Transport
Ambuteiaj fara precedent: Blocaj de 43 de km pe Valea Prahovei!

DN 1 s-a transformat joi seară în Drumul Nervilor și a bătut un record: 43 de kilometri măsura coada de mașini la ora 18:00, între Predeal și Breaza. Trei ore le-a luat șoferilor să treacă de blocajul care i-a depășit până și pe polițiști. 42 de agenți au fost trimiși în zonă, dar nu au putut face nimic.
Un șofer a fost gata să cedeze nervos din cauza blocajului depe Drumul Național 1. „127 de kilometri în şase ore şi 57 de minute. Am făcut 106 kilometri în două ore, după care în următorii 20 de kilometri am făcut aproape 5 ore. Este ceva incredibil, aerul nu se mai putea respira, erau copii, femei, unele gravide, care nu mai puteau să stea în maşină”, a povestit șoferul.
Dacă unii și-au pierdut răbdarea, alții au fost foarte calmi, semn că statul cu orele pe drumul de munte a devenit o normalitate pentru ei.
„Eu sunt din Ploiești, sunt obișnuit”, explică un șofer.
Polițiștii au îndrumat șoferii și pe varianta ocolitoare: Drumul Național 1 A, Cheia-Ploiești-București, dar mașinile au fost atât de multe, încât s-au format blocaje și acolo.
Transport
Viceprimarul Bucurestiului despre noile tramvaie: ”Efectivul complet – 20 unități – va circula din luna februarie”

Următoarele tramvaie Imperio vor circula din primăvară pe liniile 25 și 32, a anunțat vineri viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu. Tot vineri urmează să ajungă în București al 20-lea tramvai Imperio, la Depoul Militari, care va fi introdus alături de primele 19 tramvaie pe linia 41.
„Tramvaiul va fi asamblat până săptămâna viitoare și va intra cât mai curând în circulație, pe linia 41. Pe acest traseu circulă deja 18 tramvaie noi. Efectivul complet – 20 unități – va circula din luna februarie”, a explicat Bujduveanu.
Linia de metrou ușor 41 este primul traseu rapid, complet utilat cu tramvaie noi și face legătura între Nordul și Vestul Bucureștiului
Următoarele tramvaie Imperio vor circula, din primăvară, pe următoarele trasee:
– Linia 25 (12 tramvaie): terminal Depou Militari – terminal C.F.R. Progresu și retur.
– Linia 32 (15 tramvaie): terminal Piața Unirii – terminal Depou Alexandria și retur.
Celelalte linii pe care vor circula tramvaie Imperio sunt: 1, 10, 21, 40, 55. Pe aceste linii, tramvaiele vor fi introduse doar după modernizarea căii de rulare, a menționat Bujduveanu.
El a mai spus că în acest an încep lucrările de modernizare a peste 50 km de șină de tramvai. Este o investiție de peste 1,9 miliarde de lei, care are termen de finalizare 18 luni.
Graficul de livrare al tramvaielor Imperior este de 4 (patru) unități în fiecare lună calendaristică, a amintit viceprimarul Capitalei.
Transport
O gravida in 8 luni a pierdut sarcina, dupa ce a fost lovita pe trecere. Șoferul a fost prins pe Aeroportul Cluj, incercand sa fuga

O femeie gravidă în opt luni a fost izbită în plin cu mașina de un migrant! Bărbatul a părăsit locul accidentului, ba chiar a încercat să fugă și din țară.
„La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 18:39, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe str. Gura Caliței din sectorul 3. Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că o persoană de sex feminin a fost surprinsă și accidentată de un autoturism al cărui conducător nu a rămas la locul producerii accidentului, părăsind locul faptei.
În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea pietonului, o femeie însărcinată, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, a transmis Poliția.
Ulterior, bărbatul a fost dat în urmărire și a fost prins.
„În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, conducătorul autovehiculului a fost identificat în persoana unui bărbat, cetățean străin. Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei, iar în cursul acestei dimineți, bărbatul a fost depistat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca, încercând să părăsească țara.
Persoana în cauză va fi preluată de polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere care vor proceda la conducerea acesteia la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”.
Transport
VIDEO-Bataie cu pumni si picioare in traficul Bucurestiului, de la o banala greseala de incepator

Bătaie în traficul din București! O încadrare greșită în trafic s-a lăsat cu o bătaie generală între mai multe persoane. Un bărbat și o femeie au coborât din mașină și au sărit pe bărbat, pe care l-au lovit cu pumnii și picioarele. „Sub rafala de pumni, bărbatul a căzut pe mașina mea”, a spus martorul care a filmat bătaia.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini ce surprind o altercație în trafic, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii Secției 17 s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul, în vederea luării măsurilor legale.
În continuarea activităților desfășurate, la data de 25 ianuarie 2023, au fost identificate două persoane, un bărbat și o femeie, bănuite de săvârșirea faptelor.
În urma audierii acestora, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate, față de ambele persoane, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria 5, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a precizat Poliția Capitalei.
Bătaia a avut loc marți seara, în jurul orei 20:00, pe Calea 13 Septembrie spre Bulevardul Ghencea, din București. „Am surprins cu camera întreaga scenă. După ce m-am dezmeticit și eu m-am dat jos și am încercat să-i calmez, dar nu prea am reușit. Cel puțin, în partea unde nu se observă nimic, doamna era foarte agresivă”, a spus Paul Gabriel Andrei, cel care a filmat totul.
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Atac cu cutitul intr-un mall din Bucuresti! ”O singura persoana a sunat la 112 si a filmat, a facut diferenta dintre viata si moarte”
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Restaurante de lux in Bucuresti, cu mizerie in bucatarie si mancare expirata!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Moarte ciudata: Cine este tânărul care s-a aruncat de la etajul 25 al unui turn din Capitală?
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Mai mare rusinea: Magazine McDonalds și KFC închise în București pentru ca furau la cantar!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Sinucidere suspecta in Bucuresti: La 25 de ani s-a aruncat de la etajul 25, dupa o cina singuratica
- Sectorul 23 săptămâni in urma
Doliu in Primaria Sectorului 2: A murit cel mai tanar consilier local
- Transport4 săptămâni in urma
Aceasta este cea mai periculoasa intersectie din Bucuresti
- Transport4 săptămâni in urma
Noul an aduce camere de supraveghere in cele mai importante intersectii ale Bucurestiului. Vor sti totul despre soferi