Connect with us

Transport

Bataie de loc la adresa bucurestenilor! Cat dureaza sa iti inmatriculezi masina in Bucuresti?!

Published

on

Pe relativ proaspata cladire de pe Soseaua Pipera 49 (net-ul vestea deschiderea ei candva prin 2008), drumul care uneste Bucurestiul de cartierul Pipera al orasului Voluntari, troneaza 6 litere: DRPCIV. Adicatelea, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare. Care Directie, conform site-ului oficial, tine de Ministerul Afacerilor Interne.
La interior, multiple panouri ne vorbesc despre Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Permiselor, entitate subordonata Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti si despre Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Ilfov, parte din Ministerul Afacerilor Interne.
Sa nu complicam lucrurile. Ce e important e ca orice cetatean al Bucurestiului are treaba, de orice fel, cu un automobil, fie ca doreste sa-l conduca, sa-l inmatriculeze, sa-l radieze, sa-l cumpere la mana a doua, e obligat sa treaca prin cladirea de mai sus. Care cladire se gaseste la aproximativ 10 minute de mers pe jos de statia de metrou Aurel Vlaicu. Mersul pe jos se poate desfasura legal, pe trotuar, pana la gardul institutiei. Apoi, dupa cum se poate vedea si mai jos, gardul intrerupe trotuarul si cetatenii sunt obligati sa mearga pe carosabil.
Odata intrati in institutie, cetatenii privesc panourile de admirat in figura de mai jos. Daca le urmeaza, ii asteapta multiple ghisee, in fata carora sunt cozi semnificative. Ce rol are fiecare ghiseu, cetatenii pot afla doar intrebandu-i pe cei de la coada.
„Degeaba imi vorbiti mie ca va acosteaza persoane dubioase in curte. Eu am treaba doar cu interiorul cladirii, afara, in curte, nu e treaba mea”, mi-a marturisit politistul de serviciu intr-una din zilele acestei saptamani, cand i-am vorbit de multiplii cetateni cu iz interlop care acosteaza nestingheriti cetateni derutati, oferindu-se sa-i ajute contra-cost sa capete informatii sau sa rezolve probleme pe care sunt platiti sa le rezolve cei din cladirea DRPCIV.
Sa zicem ca, totusi, trecem de neajunsurile semnalate mai sus si incercam sa ne rezolvam problema pentru care ne aflam in vizita in locul sus-descris. Pentru una bucata inmatriculare automobil nou, cumparat in iunie 2016, a trebuit ca, in iulie 2016, sa:

  •     Stau la coada 2 ore si 50 de minute pentru a depune actele in vederea inmatricularii si a plati, doar cash, taxa de 85 de lei numere preferentiale (cele doua operatiuni se fac la acelasi ghiseu)
  •     Revin a doua zi si Stau la coada 1 ora si 10 minute pentru a primi placutele de inmatriculare si certificatul de inmatriculare ale masinii. Aceasta coada, un lung sharpe ce ocoleste stalpi formand o dantela cu aer baroc, se impleteste cu cea de la depunere acte pentru Pasapoarte Ilfov

Operatiuni banale, care intereseaza imensa majoritate a populatiei, se transforma intr-un calvar ce nu are corespondent in realitatea romaneasca a momentului. De ce? Din vina, nesimtirea, incompetenta, coruperea cui? Institutuia Prefectului Municipiului Bucuresti? Ministerul Afacerilor Interne? Ambele? Alte entitati?

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Published

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Published

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Published

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare