sa puna in practica viziunea pe care si eu, dar si multi alti oameni de buna-credinta, pro-europeni, pro-occidentali, sustinatori ai democratiei si statului de drept o sprijinim”, a afirmat presedintele.
Potrivit acestuia, Romania are nevoie de „o schimbare autentica si profunda, pentru a reseta statul, pentru a repara ce s-a stricat in acesti ani si pentru a pregati o noua guvernare care de data aceasta sa lupte pentru romani”.
„Votul din 26 mai imi da legitimitatea de a ma opune explicit propunerilor pe care PSD le face, asa cum am facut-o in repetate randuri. Ma voi opune in continuare incercarilor PSD de a deraia Romania de pe directia corecta. De-a lungul mandatului meu, am protejat democratia in momente cruciale, am mentinut Romania pe drumul sau european, am blocat multe dintre asalturile asupra Justitiei, am mobilizat 6,4 milioane de romani pentru a salva lupta anticoruptie, m-am implicat pentru a garanta dreptul romanilor din diaspora de a vota in conditii normale si decente”, a aratat presedintele Iohannis.
Seful statului a mentionat ca, indiferent de situatia politica interna, Romania ramane o tara stabila, o democratie consolidata, cu multe institutii inca puternice si eficiente, cu o economie privata functionala si dinamica, cu o societate civila implicata si activa.
„Romanii sunt dinamici, reactioneaza si isi cer drepturile, iar clasa politica trebuie sa reactioneze corect si normal, pentru a pune in aplicare votul romanilor. Da, avem nevoie de o majoritate politica larga, pro-europeana, cu care sa relansam Romania, care sa asigure o buna guvernare si sa sustina lupta anticoruptie. Avem nevoie de o resetare a statului in ansamblu. Dar nimic dintre toate acestea nu se poate realiza fara sprijinul, implicarea si participarea cetatenilor Romaniei. De aceea, dragi romani, contez pe votul vostru, fiindca doar impreuna putem sa construim Romania normala!”, a conchis Iohannis.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.