Sectorul 6
Campania ”Sectorul 6 pentru Ucraina” continuă – refugiații sunt găzduiți în comunitatea bucureșteană

Primăria Sectorului 6 este prima autoritate locală care a oferit sprijin atât refugiaților ucraineni care trec granița în România, cât și cetățenilor din comunitatea Sectorului 6 care găzduiesc refugiați în propriile cămine.
Începând de ieri, 4 martie 2022, peste 200 de persoane refugiate din Ucraina au fost cazate pe raza Sectorului 6, în incinta Căminului Leu, în Centrul Plevnei și în Centrul de Zi pentru Copii Sfinții Împărați Constantin și Elena, care funcționează cu sprijinul Protoieriei Sectorul 6, prin grija protopopului Costel Burlacu
Cantina socială aflata în subordinea autorităților locale ale Sectorului 6, alături de Cantina Socială Kaufland, asigură hrană caldă refugiaților primiți în centrele menționate.
A fost pregătit și un program de animație pentru cei peste 100 de micuți ucraineni găzduiți în cele 3 centre, cu rol de combatere a efectelor psihologice negative rezultate în urma războiului.
În același timp, la cele două sedii ale Magazinului Caritabil SocialXChange, situate în Calea Crângași nr. 3 și Aleea Lunca Cernei nr. 6A, continuă activitatea de primire a donațiilor din partea cetățenilor, a firmelor private, asociațiilor sau organizațiilor nonguvernamentale. Programul este de luni până duminică, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
În acest moment, este nevoie urgentă de pilote, perne, scutece și mâncare pentru bebeluși, conserve, mazăre, fasole, năut, orez, făină, ulei, apă, medicamente uzuale și produse igienico-sanitare.
În urma ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sector 6, care a avut loc ieri, 4 martie 2022, au fost stabilite măsurile și procedurile de sprijinire a refugiaților ucraineni care au nevoie de adăpost.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 este instituția abilitată să coordoneze activitatea de sprijinire a refugiaților ucraineni care ajung în Sectorul 6.
Au fost puse la dispoziția persoanelor refugiate din Ucraina un total de 445 de locuri de cazare în 8 locații precum centre sociale sau cămine de studenți situate pe raza sectorului.
De asemenea, au fost alocate două numere de telefon pentru asigurarea informării rapide și eficiente atât între instituții, cât și între autoritățile locale ale Sectorului 6 și refugiați sau cei care îi găzduiesc.
Astfel, numărul de telefon 𝟬𝟳𝟮𝟱𝟲𝟬𝟬𝟴𝟬𝟬 funcționează ca o linie nonstop dedicată instituțiilor publice implicate în gestionarea crizei refugiaților, pentru a facilita accesul acestora din urmă la locurile de cazare și asistență de pe raza Sectorului 6. Linia va permite comunicarea între autoritățile locale ale Sectorului 6 și Comitetul Municipiului București de Coordonare și Conducere a Intervenției (CMBCCI) sau alte instituții alte statului cu atribuții în gestionarea și coordonarea persoanelor refugiate din Ucraina.
A doua linie telefonică – 𝟬𝟮𝟭.𝟵𝟵𝟳𝟬 – va funcționa zilnic între orele 08.00 – 20.00, fiind dedicată organizațiilor nonguvernanmentale și persoanelor fizice cu domiciliul pe raza sectorului 6 care găzduiesc refugiați din Ucraina. Prin intermediul acestui număr, persoanele refugiate găzduite pe raza teritorială a Sectorului 6 pot solicita asistență de specialitate, consiliere și sprijin material. DGASPC Sector 6 apelează la toate persoanele fizice sau juridice care găzduiesc refugiați pe raza Sectorului 6 să ne contacteze la numărul 021.9970, pentru a ne informa despre numărul și situația refugiaților pe care îi găzduiesc, astfel încât să fie luați în evidență și ajutați cât mai rapid și eficient.
Reamintim că persoanele refugiate găzduite de persoane fizice sau juridice pe raza teritorială a Sectorului 6, precum și cei care le găzduiesc, au obligația de a anunța prezența străinilor la poliție, conform 𝗮𝗿𝘁. 𝟭𝟮 𝗱𝗶𝗻 𝗢𝗨𝗚 𝟭𝟵𝟰/𝟮𝟬𝟬𝟮.
Conform aceleiași proceduri aprobate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sector 6, cetățenii români/organizațiile nonguvernamentale de pe raza sectorului 6 care au în grijă persoanele refugiate pe raza sectorului 6, care au solicitat sprijin material, au obligația să anunțe în termen de 24 de ore DGASPC Sector 6 la adresa de email [email protected], precum și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, cu privire la faptul că cetățenii străini refugiați au părăsit spațiul de cazare.
Sectorul 6
De ce a murit Ana Oros, femeia spintecată de câini în zona Lacul Morii

Ana Oroș Daraban, de 43 de ani, a fost ucisă de o haită de câini comunitari pe data de 21 ianuarie 2023, într-o zi de sâmbătă, când se afla la alergat pe un teren din zona Lacul Morii.
În raportul de peste 100 de pagini consultat de G4Media.ro, Corpul de control constată că: Poliția Locală Sector 6 și Poliția Locală a Municipiului București au fost informate de către Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) că există terenuri private neîngrădite, insalubre, pe care se află câini comunitari, însă, pentru că ASPA nu avea atribuții de a ridica câini fără stăpân de pe ternuri private, instituția de protecție a animalelor a cerut polițiilor să ia măsuri împortiva proprietarilor de terenuri și de câini.
Una dintre aceste adrese a fost formulată de ASPA cu 4 zile înainte de decesul Anei Oroș, prin care ASPA solicita Poliției Locale Sector 6 verificarea împrejmuirii corespunzătoare a proprietăților private, în contextul unor câini ce ieșeau pe domeniul public până în zona digului Lacului Morii.
De asemenea, în septembrie 2022, șeful SPA (Serviciul Poliția Animalelor din subordinea Poliției Locale a Municipiului București) a fost informat despre existența stânelor de oi de către ASPA, precum și despre faptul că în acea zonă se află câini agresivi (aceeași victimă, Ana Oroș fusese mușcată cu un an înanite de mai mulți câini în zona Lacul Morii, în timp ce se afla la alergat), însă măsurile luate de SPA au vizat campanii de informare privind programele de sterilizare iar acțiunile de verificare la proprietarii de câini din zona menționată au fost efectuate în data de 22.01.2023, la o zi după uciderea Anei Oros.
După ce a făcut control în perioada ianuarie-mai 2023, la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și la Serviciul Poliția Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București (SPA de la Poliția Locală București), ambele în subordinea Primăriei Capitalei, Corpul de control a constat că „un factor important, ce a favorizat desfășurarea evenimentului din 21 ianuarie 2023, îl reprezintă faptul că parcela în cauză nu era împrejmuită conform prevederilor legale, lucruri care erau de competența poliției locale de sector și a DGPLCMB (Poliția Locală a Bucureștiului – n.red.)”.
„Neîmprejmuirea parcelei de teren (private) din zona Lacului Morii a contribuit la caracterul insalubru al zonei (aspect a cărui verificare și sancționare era de competența poliției locate de sector si a DGPLCMB), adică un câmp unde se aruncau gunoaie, cadavre de animale sau în care își desfășura (ilegal) activitatea o stănă de oi. Notăm că, în ceea ce privește politiile locale de sector, acestea nu sunt în subordinea PMB si prin urmare nu s-a putut verifica câte sau dacă au fost acordate amenzi de către poliția locală sector 6 pentru neîmprejmuirea terenurilor private din zona Lacului Morii”, se arată în concluziile finale cuprinse în raportul Corpului de control, document consultat de G4Media.
Concluziile Corpului de control al primarului general:
– Zona incidentului din 21 ianuarie 2023 soldat cu moartea Anei Oroș se află la „granița” dintre sectorul 6 și comuna Chiajna (comună care s-a clasat pe locul III național privind creșterea numărului de locuitori de la ultimul recensământ comparativ cu cel din 2022);
Citeste mai mult pe News Bucuresti.
Sectorul 6
Sectorul 6, tot mai periculos: Jaf intr-un magazin, vanzatoarea a fost amenintata cu un cutit

Un tânăr a intrat, luni, într-un magazin din Sectorul 6 al Capitalei și, sub amenințarea cuțitului, a obligat vânzătoarea să îi dea 15 pachete de țigări și banii din casă. Agresorul a fost prins.
Secția 20 din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizată prin apel 112, că, luni seara, un bărbat a intrat într-un magazin situat în Sectorul 6, având în mână un obiect tăietor-înțepător.
Bărbatul a amenințat angajata și a sustras aproximativ 15 pachete de țigări și aproximativ 5.000 de lei din sertar.
Vânzătoarea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu a suferit vătămări corporale.
De asemenea, polițiștii au făcut verificări, fiind depistat la scurt timp, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii, în vârstă de 20 de ani, urmând a fi dus la sediul secției, pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.
Potrivit surselor judiciare, autorul este muncitor in constructii. Magazinul este “Total Market” pe Calea Giulesti nr. 202. Tânărul a intrat in magazin cu un cuțit, imbracat in negru, cu gluga pe cap si cu fata partial acoperita.
Sectorul 6
Primăria lui Ciucu, zeci de contracte încheiate direct cu o anumita firma în timp record

Ghinioanele la Primaria Sector 6, condusa de liberalul Ciprian Ciucu, se tin lant dupa ce un denunt al USR, care reclama fapte de coruptie a ajuns la DNA. Procurorii au dat iama in Directia Impozite si Taxe Locale Sector 6 unde au descoperit si alte fapte de coruptie, informează stireazilei.ro.
La orizont se intrevad si alte fapte dubioase privind licitatiile organizate mai ales in subordinea Administratiei Scolilor Sector 6, care au fost in subordinea viceprimarului USR, Alexandru Gadiuta pana de curand (n.r. – finalul lunii octombrie cand atributiile de viceprimar i-au fost date Mihaelei Stefan, iar Gadiuta a fost exclus din USR). Redactia Stirea Zilei a solicitat un raspuns pe aceasta temă institutiilor si persoanelor implicate dar pana la publicare nu a sosit nicio reactie.
O simpla privire asupra achizitiilor de la scolile din Sectorul 6 arata ca directorii care s-au perindat pe la aceasta institutie au dezvoltat niste algoritmi de achizitii care depasesc chiar si inteligenta artificiala, mai ales ca primarul Ciprian Ciucu sfideaza de mai mult timp inteligenta procurorilor si a jurnalistilor care se intreaba cum este posibil sa se organizeze zeci de achizitii directe cu aceeasi firma intr-o singura ora.
33 de achizitii directe in 47 de minute
Pare incredibil, dar o simpla consultare a platformei de licitatii electronice arata ca in data de 26 Octombrie, Administratia Scolilor Sector 6 a inregistrat in platforma de achizitii 33 de oferte in 47 de minute la referatele de achizitii facute cu o zi inainte, adica pe data de 25 Octombrie. Doar o zi mai tarziu, la prima ora intre orele 08:55 si 08:59 Administratia Scolilor Sector 6 le-a acceptat pe toate in 4 minute. Mare graba, avand in vedere ca in data de 27 s-au mai realizat doar doua achizitii directe in jurul orei 13.
Firma castigatoare este MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY, are doi angajati, care presteaza servicii de topografie si la care actionar este Ariadna-Sonia Grimalschi (fosta – Tanase). In total pentru aceste servicii achizitionate prin oferta directa in conturile norocoasei companii vor intra 207.500 de lei dintr-un foc, adica vreo 40.000 de euro. Ariadna-Sonia Tanase mai detine si firma Urban Evaluation SRL la care este actionar 95%, restul de procente fiind ale societatii MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY. In trecut a mai detinut jumatate din actiuni la URBAN G.I.S. SRL, alaturi de Marius Samir Tanase, dar le-a cedat lui Gabriel Ortelius Tanase.
Istoric de achizitii directe impresionant
Daca ne raportam la perioada 2020-2023 vedem ca firma a evaluat constant avand peste un 1,1 milioane de lei prin incredintare directa numai de la Administratia Scolilor Sector 6. O trecere in timp arata rezultate si mai spectaculoase prin care in mandatul de primar al liberalului Rares Manescu in anul 2015 firma Urban Evaluation a castigat din nou prin achizitie directa 64 lucrari de estimare in valoare de 455 mii lei la aceleasi scoli.
Deloc de neglijat acest aspect transpartinic al achizitiilor din Primaria Sectorului 6 care depasesc responsabilitatea asumarii politice, dar care toaca prin incredintare directa in mod constant catre aceleasi firme prin achizitii de servicii fragmentate milioane si milioane de lei.
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9900 | 9900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:27 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:24 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:23 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:22 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:21 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:20 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:19 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:16 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:14 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5900 | 5900 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:13 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 3500 | 3500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:11 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 3000 | 3000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:10 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8100 | 8100 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:09 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8100 | 8100 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:08 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6400 | 6400 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:06 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:05 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:04 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:02 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 13:01 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:59 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:58 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:57 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6400 | 6400 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:56 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6400 | 6400 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:55 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:54 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6400 | 6400 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:53 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6400 | 6400 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:52 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 4800 | 4800 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:48 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5300 | 5300 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:47 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5300 | 5300 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:45 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5300 | 5300 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:43 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 4800 | 4800 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:42 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5300 | 5300 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 26.10.2023 12:40 | Oferta acceptata | 27.10.2023 08:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 20000 | 20000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 01.09.2023 13:06 | Oferta acceptata | 04.09.2023 09:09 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9184,50 | 9184,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 18.08.2023 13:11 | Oferta acceptata | 21.08.2023 12:28 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 22523,20 | 22523,2 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 18.08.2023 13:09 | Oferta acceptata | 21.08.2023 12:29 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9415,50 | 9415,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 03.08.2023 09:26 | Oferta acceptata | 03.08.2023 13:37 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 16732,80 | 16732,8 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 03.08.2023 09:24 | Oferta acceptata | 03.08.2023 13:37 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 12000 | 12000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 13:09 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14000 | 14000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 13:07 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 13:05 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14000 | 14000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 13:03 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 15000 | 15000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:57 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:55 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14000 | 14000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:53 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:10 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5000 | 5000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:51 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6888 | 6888 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:49 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:47 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:44 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:43 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9000 | 9000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:41 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:40 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:11 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9000 | 9000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:38 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:36 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:32 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:31 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:29 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:11 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 02.08.2023 12:09 | Oferta acceptata | 03.08.2023 09:12 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14036,40 | 14036,4 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 31.07.2023 15:15 | Oferta acceptata | 01.08.2023 08:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14184,80 | 14184,8 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 31.07.2023 14:31 | Oferta acceptata | 01.08.2023 08:40 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 10000 | 10000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 31.07.2023 14:22 | Oferta acceptata | 01.08.2023 08:40 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 16334,50 | 16334,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:55 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:04 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 12407,20 | 12407,2 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:52 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:05 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 2980,50 | 2980,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:48 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:06 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6168 | 6168 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:21 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:06 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 11292 | 11292 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:18 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:06 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6772,50 | 6772,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:15 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:06 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 12549 | 12549 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 08.02.2023 11:12 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:07 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 15718,50 | 15718,5 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 08.02.2023 09:54 | Oferta acceptata | 09.02.2023 09:07 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7665 | 7665 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 16:12 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7498,50 | 7498,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 16:08 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 12373,50 | 12373,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 16:04 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9486 | 9486 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 15:58 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6058,50 | 6058,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 12:57 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 11443,50 | 11443,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 12:53 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:22 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 11524,50 | 11524,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 12:49 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:23 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 3874,50 | 3874,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 12:45 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:23 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6970,50 | 6970,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 07.02.2023 12:33 | Oferta acceptata | 08.02.2023 09:23 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9928,50 | 9928,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 06.02.2023 10:35 | Oferta acceptata | 07.02.2023 08:27 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 17598,10 | 17598,1 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 06.02.2023 09:52 | Oferta acceptata | 07.02.2023 08:28 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5769 | 5769 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 06.02.2023 09:43 | Oferta acceptata | 07.02.2023 08:28 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 4144,50 | 4144,5 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 06.02.2023 09:35 | Oferta acceptata | 07.02.2023 08:28 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 17000 | 17000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 20.12.2022 13:55 | Oferta acceptata | 21.12.2022 08:14 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 9000 | 9000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 20.12.2022 13:47 | Oferta acceptata | 21.12.2022 08:14 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 20.12.2022 13:29 | Oferta acceptata | 21.12.2022 08:14 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 20.12.2022 13:17 | Oferta acceptata | 21.12.2022 08:15 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 20.12.2022 13:12 | Oferta acceptata | 21.12.2022 08:15 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 17.10.2022 15:20 | Oferta acceptata | 18.10.2022 09:17 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 17.10.2022 15:17 | Oferta acceptata | 18.10.2022 09:18 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 11000 | 11000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 17.10.2022 15:08 | Oferta acceptata | 18.10.2022 09:18 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 14000 | 14000 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 14.10.2022 14:18 | Oferta acceptata | 17.10.2022 08:27 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:45 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:43 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 3000 | 3000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:41 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:39 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:55 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:37 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5000 | 5000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:35 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:32 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:24 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:23 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:21 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6000 | 6000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:19 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:15 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:56 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 22.03.2022 09:12 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:20 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:18 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:57 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:16 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:14 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:11 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:10 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:05 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:03 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 16:01 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:58 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:59 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5000 | 5000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:57 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:54 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:52 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:48 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:46 | Oferta acceptata | 22.03.2022 11:59 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:39 | Oferta acceptata | 22.03.2022 12:00 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:37 | Oferta acceptata | 22.03.2022 12:00 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7000 | 7000 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:34 | Oferta acceptata | 22.03.2022 12:00 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 5500 | 5500 | 71324000-5 – Servicii de estimare (Rev.2) | 21.03.2022 15:30 | Oferta acceptata | 22.03.2022 12:00 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 6500 | 6500 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 12.08.2021 15:08 | Oferta acceptata | 12.08.2021 15:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71351810-4 – Servicii de topografie (Rev.2) | 12.08.2021 15:06 | Oferta acceptata | 12.08.2021 15:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 14.07.2020 12:53 | Oferta acceptata | 15.07.2020 11:14 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:56 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:54 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:53 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:52 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:39 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 7500 | 7500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:50 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:49 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8000 | 8000 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:47 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8500 | 8500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:44 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
31636203 MANAGEMENT & EVALUATION COMPANY | 8500 | 8500 | 71354300-7 – Servicii de cadastru (Rev.2) | 13.05.2020 10:42 | Oferta acceptata | 13.05.2020 13:38 |
Achizitiile in oglinda realizate in 2015, in spatele firmei fiind aceiasi beneficiari
Castigator Autoritate contractanta Data contract Titlu contract Valoare ron S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. SCOALA GIMNAZIALA PETRACHE POENARU 23.12.2015 Servicii evaluare cladiri cu suprafata construita desfasurata mai mare de 4000mp si mai mica 10000mp 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul Tehnic de Posta si Telec. Ghe. Airinei 9400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Liceul Teoretic Marin Preda 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Liceul Teoretic Eugen Lovinescu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Liceul Tehnologic Sfantul Antim Ivireanul 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul Economic Costin C. Kiritescu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul Tehnic Iuliu Maniu 9400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul Tehnic Carol I 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul National Elena Cuza 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Colegiul National Grigore Moisil 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr. 168 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala spec Constantin Paunescu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala pt def de aud Sfanta Maria 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.311 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Regele Mihai I 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.309 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.279 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.206 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Adrian Paunescu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.198 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.197 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.193 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Sfintii Ctin si Elena 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Constantin Brancusi 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Sfantul Andrei 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.167 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.164 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.163 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.161 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Sfanta Treime 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala Ion Dumitriu 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.156 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.169 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.153 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.142 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.117 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Scoala Gimnaziala nr.59 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Colt de Rai 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Paradisul Piticilor 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 274 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 273 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 272 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 250 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 246 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita nr.230 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 229 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 218 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 210 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 209 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 208 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Dumbrava Minunilor 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Zana Florilor 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Prichindel 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 111 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 94 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita 217 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Spiridusii 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Hillary Clinton 6700 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita nr.41 8000 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita nr.40 5400 S.C. URBAN EVALUATION S.R.L. Administratia Scolilor Sector 6 10.12.2015 Achizitie servicii de evaluare cladiri pentru Gradinita Fulg de Nea
Sursa: stireazilei.ro