Intra in contact cu noi

Imobiliare

Aroganta de Bucuresti: 10 lei, taxa de vizitare, pentru cine vrea sa cumpere o garsoniera de 21 mp

Publicat cu

pe

O proprietară din București cere de la cei care vor să-i vizioneze garsoniera pe care o are la vânzare o „taxă de vizionare” în valoare de 10 lei.

Locuința se află într-un bloc construit în anul 1978, pe Bulevardul Timișoara și are 21 de metri pătrați.

Proprietara percepe și o taxă de intrare de 10 lei pentru cei care sunt interesați, pentru că, susține chiar aceasta, era „exasperată” de telefoanele cumpărătorilor care o făceau să-și piardă timpul cu „întrebări inutile”, potrivit știridecluj.ro.

Reclama

Am avut 70 de telefoane și vizionări aiurea în ultima lună, așa că am pus preț de vizionare, că și pe mine mă costă tramvaiul dus-întors până acolo. Am pus poze, se vede foarte clar în ce fel de bloc e. I-am exclus și pe ăia cu băncile, că nu dau credite pentru 21 de mp, cât are garsoniera, așa că de când am scris toate astea în anunț s-au mai potolit. Mai primesc telefoane cu întrebări din astea de bărbați, că ăia nu înțeleg ce citesc și vor să se afle în treabă, deși scrie clar: preț fix, nenegociabil. Că de când a început războiul toți vor cu 20.000, păi eu am dat pe ea 23, cum s-o dau cu 20.000?”, a declarat proprietara, potrivit HotNews, citat de știridecluj.ro.
„De vânzare garsonieră 21 mp plus 2 mp, spaţii de depozitare pe palierul blocului, lângă City Hotel. Acte la zi, parter/4, proprietar, stradal, duş şi wc în interiorul garsonierei. Căldură, apă caldă non stop Radet, întreţinere mică, aer condiţionat, geam cu vedere către bulevard, izolată, interior, exterior, aragaz, cuptor electric. Nu are gaze. Bloc curat, camere video. Nu fac vizionări pt. negocieri preţ fix, taxă vizionare 10 lei (zece lei) bilet transport. Nu sunaţi inutil dacă nu aveţi toţi banii cash, fără bănci”, este anunțul postat de proprietară.

Imobiliare

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan în problema Cathedral Plaza

Publicat cu

pe

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan de a face recurs la decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a suspendat dispoziţia de demolare a clădirii Cathedral Plaza şi califică drept „un eşec major” al statului de drept respingerea de către instanţă a dispoziţiei edilului prin care s-a pus în executare obligaţia de desfiinţare a construcţiei.

„Suspendarea Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022, care a transpus cuvânt cu cuvânt decizia instanţei de judecată, reprezintă în ultima instanţă, o modalitate de suspendare a înseşi executării hotărârii judecătoreşti, printr-o modalitate nepermisă de lege, hotărârea definitivă neputând face obiectul repunerii în discuţie a problemelor de drept care şi-au găsit rezolvarea irevocabilă”, afirmă purtător de cuvânt al ARCB, pr. Tarciziu Şerban, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit acestuia, „în plină campanie a statului român pentru ridicarea monitorizării ţării noastre prin mecanismul MCV, decizia Tribunalului Bucureşti afectează o întreagă comunitate şi aruncă în aer demersurile de a scoate România de sub atenta supraveghere a justiţiei, precedentul creat prin suspendarea efectelor unei hotărâri judiciare irevocabile conducând inevitabil la protest faţă de această abatere gravă de la principiile statului de drept”, potrivit Agerpres.

Reclama

„Procesul echitabil cuprinde şi faza executării hotărârii judecătoreşti, iar aşteptarea legitimă a părţii care a câştigat procesul este ca statul român să îşi asigure un sistem real şi eficient prin care hotărârea să fie adusă la îndeplinire, nu pusă între paranteze, în acest sistem al executării hotărârii instanţele de judecată neputând fi transformate într-o pârghie a neexecutării hotărârii care reprezintă un titlu executoriu, ci în una de garantare a efectelor depline ale acesteia”, susţine purtătorul de cuvânt.

El subliniază că recursul făcut de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, la decizia Tribunalului Bucureşti va fi sprijinit de comunitatea catolică.

„În acest moment, singurul remediu procesual îl reprezintă recursul Primarului General al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, demers pe care comunitatea catolică îl va sprijini, acesta fiind primul şi singurul primar general care a înţeles că hotărârea judecătorească nu se discută, ci se execută, a înţeles misiunea sa de a asigura Bucureştiului revenirea la normalitate, a procedat corect prin emiterea unui act care reflectă până la identitate dispoziţia dată de instanţă. Nu în ultimul rând, memoria noastră nu trebuie să piardă esenţa hotărârilor Senatului României care, prin două hotărâri, a constatat existenţa unor grupuri de interese care au pus presiune pe administraţia din vremea emiterii autorizaţiei de construire nelegale a clădirii Cathedral Plaza. Hotărârea judecătorească nu trebuie însă să fie îngenuncheată de nicio presiune”, a adăugat Tarciziu Şerban.

Reclama

El aminteşte că Tribunalul Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, luni, suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022 emisă de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prin care s-a pus în executare obligaţia de desfiinţare a construcţiei – imobil de birouri Cathedral Plaza situată în Bucureşti, str. Gen Berthelot nr. 11-15 sector 1 şi respectiv Bucureşti, str. Luterană nr.15 si 15 A, sector 1, realizată fără autorizaţie de construire legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 2520/2012 (definitivă şi obligatorie), Tribunalul Dâmboviţa a dispus obligarea Primarului Municipiului Bucureşti la emiterea deciziei privind desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, realizată fără autorizaţie de construire legală, autorizaţie emisă la solicitarea SC Millennium Building Development SRL, de Primăria Sectorului 1, precum şi la luarea tuturor măsurilor administrative de aducere a terenului în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecţie a Catedralei Sf. Iosif, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri judecătoreşti, Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 1454/20.07.2022, procedură obligatorie într-un stat de drept, în care autoritatea publică nu se poate sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor impuse de către instanţa judecătorească, mai aminteşte ARCB.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Primarul Nicusor Dan despre Cathedral Plaza: Vom face recurs la Curtea de Apel, există o hotărâre definitivă de demolare

Publicat cu

pe

Reprezentanții proprietarului clădirii Cathedral Plaza au anunțat printr-un comunicat de presă Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea dispoziției primarului Nicușor Dan pentru demolarea clădirii Cathedral Plaza din centrul Bucureștiului. Primarul General a anunțat la rândul său că va face recurs la Curtea de Apel București și că există o hotărâre judecătorească defintivă pentru demolarea clădirii.

Proprietarul clădirii de birouri Cathedral Plaza anunță că a înregistrat și o plângere penală împotriva lui Nicușor Dan pentru presupu abuz în serviciu în legătură cu dispoziția de desființare a clădirii de birouri emisă de acesta in data de 20 iulie 2022.

Reprezentanții proprietarului clădirii solicită organelor de cercetare penală verificarea primarului general, pe care îl acuză că în dimineața termenului de judecată acordat in dosarul având ca obiect cererea proprietarului de a se emite autorizația de construire pentru regularizarea situatiei cladirii, ar fi decis ”să definitiveze strategia urmărită încă dinainte de a deveni primar general, când, în calitate de fondator și presedinte al Asociației Salvați Bucureștiul, a decis să intervină în acel dosar și să solicite obligarea primarului general să demoleze clădirea”, se arată în comunicatul citat.

Reclama

În replică, Nicușor Dan arată într-un comunicat că ”o hotărâre definitivă din 2010 a constatat ca autorizația prin care imobilul a fost construit este nelegală și că avizul Ministerului Culturii pe care s-a bazat este nul. O hotărâre definitivă din 2013 obliga Primarul Municipiului București să emită dispoziția de demolare. Instanța reține că “se afectează nu un spațiu public, ci un spațiu public cu valoare istorică deosebită” și că se încalcă dreptul la libertate religioasă. Am emis în iulie 2022 dispoziția de demolare preluând copy-paste dispozitivul hotărârii definitive din 2013”.

Referitor la decizia de luni a Tribunalului București, Nicușor Dan a declarat că ”proprietarul clădirii a solicitat atât anularea cât și suspendarea dispoziției de demolare motivând în esență că are pe rolul instanțelor o cerere de intrare în legalitate a imobilului și că dispoziția de demolare trebuie să aștepte soluționarea litigiului de intrare în legalitate. Tribunalul București a soluționat pentru moment cererea de suspendare a dispoziției de demolare. A reținut probabil (hotărârea nu este redactată) că există un risc ca imobilul să fie demolat înainte de soluționarea cererii de anulare a dispoziției de demolare. Vom exercita recurs la Curtea de Apel București împotriva sentinței de ieri a Tribunalului. Esențial este că dispoziția de demolare este copy-paste din dispozitivul unei hotărâri judecătorești definitive. Evident, proprietarul clădirii ilegale are dreptul să facă toate demersurile legale pentru a-și salva clădirea. Însă a face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depășește orice limită a tupeului”.

Cathedral Plaza este o cladire de birouri detinuta de Millenium Business Development SRL. Clădirea, constuită lângă Catedrala Sfântul Iosif din centrul Capitalei, a suscitat un scandal imens la momentul construcției.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Nicusor Dan: Primăria București nu va mai emite nici un act bazat pe hotărârile din mandatul Gabrielei Firea prin care s-au aprobat planurile urbanistice zonale

Publicat cu

pe

Primăria Municipiului București a pus vineri în transparență decizională un proiect de dispoziție legat de domeniul imobiliar din Capitală, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul, care urmează să fie votat de Consiliul General, prevede că Primăria București nu va mai emite acte și documente în baza hotărârilor din anii 2018-2020 pentru aprobarea planurilor urbanistice zonale din sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6.

Toate aceste hotărâri ale Consiliului General din mandatul Gabriele Firea au fost suspendate sau anulate de instanță prin decizii definitive sau în primă instanță.

Reclama

Planurile urbanistice zonale sunt acte administrative în baza cărora se emit autorizațiile de construcție.

Citește aici proiectul de decizie

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Sectorul 63 ore in urma

Primaria Sectorului 6 vrea sa faca piste de biciclete pe Bulevardul Doina Cornea şi Şoseaua Cotroceni

Consiliul Local al Sectorului 6 vrea să preia în administrare Bulevardul Doina Cornea şi Şoseaua Cotroceni, în vederea amenajării unor...

Bucuresti18 ore in urma

Nicuşor Dan anunţă atribuirea contractelor pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare, cu fonduri UE

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri...

Bucuresti18 ore in urma

Jurnalist celebru de la Gazeta Sporturilor, dat disparut in Bucuresti. Unde a fost vazut ultima data Daniel Scorpie

Jurnalistul sportiv Daniel Scorpie a fost dat dispărut, anunță Gazeta Sporturilor care cere ajutor oricui are detalii despre acesta. Bărbatul...

Timp libero zi in urma

Astazi incepe Salonul Auto Bucureşti la Romexpo

Salonul Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2022 îşi deschide, joi, porţile la Romexpo, evenimentul fiind programat să se încheie pe...

Imobiliare2 zile in urma

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan în problema Cathedral Plaza

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan de a face recurs la decizia Tribunalului Bucureşti prin care...

Bucuresti2 zile in urma

Sef in Politia Capitalei si un celebru avocat din Bucuresti, retinuti de DNA intr-un dosar de coruptie!

Fostul șef al Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ion Joe Stoica și, potrivit surselor Antena 3,...

Reclama

La mare cautare