Connect with us

Transport

Administratorul public al judetului Ilfov anunta biletul unic pentru transportul in jurul Bucurestiului

Publicat

on

Administratorul public al Județului Ilfov, Irinel Scrioșteanu a declarat recent că este nevoie urgentă de implementarea unui bilet unic la nivel regional, corelat cu un tarif unic pe toată regiunea.
Scrioșteanu a tras un semnal de alarmă privind întârzierea aplicării soluțiilor pentru creșterea mobilității în regiunea București-Ilfov. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Viitorul Mobilităţii Urbane în România” la care au participat reprezentanți ai autorităților locale din București și din Ilfov.

Consiliul Județean Ilfov a urmărit îndeaproape realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), astfel încât acesta să fie astăzi în fază finală, bun de pus în practică. Concret, PMUD înseamnă proiecte pe o perioadă întinsă până în 2030 și un efort investițional de 7 miliarde de euro. (…) Pentru că nu se poate vorbi despre eficiența acestui plan fără pasajul de la Domnești, pasajul de la Berceni, pasajul de la Popești-Leordeni și cele de la Cernica și Mogoșoaia, Inelul 2 de centură (A0), extinderea rețelelor de metrou, legătura feroviară dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni și alte investiții, din această cauză trebuie să acționeze inclusiv ministerele și Guvernul.(…) Consiliul Județean Ilfov insistă în aplicarea unor măsuri care ar putea fi considerate, de către unii specialiști, excesive, cum ar fi: Program de Transport integrat la nivelul regiunii București-Ilfov, bilet unic la nivel regional și tarif unic pe toată regiunea”, a declarat Irinel Scrioșteanu.

Taxă de centru pentru mașinile care vin în București

În cadrul aceleiași conferințe, City Managerul Capitalei, Sorin Chiriţă, a declarat că Primăria Capitalei ar putea implementa un timbru de centru, pentru cei care vin cu mașinile în București. Nu a precizat însă care ar fi cuantumul unei astfel de taxe.

Am delimitat zona centrală extinsă, am delimitat şi străzile pe care se va putea introduce timbrul de centru (…) Nu se va putea întâmpla peste noapte, ci după ce vom implementa toate măsurile de reducere a poluării, după ce vom aduce autobuzele şi vom face o analiză cu privire la acest aspect. Nu putem preciza în prezent care ar putea fi cuantumul unui timbru de centru. Dar el nu trebuie să fie nici disproporţionar, nici exagerat”, a declarat Sorin Chiriţă, citat de Mediafax, în cadrul conferinţei „Viitorul Mobilităţii Urbane în România”

Sorin Chiriţă a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că această taxă ar putea fi aplicată pentru străzi şi bulevarde precum Magheru, Regina Elisabeta sau strada Mihai Eminescu .

Advertisement

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro