Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, isi completeaza echipa cu un nou consilier personal, care va avea ca principala responsabilitate relatia dintre municipalitate cu Centrul Istoric al Bucurestiului.
Numirea a fost facuta in urma consultarii cu membrii Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric al Bucurestiului, persoana desemnata sa ocupe aceasta functie este vicepresedintele ACCIB, Mugur Mihaescu, se arata intr-un comunicat emis de municipalitate, citat de Hotnews.ro.
„Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic si comercial, iar pe de alta parte se confrunta cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care isi desfasoara activitatea zi de zi in aceasta zona cunosc cel mai bine aceste probleme, asa ca le-am solicitat sa-si desemneze un reprezentant care sa vina sa lucreze alaturi de noi. Vreau sa demonstram totala deschidere a Primariei pentru rezolvarea acestor probleme si cred ca o persoana din afara ne poate ajuta sa urnim lucruri care pareau intepenite pe vecie”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Mugur Mihaescu (n. 2 iunie 1967, Sadova, judetul Dolj) este un actor si scenarist roman. Si-a inceput cariera in 1988 odata cu grupul de umor Vacanta Mare. Impreuna cu trupa a sustinut spectacole in diverse locuri din Romania.
Din 1999, Vacanta Mare a inceput sa faca emisiuni pentru Pro TV cu „Pastila Timpului”.
Mugur Mihaescu a jucat in filmele „Garcea si Oltenii”, unde a avut 2 roluri , respectiv „Trei frati de belea”.
Acesta detine si un club cu specific irlandez in Centrul Vechi al Capitalei, a scris presa in mai multe randuri.
Sursa: Hotnews.ro
Transparenta face diferenta