Probabil că occidentalii, mai ales vest-europenii, s-au săturat până peste cap de autobuzele cu care pleacă de la Aeroportul Otopeni și care, apoi, se blochează în traficul de DN1 și de pe Kiseleff. Probabil li s-au urât de țeparii cu taxiurile de la Otopeni, care îi jupoaie de bani până la hotelurile din centru, pentru că sunt „străini și ăștia au bani”. Așa că s-au hotărât să ne dea mai mulți bani, numai să facem odată metroul spre Aeroportul Internațional Otopeni, un mijloc de transport eficient, predictibil și civilizat.
Deci, rata de cofinanțare europeană va crește de la 75% la 85% pentru proiectele mari de infrastructură, precum Magistrala 6 de metrou.
Potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu, a aprobat modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), prin care vor fi alocați mai mulți bani europeni pentru proiecte de importanță majoră pentru România, precum Magistrala 6 de metrou sau Autostrada Unirii.
Astfel, rata de cofinanțare europeană va crește de la 75% la 85% pentru proiectele privind dezvoltarea Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T), a celei de metrou, precum și a celor de transport multimodal.
Decizia este valabilă și pentru infrastructura portuară – terminalele de marfă, zonele de manipulare a containerelor, de logistică și instalații feroviare majore.
“România are nevoie de infrastructură de transport modernă, care să-i susțină creșterea economică. Modificările pe care le-am aprobat în cadrul POIM au rolul de a impulsiona dezvoltarea unor rețele de transport rutier și feroviar de care România are atât de multă nevoie! Sper ca, în perioada următoare, să primim din țară noi propuneri de proiecte, în special în domeniul infrastructurii de transport”, a declarat Corina Crețu.
Decizia Comisiei Europene privind modificarea Programului Operational Infrastructură Mare vine ca urmare a unei cereri transmise în acest sens de către România, în luna octombrie a acestui an.
În perioada 2014 – 2020, pentru România sunt alocate peste 22 de miliarde de euro, prin politica de coeziune a Uniunii Europene, dintre care 9,2 miliarde sunt destinate Programului Operațional Infrastructură Mare.
Deci bani există, fonduri europene nerambursabile. Ceea ce trebuie să facem e să mergem cu un proiect coerent pentru metroul spre Aeroportul Internațional Otopeni și să fim capabili să derulăm proiectul corect, astfel încât să nu mai ajungem în situația primului tronson din M5, metroul spre Drumul Taberei, care este în continuare blocat, asupra proiectului planând suspiciunea unei fraude de 40 de milioane de euro privind cheltuirea fondurilor europene nerambursabile.
Sursa:bucurestifm.ro

<
Transparenta face diferenta