Timp liber
Concert de o frumusete rara, vineri, la Sala Radio! Gala aniversara ”Leontina Vaduva 30”

Stagiunea 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România începe cu unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului.
Cu această ocazie, vineri, 7 octombrie 2016, ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.
Anul 2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România cucerea laurii Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel, porţile Europei şi ale întregii lumi muzicale. 30 de ani mai târziu, numele Leontina VĂDUVA reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Națională din Bordeaux, New National Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.
Iată, aşadar, un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a o omagia pe ilustra interpretă, alături de câţiva dintre cei mai dragi colegi şi ucenici din generaţia mai tânără: baritonul Florin ESTEFAN, soprana Alexandra DOBOȘ-RODRIGUEZ, tenorul George Ionuț VÂRBAN şi mezzo-soprana Florentina SOARE. Li se adaugă un invitat special în persoana violonistei Clara CERNAT, profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivaluluiRencontres Musicale de Nailloux – festival care o va aniversa pe Leontina Văduva printr-un concert susținut de soprană la Biserica din Nailloux, în toamna acestui an. De asemenea, pentru acest moment aniversar, pianistul și compozitorul Thierry HUILLET va prezenta în premieră mondială absolută, prin intermediul violonistei Clara CERNAT, piesa Une nuit a Buenos Aires. Excelenţa sonoră va fi asigurată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel BEBEȘELEA și deCorul Academic Radio, sub conducerea dirijorului Ciprian ȚUȚU.
Fragmente din cele mai cunoscute opere, precum Romeo şi Julieta, Manon, Evgheni Oneghin, Cenusăreasa, Traviata, I Capuletti ed i Montecchi, Falstaff, Otello, vor alterna cu momente muzicale susținute de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, reunite pentru a o aniversa pe una dintre cele mai ilustre soprane ale liricii mondial.
Sursa: Rador
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login