Stiri Bucuresti actualitate
Asociația Industriei Lemnului ia atitudine impotriva teierilor ilegale: Solicitare clara pentru Ministerul Mediului!
Asociația Industriei Lemnului – Prolemn invită Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să declanșeze o dezbatere științifică privind starea pădurilor și amploarea fenomenului tăierilor ilegale în România.
În scrisoarea deschisă adresată dlui Ministru Tánczos Barna de la începutul lunii aprilie, urmată săptămâna trecută de o scrisoare deschisă către Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, Asociația a reiterat necesitatea și chiar urgența unei dezbateri care să clarifice o dată pentru totdeauna discuțiile privind starea pădurilor și amploarea tăierilor ilegale.
Motivul este înfiriparea în conștiința publică și, mai nou, preluarea în documente oficiale ale Guvernului României și ale Comisiei Europene a unui volum al tăierilor ilegale estimat la cca 20 de milioane de m3 anual, cu efect în declanșarea în 2020 a unei proceduri de infringement fals motivate la adresa României, un nou val de suprareglementare în 2020-2021 care conduc la o nouă criză artificială de resursă și creșteri artificiale ale prețurilor materialelor lemnoase.
Așa cum Asociația a arătat în scrisoarea deschisă menționată, cifra de 20 milioane mc tăieri ilegale este bazată pe confuzia dintre volumul de lemn extras din păduri, estimat de Inventarul Forestier Național la aprox. 38 de milioane de m3 anual, și volumul comercial exploatat, măsurat de Institutul Național de Statistică, de circa 18 milioane de m3 anual.
Gradul de incertitudine privind evaluarea fenomenului tăierilor ilegale este maxim
Astfel, în anul 2015, dna Ministru Grațiela Gavrilescu a prezentat o evaluare a volumului tăierilor ilegale la 8,8 milioane m3 ca rezultat parțial al Inventarului Forestier Ciclul II. Cifra a fost prezentată în CSAT și a stat la baza modificării legii contravențiilor silvice și a deciziei de a dezvolta sistemul SUMAL 2.0 în anii 2016-2017.
Concomitent, în rapoartele anuale privind starea pădurilor, care se regăsesc pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, volumele tăierilor ilegale constatate la nivelul întregului fond forestier național, prin controale de fond desfășurate de către administrațiile silvice, se situează anual în jurul valorii de 150.000 m3.
O altă cifră certă este dată de volumul confiscărilor de materiale în urma controalelor derulate de toate instituțiile cu atribuții de control: Poliție, Jandarmerie, Gardă Forestieră, personal silvic. Toate aceste instituții constată anual tăieri, transporturi sau comercializare ilegală de materiale lemnoase sub 200.000 m3 anual.
O altă cale de evaluare este dată de verificarea transporturilor ilegale de către cetățeni prin aplicația cu acces public Inspectorul Pădurii. Conform declarațiilor oficialilor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, peste 82% din transporturile de lemn efectuate în România în 2020 au fost verificate de cetățeni cu ajutorul aplicației Inspectorul Pădurii, mai puțin de un transport din 1.000 fiind confirmat ca având vicii de legalitate privind proveniența lemnului!
Cu toate aceste incertitudini, dl. Costel Alexe, Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, a aruncat în spațiul public, fără nici o fundamentare, cifra de 20 de milioane de m3 anual „tăieri neautorizate” într-o conferință de presă cu caracter politic, în contextul finalului campaniei electorale din 2019. Evaluăm că acele declarații ar trebui privite mai mult ca declarații politice.
Forurile științifice resping estimarea de 20 de milioane m3 tăieri ilegale
Încă de la apariția rezultatelor IFN Ciclul II, forurile științifice au arătat că datele IFN nu pot fi folosite pentru a evalua amploarea fenomenului tăierilor ilegale.
Datele IFN arată pe ansamblu o evoluție temporală pozitivă a suprafeței pădurilor, o creștere a stocului de masă lemnoasă pe picior, un raport sustenabil de recoltă de maxim 65% între creșterea pădurii și volumul de masă lemnoasă recoltată.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” a comunicat în permanență observații privind erorile de eșantionare și viciile metodologice de evaluare a “volumului dispărut” din păduri și a respins asimilarea acestui volum tăierilor ilegale. Concluziile INCDS se regăsesc pe pagina www.icas.ro (argumentul pe larg este ) și au fost reiterate într-un comunicat de presă recent (anexat): „rețeaua actuală de Inventar Forestier Național nu poate oferi valori reprezentative care să reflecte realitatea privind indicatorul volumului de lemn recoltat anual la nivel național sau regional.”
Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a publicat tot în decembrie 2019 un similar, în care se menționa că „valoarea estimată a volumului de lemn recoltat […] este departe de a fi stabilită pe informații și proceduri corecte, astfel că ea nu poate fi luată în considerare la formularea unor concluzii pertinente referitoare la nivelul tăierilor din pădurile României” și „compararea acestei valori estimate, prin tehnici de eșantionare statistică la parametri ce depășesc cu mult valorile limită asumate în IFN, cu volumul de lemn – obținut prin alte procedee dendrometrice – raportat la INS este lipsită de profesionalism.”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor trebuie să preia inițiativa dezbaterii
Prejudiciile de imagine la adresa României în fața partenerilor externi, dar și a unui sector care reprezintă 3,5% din PIB-ul național, este enorm. Nu în ultimul rând, resursele publice și private mobilizate în combaterea fenomenului tăierilor ilegale au fost pe măsură, cu efecte incalculabile asupra dezvoltării și investițiilor în sector.
De aceea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are șansa de a repara această eroare prin transparență și luciditate. Asociația Industriei Lemnului – Prolemn repetă invitația adresată dlui Ministru Tánczos Barna să demareze o dezbatere necesară pe acest subiect.
În acest sens, Asociația Industriei Lemnului a solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să publice rezultate parțiale ale ciclului III al Inventarului Forestier, care ar fi trebuit să înceapă să se deruleze imediat după finalizarea Ciclului II în 2018, să clarifice discuțiile privind metodologia IFN, astfel încât să avem o imagine obiectivă a evoluției stării pădurilor în România.
Cătălin Tobescu, președintele AIL – Prolemn, a declarat: „România are nevoie de o dezbatere transparentă, bazată pe rațiune și pe argumente științifice, privind starea pădurilor. Rezultatele dezbaterii trebuie asumate de decidenți pentru a fundamenta politicile naționale pentru domeniul pădurilor. Asociația Industriei Lemnului – Prolemn se poziționează ferm împotriva tăierilor ilegale de pădure. Convingerea noastră este că pădurile trebuie gestionate responsabil, iar lemnul trebuie utilizat sustenabil pentru beneficiul naturii, comunităților și economiei.”
Stiri Bucuresti actualitate
Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial, a câștigat prima etapă Grand Chess Tour
Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece victorii consecutive ale numărului 1 mondial, Magnus Carlsen, de cinci ori campion mondial. După un parcurs foarte bun al Marelui Maestru chinez Wei Yi, care părea că va câștiga etapa de la Varșovia, Carlsen a revenit surprinzător și s-a impus cu 26 de puncte, urmat de Wei Yi cu 25,5 puncte și de polonezul Jan-Krzysztof Duda cu 19,5 puncte. Victoria i-a adus în cont 40.000 de dolari, fondul total de premiere al etapei de la Varșovia fiind de 175.000 de dolari. În total, Grand Chess Tour are premii de 1,5 milioane de dolari și include cinci etape desfășurate în trei țări europene și în SUA.
„Felicitări lui Magnus Carlsen pentru victoria sa la Superbet Rapid & Blitz Poland și mulțumiri către toți jucătorii pentru partidele incredibile reușite. Așteptăm cu nerăbdare începerea Superbet Chess Classic în București la finalul lunii iunie. Pentru fundația noastră, investiția în șah înseamnă investiție în oameni. Evenimente precum Grand Chess Tour inspiră oameni din toate categoriile sociale să înceapă să joace șah, iar acest lucru este cu adevărat remarcabil”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, sponsor și organizator a trei dintre cele cinci etape ale circuitului fondat de Garry Kasparov.
„Știam că dacă am o zi bună, am o șansă. M-am simțit mai calm astăzi și știam că am reușit asta înainte. A fost o performanță incredibilă a lui Wei Yi și am fost norocos să câștig din nou astăzi. Sunt recunoscător tuturor celor care mă susțin de aproape și de departe”, a spus Carlsen.
Grand Chess Tour este un circuit internațional, care se desfășoară anual pe parcursul a cinci etape. Primele trei au loc în Europa – București, Varșovia și Zagreb și sunt susținute și organizate de Fundația Superbet. Ultimele două etape se joacă în SUA, la Saint Louis. Anul acesta, etapa a doua va avea loc la București între 24 iunie și 6 iulie și va fi de șah clasic.
Premiile întregului circuit au crescut în 2024 la 1,5 milioane de dolari, din care 350.000 de dolari pentru etapele de șah clasic și 175.000 de dolari pentru cele de șah rapid & blitz. Ediția de anul acesta va avea un fond de premii bonus mărit de la 175.000 de dolari, cât a fost anul trecut, la 275.000 de dolari.
Stiri Bucuresti actualitate
Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei
Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.
Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.
Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.
Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.
În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.
În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.
Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.
Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.
Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.
Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?
Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.
Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.
Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.
Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.
”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.
Sursa: StirilePROTV
Stiri Bucuresti actualitate
Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri
Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.
Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.
Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.
Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.
Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.
Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.