Bucuresti
Copii de bani gata din Bucuresti, care invata la licee de top, reținuți pentru trafic de droguri

Mai mulți copii de bani gata sunt implicați într-un dosar de trafic de droguri. Unii dintre ei au părinți cu funcții înalte în instituții importante ale statului, precum Ministerul de Externe și DNA. Polițiștii au descins, luni, la mai multe adrese, iar peste 20 de suspecți au ajuns în fața procurorilor DIICOT pentru a da declarații.
Printre elevii care ar fi complici la vânzarea stupefiantelor în licee de top din Capitală s-ar afla fiul unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe, dar și al unui angajat al DNA, potrivit Realitatea Plus.
O parte dintre suspecți au ajuns deja la audieri.
Poliția și DIICOT au anunțat luni destructurarea unei grupări care distribuia canabis, cocaină sau ketamină, dar și comprimate de Xanax în școli și licee din București.
Oamenii legii au făcut luni 23 de percheziţii într-un dosar vizând infracțiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.
Conform DIICOT și Poliției Române, membrii grupării au comercializat droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București, începând cu anul 2022.
Bucuresti
Statele Unite ale Americii deschid la București o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere: Va monitoriza toata Europa de sud-est

Guvernul a supus aprobării un memorandum pentru iniţierea negocierilor în vederea înfiinţării în România a unei Unităţi de Investigaţii Criminale Transfrontaliere (TCIU).
Unitatea – ce va lua fiinţă după crearea cadrului juridic necesar – va constitui un hub în cadrul căruia va putea fi monitorizată întreaga regiune sud-est europeană, cu scopul de a diminua fenomenul infracţional care se manifestă în zonă.
Obiectivul TCIU îl reprezintă destructurarea organizaţiilor criminale, pe baza eforturilor comune ale echipelor operative care acţionează în vederea arestării şi incriminării infractorilor şi prin facilitarea schimbului de informaţii şi derularea investigaţiilor bilaterale pentru infracţiuni care au legătură cu România, cu SUA şi şi cu alte state din regiunea sud-est europeană.
„Activitatea care se va derula în Centru va contribui foarte mult la consolidarea cooperării în domeniul combaterii traficului de droguri, traficului de persoane, fraudelor financiare, criminalităţii economice, precum şi la intensificarea schimbului de date cu autorităţile americane privind migraţia ilegală. Sunt convins că acest Centru va contribui la soluţionarea unui număr mult mai mare de cazuri de criminalitate transfrontalieră şi va fi un adevărat HUB pentru cooperarea cu statele vecine’, a declarat ministrul afacerilor interne, Lucian Bode.
Bucuresti
VIDEO-Explozie intr-o benzinarie din Pantelimon: Un mort si un ranit grav, dupa ce o masina alimentata cu GPL a sarit in aer

Accident teribil într-o benzinărie. O mașină a explodat în timp ce era alimentată cu GPL, în județul Ilfov, duminică dimineață. Din păcate, sunt două victime, una dintre ele a murit.
O explozie neurmată de incendiu s-a produs duminică dimineață în orașul Pantelimon, la stația de alimentare CNG din Bulevardul Biruinței 89.
Potrivit primelor informații, o butelie CNG a unui autoturism a explodat în momentul alimentării.
Circulația este blocată în zonă.
Zeci de mașini de mașini de poliție, SMURD și pompieri intervin la fața locului.
Din păcate, o persoană a murit și o alta este rănită și a fost transportată la spital.
Șoferul autoturismului este în viață, s-a ales cu răni ușoare.
Angajatul stației de alimentare a murit. Acesta avea 26 de ani.
Totul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 05:35 am fost solicitați să intervenim la o stație CNG din localitatea Pantelimon, jud. Ilfov, a anunțat ISU Ilfov.
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 5:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, într-o stație de alimentare carburant GNC, din Pantelimon, în timp ce se efectua alimentarea unui autoturism cu GNC, butelia acestuia ar fi explodat.
Imediat la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din orașul Pantelimon și Voluntari, pompieri militari și SMURD, pentru efectuarea activităților din competență.
Au fost luate măsuri de delimitare și conservare a locului faptei.
În cauză a rezultat rănirea șoferului autoturismului, un bărbat de 42 de ani, precum și decesul operatorului stației GNC, un bărbat, în vârstă de 26 de ani.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care a ridicat trupul neînsuflețit.
Bărbatul rănit a fost transportat de către echipajul SMURD, la un spital din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Bucuresti
Nicusor Dan anunţă că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5 de tramvai

Primarul Nicuşor Dan invită companiile interesate să participe la acest proiect despre care afirmă că este important pentru transportul public din Bucureşti, informează News.ro.
”Vom reabilita linia 5 de tramvai. Am lansat în SEAP licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5, parte a obiectivului de investiţii „Reabilitarea sistemului rutier pe Str. Barbu Văcărescu şi Str. Căpitan Av. Alexandru Şerbănescu de la Şos. Ştefan cel Mare la Pod Băneasa””, a scris pe Facebook primarul Capitalei.
Conform edilului, pentru reabilitare, se vor executa lucrări la calea de rulare, peroane, reţeaua de contact, substaţia de tracţiune Nordului, sistemul de iluminat public.
Totodată, vor fi şi lucrări de relocare semaforizare pe Bdul Barbu Văcărescu şi str. Alexandru Şerbănescu, precum şi lucrări la reţelele edilitare.
- Politica4 săptămâni in urma
Soc in USR: Viceprimarul Bucureștiului a demisionat din funcția de membru al Biroului Local al USR Sector 5
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Reactia Carrefour dupa ce o pisica a fost filmata mancand pui in vitrina frigorifica din supermarket
- Bani2 săptămâni in urma
Daca politistul iti spune aceste cuvinte cand te opreste in trafic inseamna ca-ti cere spaga
- Bani3 săptămâni in urma
Bancomat cu bani falsi in Bucuresti. Pagubele se ridica la un sfert de milion de euro
- Transport3 săptămâni in urma
Metrorex e in criza: Staţia de metrou Tudor Arghezi nu poate fi pusa in functiune pentru ca nu exista angajati suficienti
- Bani4 săptămâni in urma
Politistii spagari din centrul Bucurestiului au fost retinuti. Vanau soferi cu masini de lux
- Politica3 săptămâni in urma
Primarul localitatii Corbeanca retinut de DNA! Edilul isi ia si nepotul dupa el la inchisoare
- Bucuresti3 săptămâni in urma
VIDEO-Imagini socante intr-un Carrefour din Bucuresti: O pisica mananca puii direct din lada frigorifica!