Bucuresti
Cantareata cunoscuta MUTILATA de un caine in Bucuresti! Apel disperat pentru AJUTOR!

Maria Beatrice Băndoiu, o tânără interpretă de muzică populară, absolventă de Conservator, trăiește o dramă cumplită după ce a fost desfigurată de un câine.
Maria nu mai poate urca pe scenă după ce a fost mușcată de față. Pentru a-și recăpăta aspectul fizic și să-și poată continua cariera, Maria are nevoie de trei operații estetice, care costă mult.
Tânăra artistă a povestit în emisiunea Iulianei Tudor, ”O dată-n viață”, difuzată pe TVR, că a avut deja intervenții chirurgicale, însă mai are nevoie de încă trei, scrie libertatea.ro.
Totul a început după ce într-un parc din București, un câine s-a apropiat de ea, un Golden Retriver. Maria i-a întins o bucată dintr-un covrig, moment în care animalul s-a repezit și a mușcat-o de față.
,,Am avut șansa de a întâlni un medic foarte bun, care a salvat foarte mult și chiar vocea mea. Am avut o operație de cinci ore în care a reparat foarte mult pentru că lăsând la o parte aspectul și chestiunea pur estetică erau foarte multe lucruri în neregulă, rupte și părți lipsă. Atunci mă gândeam numai dacă o să rămân cu cicatrici, fără să mă gândesc la partea de nervi care a fost puțin afectată, dar care se va recupera. Însă, legat de aspectul fizic vor mai fi aproximativ trei intervenții de corecție. În mod cert va mai fi o intervenție la nas, una la gură și apoi va rămâne de văzut cum se vor vindeca cicatricile. E clar că voi avea nevoie de sprijin de acum înainte pentru a reuși să fac tot ce medicul decide că este nevoie pentru a-mi reveni, a-mi recăpăta aceeași imagine”, a spus Maria, în cadrul emisiunii.
Ea își dorește să fie profesoară de muzică și mai ales, să revină pe scenă: „Visul meu este să apar și de acum înainte pe scenă. Acum am luat o pauză. Dar am credința că voi recupera și că oamenii care mă iubesc mă vor aștepta oricât va fi nevoie”, a adăugat Maria.
Bucuresti
Doi oameni au fost atacați de un câine, pe stradă în București

Două persoane din Bucureşti au fost atacate de un metis de Brac în Sectorul 6. Persoanele erau la plimbare cu câinii lor. Poliţiştii Secţiei 22 au cerut ajutorul echipajelor ASPA, care au capturat animalul.
”Două persoane şi câinii acestora au fost atacate duminică, 10 septembrie, de un câine care circula liber pe bd. Ghencea din Sectorul 6. Echipajul de intervenţie ASPA, sesizat de poliţiştii secţiei 22 Poliţie, a capturat în siguranţă câinele şi l-a transportat la un adăpost ASPA”, a transmis, marţi, ASPA.
Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că animalul are proprietar, fiind microcipat şi înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân (RECS).
”Vorbim aşadar despre un metis de Brac, cu deţinător, care fie a fost abandonat, fie a fost pierdut din neglijenţa proprietarului.
În acest caz am sesizat Serviciul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti pentru încălcarea prevederilor OUG 55/2002, art. 11, alin. 1”, a mai transmis sursa citată.
Este vorba despre ”neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul cainelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Polițiștii din Capitală au anunțat că l-au găsit pe proprietarul câinelui care duminică a atacat două persoane și câinii acestora pe Bulevardul Ghencea din Sectorul 6.
Potrivit Poliției Capitalei, poliţiștii de la Secția 22 au fost sesizați, duminică, în jurul orei 13.30, prin sistem 112, de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un câine ar fi atacat două persoane.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un câine, lăsat liber și nesupravegheat, a atacat un alt câine, provocându-i mai multe răni. De asemenea, în încercarea de a opri atacul, stăpânul celui de-al doilea câine și un alt bărbat care au intervenit au suferit răni provocate de cei doi câini.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor care le-a acordat îngrijiri medicale celor doi bărbați, aceștia refuzând transportul la spital. De asemenea, reprezentanți din cadrul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor au preluat câinele care a devenit agresiv, în vederea transportării către un adăpost din județul Ilfov. Ulterior, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, proprietarul câinelui lăsat nesupravegheat, acesta fiind dus la sediul subunității în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările au fost preluate și sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor – DGPMB, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Marți dimineața, ASPA a anunțat că două persoane și câinii acestora au fost atacate de un câine care circula liber pe Bulevardul Ghencea din Sectorul 6 al Capitalei.
Bucuresti
A inceput scoala: Două adolescente din Bucureşti, acuzate de ameninţare, tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate, arestate

Două adolescente din Bucureşti – una de 16 ani şi una de 15 ani – au fost arestate preventiv, fiind acuzate de ameninţare, tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate. Cele două ar fi agresat o fată de 14 ani şi i-au sustras telefonul şi alte bunuri din geantă.
”În data de 08.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a formulat propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpata minoră I.R.M.A, în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj precum şi faţă de inculpata minoră C.A.A.I., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsirea de libertate în mod ilegal”, anunţă, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.
Procurorii precizează că, în aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a dispus admiterea propunerii şi luarea măsurii arestului preventiv faţă de cele două inculpate minore pe o perioadă de 30 de zile.
”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 04.09.2023, în jurul orei 16:00, inculpata C.A.A.I. s-a deplasat într-un parc situat în mun. Bucureşti, sectorul 3, împreună cu inculpata I.R.M.A. şi cu alte două persoane minore, cu vârsta sub 14 ani, unde au abordat-o şi au determinat-o pe persoana vătămată P.A.M., în vârstă de 14 ani, să se deplaseze cu aceştia în lateralul unui bloc situat pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, unde cele două inculpate şi ceilalţi doi minori care se aflau cu acestea au agresat-o fizic pe victimă, în sensul că au tras-o de păr şi au lovit-o cu palmele, pumnii şi picioarele în zona corpului şi a capului, context în care, profitând de starea de temere în care se afla aceasta, inculpata C.A.A.I i-a smuls victimei genele artificiale tip bandă de la ochi, iar inculpata I.R.M.A., împreună cu ceilalţi doi minori care nu răspund penal au deposedat-o pe victimă de un creion de buze şi de o sumă de bani, bunuri care se aflau în geanta acesteia, iar inculpata I.R.M.A. i-a smuls din mână victimei telefonul marca iPhone 11, în scopul însuşirii pe nedrept”, arată procurorii.
Aceştia au mai precizat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17:45, cele două inculpate, însoţite de cei doi minori cu vârsta sub 14 ani, au constrâns-o pe victimă să se deplaseze la o altă adresă situată pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, lipsind-o astfel de libertate până în jurul orei 18:45.
”Pe această cale, înţelegem să atragem atenţia asupra acestui fenomen, cunoscut sub denumirea de „bullying”, care a luat amploare, precum şi asupra acţiunilor grave ale minorilor care capătă valenţă penală şi care presupun şi impun luarea unor măsuri corespunzătoare din partea organelor judiciare”, au mai transmis procurorii.
Bucuresti
Politistii din Bucuresti incep protestele: Vor bani mai multi

Sindicaliştii din Ministerul de Interne anunţă pentru marţi un protest la sediul instituţiei din Bucureşti. Poliţiştii cer, între altele, aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului.
Potrivit sindicaliştilor, protestul va avea loc, marţi, de la ora 11.00.
Sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului de Interne, manifestarea fiind autorizată de Primăria Bucureşti.
Revendicările sindicaliştilor sunt:
– aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, Anexele nr. VI – Familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, inclusiv Anexa nr. VIII – Familia Administraţie (care priveşte personalul contractual), în ceea ce priveşte calculul sporurilor şi indemnizaţiilor la valorile salariale intrate în vigoare de la 1 iunie a.c.;
– acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi, de către MAI/unităţile angajatoare, conform Legii nr. 360/2002 (Statutul poliţistului);
– asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulţit, pe fondul legii permisive şi a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistraţi;
– modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanţă cu realităţile actuale;
– actualizarea normei de hrană, pentru poliţişti şi PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;
– actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime din prezent;
– scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR, dat fiind faptul că nu face parte din cele şase (6) sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în acest document – capitolul privind Reforma sistemului de pensii publice, gestionat de CNPP;
– diminuarea deficitului de personal, de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI; şi la noi poate fi aplicată soluţia Guvernului pentru familia ocupaţională Sănătate (500 lei/8 ore asigurarea grupei operative de la domiciliu şi 1000 lei grupa operativă asigurată în SDSL)
– obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul, care pot decide discreţionar, în funcţie de interesele lor politicianiste, ce drepturi aplică sau nu în sectorul de activitate Ordine Publică.
- Monden4 săptămâni in urma
Drama unei actrite din Bucuresti care a trebuit sa plece din oras din cauza fostului soț, ofițer SRI, care o teroriza: Își lega copiii și le punea scotch pe gura!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Nicușor Dan face economii serioase: Primaria Capitalei desfiinteaza 5 institutii
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui cunoscut unde sunt radare pe Autostrada Soarelui
- Bani4 săptămâni in urma
Cum te fură hoții când scoți bani de la bancomat în București
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Soferul drogat care a omorat o femeie in Popesti-Leordeni este pensionar special, fost sef la crimă organizată în București
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Stima de sine, incluziune și democrație pentru liceenii din București
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Decizie aberantă a ministrului Grindeanu: modernizarea Gării de Nord, lăsată pe mâna unei firme cu un singur angajat. Unde se duc 90 de milioane de euro
- Stirile Zilei4 săptămâni in urma
Imagini socante din Gara de Nord: O femeie a murit in mijlocul trecatorilor!
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te