Bucuresti
FOTO – Bucurestiul a UITAT? Mai putin de 20 de persoane au participat la slujba de pomenire de sambata din fata Colectiv!

La nouă luni de la incendiul produs în clubul Colectiv, Arhiepiscopia Bucureştiului a organizat o slujbă de pomenire a celor 64 de persoane care şi-au pierdut viaţa atunci. La eveniment au venit însă numai câteva dintre familiile celor morţi în incendiu şi unii dintre tinerii care au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă.
Cu ochii în lacrimi, mama lui Marius Ruşitoru, care avea doar 27 de ani, spune că încă nu se poate obişnui cu gândul că fiul ei, care a plecat în urmă cu nouă luni la un concert în Colectiv, nu se va mai întoarce acasă, scrie Mediafax.
„E o durere care va trebui să ne obişnuim cu ea. Fiul meu, pentru mine viaţa s-a oprit. Aş da oricât să îl mai văd. Doar în vis de acum încolo, doar în vis o să-l mai văd. Sper până la Dumnezeu să se facă dreptate. Cei care au legea şi dreptatea în mână să se gândească că şi ei au copii şi oricui se poate întâmpla”, a spus femeia jurnaliştilor.
Tatăl lui Marius poate accepta cu greu că au trecut nouă luni fără ca autorităţile şi justiţia să condamne măcar pe unii dintre cei care se fac vinovaţi de moartea fiului său.
În faţa micului altar format pe trotuarul de lângă intrarea în clubul Colectiv sunt în continuare sute de fotografii ale celor care au pierit în incendiul din 30 octombrie.
Cu o candelă în mână şi privirea aţintită asupra unei fotografii stă o altă mamă. Vorbeşte încă la prezent despre fiul ei şi despre prietenii acestuia, chiar dacă de nouă luni nu îi mai poate mângâia chipul decât pe fotografiile înrămate.
„Sunt copii la 28, la 25 de ani, până în 35 de ani. Toţi sunt tineri, deştepţi, frumoşi, care s-au dus…s-au dus”, a spus femeia, cu o voce stinsă, jurnaliştilor prezenţi la comemorare.
Cei câţiva părinţi care au participat la slujba de pomenire spun că este foarte greu şi de dureros să te întorci în locul în care persoane dragi şi-au pierdut viaţa, astfel că îi înţeleg pe cei care nu au venit la această comemorare.
Cele nouă luni scurse de la incendiul din 30 octombrie au fost unele dintre cele mai grele şi pentru tinerii care au scăpat cu viaţă.
Alex Plîngu are toată mâna dreaptă înfăşurată într-un bandaj elastic, pentru a o feri de razele soarelui. Spune că încă nu o poate controla, încă trebuie să se dea de trei ori pe zi cu diverse creme de refacere a tegumentului şi mai are nevoie de cel puţin două operaţii.
„Mâna mi se blochează, mă cert cu ea, nu ne înţelegem. E aiurea şi le «mulţumesc» celor vinovaţi că mi-au oferit un stres suplimentar. Au trecut cu greu cele nouă luni, au trecut cu speranţa că o să se rezolve cazul şi nu s-a rezolvat nimic. Da, s-a schimbat ceva! Cluburile s-au redeschis, alea care au fost închise s-au redeschis. Dar, ceva în bine nu, pentru că totul, ştii cum e? ,«Money talks» (n.r. banii vorbesc). Colectiv a fost o afacere foarte profitabilă pentru foarte mulţi oameni şi a adus foarte mulţi bani. Pile, relaţie, mafie, asta ne caracterizează pe noi ca popor”, spune Alex.
Deşi Parchetul General a trimis în judecată dosarul incendiului de la clubul Colectiv încă din 28 aprilie, acesta a rămas blocat la camera preliminară a Judecătoriei Sectorului 4. Magistratul care trebuie să analizeze dacă măsurile dispuse de Parchet în acest dosar sunt corecte, nu a finalizat încă cercetarea judecătorească, deşi Codul de Procedură Penală impune un termen maxim de 60 de zile în care să se facă această analiză.
În acest dosar, cei trei proprietari ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu şi reprezentanţii firmei de la care proveneau artificiile, Daniela Niţă, Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind cercetaţi sub control judiciar.
Bucuresti
Ce poți vedea la Zilele Bucureştiului

Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei.
PALATUL SUŢU (BD. I.C. BRĂTIANU, NR. 2)
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), Porţi deschise cu ocazia Zilelor Bucureştiului la Palatul Suţu – intrare gratuită pentru vizitatori la expoziţiile deschise, al căror subiect principal se referă la Capitală:
* Expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, dedicată istoriei oraşului Bucureşti;
* Expoziţia tematică „Calea Victoriei, incursiune în istoria unei uliţe domneşti”;
* Expoziţia tematică „Dinamica palatelor voievodale de la Bucureşti şi Târgovişte în perioada medievală”;
* Expoziţia tematică „Arheologie digitală: Trecutul medieval al Bucureştiului dintr-o perspectivă ceramică”;
* Expoziţia outdoor de fotografie „Trecut-au anii 2024”, prin care vizitatorii pot retrăi farmecul Bucureştiului de altădată prin prisma fotografiilor realizate de Şerban Lăcriţeanu în anii ’70.
Se vor putea vizita şi expoziţiile tematice „Între România şi Franţa. Un parcurs plastic remarcabil” şi „Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti”.
Vineri, 20 septembrie, ora 17.00, publicul este invitat să participe la vernisajul expoziţiei tematice „Universul restaurării ceramicii”.
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), proiectul PRINCIPIUM MOBILITAS, organizat de Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană, Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti. În cadrul proiectului vor fi prezentate în foyerul Palatului Suţu materiale muzeale itinerante proprii referitoare la istoria Jandarmeriei (uniforme naţionale şi internaţionale), puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, materiale şi machete puse la dispoziţie de Institutul Astronomic al Academiei Române şi de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi machete puse la dispoziţie de Societatea de Transport Bucureşti.
CASA DINU LIPATTI (BD. LASCĂR CATARGIU, NR. 12)
Vineri, 20 septembrie, ora 18.00 – „Zilele Bucureştiului” la Casa Dinu Lipatti – Recital Tinere Talente. Eveniment organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Regală Margareta a României. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.
Solişti: Iuliana Ioana (soprană), Olga Florea (soprană), Daniel Dumitrascu (pian) – studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În program: G. Dendrino, P.I. Ceaikovski, G. Puccini, G. Bizet, C. Debussy, E. Doga, Bach-Busoni, G. Verdi, A. Catalani, J. Massenet, A. DvoĹ™ak, J. Offenbach.
LA˜ CASA FILIPESCU-CESIANU (CALEA VICTORIEI 151)
Sâmbătă & duminică, 21 şi 22 septembrie, Weekend Sessions în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Accesul la evenimentele din grădină este gratuit. Programul complet este detaliat mai jos.
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
16.00 – 17.00: Performance „Changing Skins & Nemira” – Moderator Eli Bădică
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
18.30 – 19.30: Sesiune de jazz – Jazzy Jo
19.30 – 20.30: Întâlnire literară Nemira cu Andrei Crăciun despre cartea „Turbo”
19.30: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
Duminică, 22 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
15.00 sau 16.30: Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe [email protected])
15.30: Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
17.30 – 18.30: Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
18.30 – 20.00: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
* De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică „Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX” (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024).
Program: miercuri – duminică, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare).
Preţ bilete:
13 lei – bilet întreg; 6 lei – bilet redus (pensionari, militari, elevi, studenţi).
Bucuresti
900 de blocuri din Bucuresti, fara apa calda

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Lucrările vor afecta toate sectoarele Capitalei.
Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În sectorul 2 al Capitalei, lucrările vor dura pană pe 19 august, potrivit Termoenergetica. În zona cuprinsă între traversarea Căii Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 și 6, se fac lucrări de reparație și modernizare a conductelor. 12 blocuri rămân fără apă caldă până pe 6 august, la ora 23:00.
Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973.
De asemenea, conductele vor fi reparate și în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasă Colentina, Doamna Ghica din Sectorul 2. Până pe 19 august, la ora 23:00, 452 de blocuri nu vor avea agent termic. Magistrală I Sud având o vechime de 40 de ani. Anul trecut, în zonă, a fost înlocuit un tronson de peste 150 metri de țeavă.
În Sectorul 3, se vor face lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 3 Magistrală I Sud tronson CM18 – CB5/C – CV4”. În acest context, două puncte termice, respective 17 blocuri, rămân fără apă caldă până pe 10 august, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1965.
Tot în Sectorul 3, se fac lucrări de reparații pentru o conductă din 1975 iar alte aproape 230 de nu au agent termic până pe 7 august, la ora 23:00.
În Sectorul 4, pe strada Nitu Vasile, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987.
Lucrări se vor face și pe strada Luică și 166 blocuri nu vor avea apă caldă până în data de 7, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1976.
Pe Bulevardul Unirii din Sectorul 5 al Capitalei, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, către 14 blocuri, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1990.
Și în strada Virtuții din Sectorul 6, se vor executa lucrări de refacere a căminului „CU3” și de înlocuire a unor vane cu diametrul de 800 mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice și un modul, până în data de 9 august 2024, orele 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1976.
Bucuresti
Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București

- Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc pe 3 octombrie 2024, în Aula Magna din cadrul Universității Politehnica din București și va aduce unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali din domeniu față în față cu publicul român.
Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.
Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.
„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.
În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:
- Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
- Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
- Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
- Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.
ParentED Fest este susținut de Lidl România – Strategic Partner, Sanador – Heathcare Partner, alături de ThedaMar, AutoKlass, One United Properties, Catena, Casa Timiș, Raiffeisen Bank și CEC Bank. Parteneri media: ZYX Books și Euromedia.
Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.
You must be logged in to post a comment Login