Intra in contact cu noi

Bucuresti

Bulgarii tocmai au UMILIT Bucurestiul!

Publicat cu

pe

Deşi au început în acelaşi an demersurile pentru modernizarea şoselelor de centură din jurul celor mai importante oraşe ale lor, respectiv în 2007, Bulgaria s-a mişcat mai repede decât România. In comparatie cu ce se intampla la Sofia, Centura Ocolitoare a Bucurestiului este o gluma proasta.
După 9 ani, nu numai că în jurul Sofiei se poate circula aproape peste tot pe şosea modernă, dar aceasta este şi cu trei benzi pe sens. Spre comparaţie, pe Centura Bucureşti, abia a fost lărgită la două benzi pe sens o secţiune de 20 de kilometri din cei 72 de kilometri în total, iar anul acesta ar urma să fie inauguraţi încă 8,6 kilometri, scrie economica.net.
Bulgarii urmează să inaugureze luna viitoare încă 5 kilometri din Centura de Vest a Sofiei, care sunt aproape finalizaţi, potrivit unei înregistrări video postate pe YouTube de Skyscraper City Bulgaria. Lucrările pentru modernizarea şi extinderea la 3 benzi pe sens a acestei porţiuni dintre râul Kakach şi Tangenta de Nord (şosea de mare viteză din nordul Sofiei) au demarat la finele lui octombrie 2015.

În ultimul an, autorităţile de la sud de Dunăre au mai inaugurat aproape 20 de kilometri din reţeaua de drumuri moderne din jurul Sofiei, conform informaţiilor publicate de către Agenţia de Infrastructură Rutieră a Bulgariei. Astfel, la finele anului trecut au fost inauguraţi primii 3 kilometri din Centura de Vest şi 13 kilometri din Tangenta de Nord. Pe 28 aprilie anul acesta au fost deschişi traficului şi restul de 3 kilometri din Tangenta de Nord.
Vestea deschiderii integrale a Tangentei de Nord a fost una îmbucurătoare pentru românii care merg în Grecia pe ruta Sofia – Kulata. Şoseaua pe care se circulă în regim de autostradă conectează 4 autostrăzi : Autostrada A1 Trakia (prin Centura de sud a Sofiei), Autostrada A2 Hemus, viitoarea Autostradă A7 Kalotina şi Autostrada A6 Lyulin.
„Cei care vin dispre România, de pe Autostrada A2 Hemus (în dreptul magazinului Jumbo) nu o vor mai lua pe centura de sud sau nord, ci vor merge înainte pentru a intra în oraş. La 650 de metri după ce vor trece podul de pe centură, vori intra pe Tangenta de Nord a Sofiei şi vor merge până la centura de vest a Sofiei. La centura de vest vor face stânga spre Autostrada A6 Lyulin şi mai departe spre Autostrada A3 Struma în direcţia Grecia”, a explicat un membru al forum.peundemerg.ro cu ocazia inaugurării integrale a Tangentei de Nord.
Cei 25 de kilometri din Centura Sofiei au costat 264 milioane de euro, o parte din finanţare fiind asigurată din fondurile europene acordate pentru perioada 2007-2013 (galerie foto).
Din fondurile alocate pentru perioada 2014-2020, bulgarii vor să atragă încă 80 de milioane de euro pentru modernizarea a încă 8 kilometri din Centura Sofiei.
Varianta Ocolitoare a Capitalei Bulgariei are în total 60 de kilometri. Secţiuni din aceasta au fost modernizate deja (secţiunea de est şi mare parte din cea de sud). Cea de vest urmează să fie inaugurată integral luna viitoare, iar Tangenta de Nord preia traficul de pe centura de nord, fiind şi mai aproape de centrul Sofiei.
Ce se întâmplă cu Centura Bucureşti?
În timp ce bulgarii înaintează cu lucrările şi inaugurează „autostradă” peste „autostradă” din Centura Sofiei, în România abia au fost reluate lucrările pe secţiunea de 8,6 kilometri dintre Chiajna (A1) şi Chitila (DN7). Dacă vor fi depăşite toate obstacolele, până la Crăciun ar putea fi gata şi al doilea tronson în regim de autostradă de pe Centura Capitalei. Termenul de finalizare a lucrărilor pe acest tronson a fost depăşit, în special din cauza problemelor cu exproprierile. Potrivit unei imagini (galerie foto) postate în mai 2015 pe forumul de specialitate skyscrapercity.com, acest tronson trebuia să fie gata în iunie 2015.
Citeste mai mult pe economica.net

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei3 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare