Afis la intrarea in Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti: de la 1 ianuarie 2018 medicii rezidenti nu mai primesc bonuri de masa!

0
1166

Un afis postat la spitalul clinic de urgenta Sf Ioan din Bucuresti in care medicii rezidenti sunt anuntati ca, incepand cu 1 ianuarie 2018, nu se vor mai acorda tichete de masa a condus la anuntarea unui protest, pe Facebook, in fata Ministerului Sanatatii, la care si-au declarat participarea, pana miercuri dupa-amiaza, peste 300 de persoane.
Pe acest afis medicii rezidenti sunt anuntati ca, de la inceputul anului viitor, nu vor mai primi tichete de masa, conform legii 153/2017. Afisul este semnat de managerul spitalului, Robert Agafitei, si de directorul economic.
Pe pagina pe care este anuntat protestul – „Medicii Rezidenti NU lucreaza pro bono” – se cere „confirmarea oficiala si publica” a faptului ca „salariile medicilor rezidenti, indiferent de an, nu se vor micsora si vrem clarificarea situatiei de introducere a bursei in salariu (confirmare an 2022 an si luna), avand in vedere ca unii colegi vin cu surse de informatii (sigure, zic ei) cum ca salariul rezidentului de an I va fi 5700 lei (!) incepand cu martie 2018”.
De asemenea, se cere confirmarea oficiala a faptului ca de la 1 ianuarie 2018 se va acorda contravaloarea bonurilor de masa in bani si se cere „insistent plata garzilor incepand din anul I de rezidentiat”.
„Vrem claritate si siguranta”, se mai arata in aceasta chemare la protest, anuntat sambata, intre orele 13 si 16, in fata ministerului Sanatatii.
Sursa: Hotnews.ro

<