După Gabriel Firea, Nicușor Dan, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu și alte nume cunoscute, în lupta pentru Primăria Capitalei ar putea intra și actorul Florin Călinescu.

<

Potrivit unor surse politice, Florin Călinescu ar urma să-și anunțe miercuri intenția de a candida pentru funcția de primar general al Capitalei.

Călinescu apare pe site-ul Partidului Verde ca președinte al formațiunii, însă în registrul partidelor apare un alt președinte. La acest moment există un puternic conflict juridic între Simoiu Adi-Maria Claudia Luminița, președintele legal al  Partidului Verde și cei care o contestă și care au organizat întâlniri ale organelor partidului și au luat și decizii care au fost contestate în instanță.

Astfel, nu este clar dacă Florin Călinescu va putea candida din partea Partidului Verde. Un asemenea pas depinde și de strângerea semnăturilor necesare.

În cursa pentru Primăria Capitalei s-au anunțat deja Gabriela Firea (PSD), Nicușor Dan (PNL), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Traian Băsescu (PMP), Ioan Sîrbu (Pro România), Viorel Cataramă (Mișcarea Patrioților Români).

Transparenta face diferenta