Dan cristian Popescu anunta ca 1 octombrie a fost desemnata Ziua Sectorului 2

Incepand din acest an, Ziua Sectorului 2 va fi sarbatorita oficial in data de 1 octombrie.
„Consiliul Local al sectorului 2 a votat propunerea mea de a declara ziua de 1 octombrie Ziua sectorului 2. Este o mare bucurie pentru că Preafericitul Părinte Patriah Daniel a acordat Înalta Binecuvântare ca Primăria Sectorului 2 al Municipiului București să primească ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, iar acesta este prăznuit în fiecare an de 1 octombrie”, anunță viceprimarul Dan Cristian Popescu.
“Există o tradiție la nivel național și internațional ca fiecare localitate să aibă declarată o zi a sa, care să fie sărbătorită de toți locuitorii”, continuă viceprimarul.
“Pentru a marca această zi vor avea loc manifestări științifice, culturale, religioase, artistice și de agrement. Un sector nu înseamnă doar infrastructură, utilități sau servicii administrative. Un sector înseamnă mai ales o comunitate unită, care trebuie să se regăsească în activități și proiecte comune”, încheie Dan Cristian Popescu.