Politica
Bucurestiul se cutremura! Zeci de mii de oameni si-au anuntat prezenta la protest!

Manifestația este anunţată să înceapă de la ora 18:00, în Piaţa Universităţii. Mai mulți protestatari au venit pe jos de la Cluj. „E un drum lung, iar perseverența noastră în fața corupției le va da și celorlalți încrederea că puterea este, de fapt, în mainile noastre”, au scris protestatarii pe internet.
Mii de români au anunţat că vor ieşi în stradă atât în Capitală, cât şi în mai multe judeţe din ţară.
În Bucureşti se anunţă o manifestaţie importantă, la care sunt aşteptaţi să participe români din toate colţurile ţării. Proteste vor mai avea loc în oraşe din România şi din străinătate.
UPDATE, ora 11:30 – Irish Times scrie că „românii se pregătesc să protesteze faţă de reforme, în timp ce instabilitatea continuă”, adăugând că partidul de guvernament este acuzat de subminarea luptei împotriva corupţiei şi de slăbirea statului de drept.
UPDATE, ora 11:20 – Euronews a transmis LIVE pe Facebook de la Bucureşti.
UPDATE, ora 11:00 – Clujenii care au pornit pe jos în „Marşul Speranţei” au ajuns în Bucureşti, după 450 de kilometri parcurşi pe jos
Grupul format din cinci clujeni care a pornit acum 11 zile pe jos în “Marşul Speranţei” a ajuns în Bucureşti, urmând să ajungă în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a protesta faţă de modificările aduse legilor Justiţiei. Clujenilor li s-au alăturat mai mulţi oameni, astfel că grupul numără acum peste 100 de oameni.
Liderul şi iniţiatorul protestului “Marşul Speranţei”, Sorin Bobiş, a scris pe Facebook că în cele zece zile de când se află pe drum au avut parte de numeroase surprize din partea localnicilor din zonele pe unde au trecut, care le-au oferit mâncare şi cazare, iar unii i-au întâmpinat cu pâine şi sare. În unele localităţi, au fost organizate proteste de susţinere, în aşteptarea grupului.
“Am fost impresionaţi când la intrarea în judeţul Prahova am fost întâmpinaţi de un domn cu pâine şi sare. Am fost conduşi în Sinaia de protestestari din acest oraş, care ne-au aratat mormântul lui Badea Cârţan, loc unde am aprins o lumânare”, a scris Bobiş.
Membrii grupului spun că au legat multe prietenii şi că nu au avut parte de incidente pe drum, doar frigul le-a creat mici probleme. În a şasea zi, de exemplu, participanţii au îndurat temperaturi de minus 13 grade Celsius.
“Am plecat din Rupea pe un frig crunt, minus 13 grade Celsius. Temperatura a rămas negativă toată ziua, când a fost cel mai cald erau minus 4 grade. Frigul îţi intră până la oase, mai ales din cauză că TIR-urile trec la 50 de centimetri de noi şi antrenează o masă mare de aer”, a mai scris Bobiş.
Iniţiatorul “Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă, scrie news.ro.
Pe pagina de Facebook Reusim sunt redate temele principale ale protestelor de astăzi:
„Legile Justitiei (303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, 304/2004 privind organizarea judiciara si 317/2004 privind CSM) au fost votate in Parlament si urmeaza sa ajunga la presedintele Klaus Iohannis care le poate respinge doar o singura data!
Parlamentarii urmeaza sa voteze modificarile aduse de ei la Codul Penal si Codul de Procedura Penala!
Parlamentarii penali si corupti isi doresc cu orice pret ca Legile Justitiei si Codurile Penale sa fie publicate in Monitorul Oficial pentru a subjuga Justitia politicului si pentru a scapa ei de puscarie! Masacrarea Justitiei de catre PSD-ALDE a fost criticata de magistrati!
Guvernul a modificat Codul Fiscal prin OUG pe 8 noiembrie 2017 si de atunci se tot fac diverse modificari prin care angajatul va avea mai mult de suferit: reducerea contributiilor sociale si transferul lor de la angajator la angajat, scaderea impozitului pe venit, micsorarea contributiei virate la Pilonul II de pensii etc.
Modificarile la legea ANI, care protejeaza de conflicte de interese alesii intre 2007-2013, au fost adoptate de Senat.
Iesim in strada si pentru alte probleme care sunt acum in sanatate, educatie, invatamant, cercetare, economie, infrastructura, cultura, securitate etc.!”
Jandarmeria Capitalei a transmis, vineri, un mesaj video pe pagina sa de Facebook, făcând apel la desfăşurarea unor manifestaţii paşnice. Instituţia spune că este echidistantă şi garantează drepturile constituţionale ale cetăţenilor, cât timp aceştia se manifestă paşnic şi recomandă protestatarilor să fie civilizaţi şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.
MARŞUL SPERANŢEI – În ce oraşe se vor organiza proteste de amploare:
Bucureşti, Piaţa Universităţii – ora 18:00 – 21:00
Marş propus: Piata Universitatii – Piata Unirii – Fantani – Parlament, cu vizite la instituţiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA).
Organizat de Coruptia ucide, 600.000 pentru Rezistenta, Insistam, Initiativa Romania, Asociatia Civica ProFest, Contract Romania, Actiunea Civica Galati, Declic, Umbrela Anticoruptie Cluj, Aradul Civic, Legea 544/2001, VeDem Just – Voci pentru Democratie si Justitie si Spatiu liber de coruptie. #VaVedem din Bucuresti.
Eveniment Facebook: Toate drumurile duc la Bucuresti. „Revolutia” generatiei noastre
Cluj-Napoca
Un grup de protestatari a plecat pe jos din Cluj Napoca (10 ianuarie, ora 10:00) şi au mers pe jos in directia Turda, Târgu Mureş, Sighişoara, Braşov, Ploieşti, Bucureşti-Piaţa Universităţii.
Organizat de Sorin Bobis, Stafeta Steagului Uniunii Europene, Coruptia ucide, Umbrela Anticoruptie Cluj, Actiunea Civica Galati, Rezist Galati si Rezist.TV.
Eveniment Facebook: Marsul Sperantei. Toti pentru Justitie. De la Cluj La Bucuresti!
Alba Iulia
Prefectura, 18:00 – 23:00
Organizat de Albaiulia civica rezista.
Arad
Primarie, 19:00 – 21:00,
Organizat de Aradul Civic.
Galaţi
Prefectura, 18:00 – 21:00,
Organizat de Actiunea Civica Galati.
Iaşi – eveniment 1:
Piata Unirii, 18:00 – 22:00,
Organizat de Dreptate, Integritate, Corectitudine.
Iasi – eveniment 2
Piata Unirii, 18:00 – 23:00,
Organizat de Anca Aradei Paraschiv.
Oradea
Piata Unirii, 18:00 – 21:00,
Organizat de Oradea Civica.
Suceava
Esplanada Casei de Cultura, 18:00 – 23:00,
Organizat de Suceava protesteaza.
Târgu Mureş
Prefectura, 18:00 – 21:00,
Organizat de Muresul Civic, Muresul Civic si Coruptia ucide.
Aproximativ 50 de persoane au protestat, sâmbătă dimineaţa, în faţa Sălii Polivalente din Târgu Mureş, împotriva modului în care au fost adoptate modificate legile justiţiei, după care s-au îmbarcat în autocar şi au plecat pentru a participa la protestul din Bucureşti.
Protestatarii din Târgu Mureş spun că mobilizarea a avut loc pe reţelele de socializare şi că, în ciuda condiţiilor meteorologice, au decis să iasă, din nou, în stradă în speranţa că vor atrage atenţia decidenţilor de la nivel central, relatează agerpres.ro. Astfel, protestatarilor din Târgu Mureş li s-au alăturat, sâmbătă, înainte de plecare şi cetăţeni din judeţul Cluj şi, înainte de îmbarcarea în autocar, au fluturat steagul României şi au scandat lozinci împotriva deciziilor luate de majoritatea parlamentară.
Pe traseul Târgu Mureş-Bucureşti, acestora li se vor alătura şi oameni din Sighişoara şi Braşov, care şi-au anunţat intenţia de a lua parte la protestul din Capitală, alături de grupul de tineri, care a parcurs pe jos traseul Cluj-Napoca – Bucureşti, în ceea ce au numit „Marşul speranţei”.
Protestatarii s-au arătat îngrijoraţi de efectele instabilităţii guvernamentale, care a început să aibă efecte asupra ROBOR şi asupra monedei euro şi de modul în care majoritatea parlamentară înţelege să intervină în legile justiţiei.
Timişoara
Piata Operei, 18:00 – 21:00,
Organizat de Timisoara Civica.
În Diaspora, proteste sunt anunţate pentru Argentina, Austria, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA.
You must be logged in to post a comment Login
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.








CCD
20 ianuarie 2018 at 19:06
Mă, voi sunteți cretini, ăștia care puneți asemenea titluri ? Cum să se cutremure un oraș de două milioane de locuitori pentru că ar veni câteva zeci de mii ? Voi sunteți capabili să faceți, așa un raport elementar ?…
Daniel
21 ianuarie 2018 at 20:51
Da…mai sunt si idioti care nu vad subiectul din cauza semanticii…Si mai zice altora cretini…
Problema este ca…psd-ul s-a cam obisnuit cu protestele inutile, continua cum stie el mai bine in directia „oranduirii socialiste”…dictatoriale am vrut sa spun, prin „anchetarea elementelor straine si perturbatoare a linistii comuniste”…facand dosare penale oamenilor sincer nemultumiti. Ca or mai fi si agitatori…cine dracu stie?
Si cu „cutremur”…si fara…Romanica e pierduta. Europa e pierduta…UE…o utopie desarta. Lumea toata e pierduta. Asa ca…”Decat sa ne certam…nu mai bine de viata ne vedem???”
Ca oricum…”Cainii latra, ursul bese…”