Timp liber
Tot ce poti face weekend-ul acesta in Bucuresti!

In Bucuresti, fiecare sfarsit de saptamana este plin de optiuni interesante. Si in acest weekend capitala tuna si aduna concerte de jazz, rock, spectacole de teatru pe alese, festivaluri sau targuri. Daca nu ti-ai facut inca o harta de iesit in oras, iata care sunt cele mai asteptate evenimente din perioada 8-10 aprilie, de la concerte Celelalte Cuvinte, Golan, Maria Raducanu, la scurtmetraje, filme politice sau pelicule cu si despre sex, ce vor rula în cadrul Festivalului de Film Internațional de Film NexT, anunta Hotnews.ro.
Concert Lucia, Otherside si Golan la Fratelli Club
Vineri seara, pe 8 aprilie, de la ora 21:00, vor canta Lucia, Otherside si Golan laFratelli Club. Golan este o trupa romaneasca foarte bine primita pe scenele europene, cunoscuta pentru sound-ul melodic, visator si electronic pe care il abordeaza. Otherside este o aparitie proaspata si promitatoare in peisajul muzical de la noi. Cu un single lansat in SUA si un prim album ce sfideaza orice asteptari despre cum ar trebui sa sune muzica electro, Otherside reusesc sa imbine momente chill, introspective, cu o explorare indrazneata a texturilor sonore si o energie demna de orice dance floor care se respecta. Lucia este o tanara artista indie/pop, care si-a facut debutul cu coverul „Silence„, piesa ce a depasit 20.000.000 de vizualizari pe Youtube.
Concert Celelalte Cuvinte la Music Club
Trupa Celelalte Cuvinte revine in Capitala, la Music Club, vineri, 8 aprilie, de la ora 21.00, pentru o noua repriza de hard rock, in cadrul primului concert de anul acesta din Bucuresti. Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din Romania. Celelalte Cuvinte inseamna Calin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan si Ovidiu Rosu.
„Obsesii”, un one-women show cu Cerasela Iosifescu, la Arcub
Vineri, de la ora 19.00, Arcub prezinta spectacolul „Obsesii” de Claudiu Sfirschi-Laudat, un one-woman show cu Cerasela Iosifescu. Virginia Woolf si alti scriitori de seama apar ca niste fantome indaratul replicilor scurte. Textul spectacolului este scris de Claudiu Sfirschi-Laudat ca o „improvizatie libera” pe marginea unor opere literare semnate de scriitoarea Margarita Karapanou, care s-a luptat intreaga sa viata cu tulburarea maniaco-depresiva. Personajul principal al spectacolului, Lora, reflecta trairile reale incercate de scriitoare, fiind condusa de autorul textului in fata spectatorului roman pentru a povesti experienta unei lumi infricosatoare, bantuita de spectrul unei boli oarbe, care nu isi alege victimele.
Plimbare cu bicicleta
Bucurestenii sunt asteptati sambata, 9 aprilie, la ora 10.30, in Parcul Herastrau- Piata Charles de Gaulle, la o plimbare cu bicicleta, cu ocazia deschiderii sezonului Velo. Turul ciclist va lua startul la ora 11.00 si se va desfasura pe traseul: Bdul Nicoale Prezan – Arcul de Triumf – Bdul Kisellef – Arhitect Ion Mincu. Pentru a participa la turul ciclist, fie inchiriati o bicicleta galbena, fie veniti cu propria bicicleta.
Concert Maria Raducanu & Maxim Belciug la Unteatru
Sambata, 9 aprilie, incepand cu ora 21.00, la Unteatru e seara de concert cu Maria Raducanu si chitaristul Maxim Belciug. Cunoscuta mai ales pentru modul personal in care „combina bocetele romanesti cu fado-ul portughez, cu blues-ul si cu improvizatia”, dupa cum scrie pe site-ul casei de discuri new-yorkeze Tzadik a faimosului jazzman John Zorn, Maria Raducanu abordeaza alaturi de Maxim Belciug o muzica de o tinuta undeva intre clasic si traditional, explorand cu prospetime teritorii oarecum rezervate artistilor clasici.
Spectacolul „Revizorul”, la TNB
Teatrul National Bucuresti pune in scena sambata, de la ora 19.30, spectacolul „Revizorul”, in regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole si Mihai Constantin in rolurile principale. In acest spectacol actorii valseaza printre meandrele minciunii celei hoate si ale adevarului necrutator. Din distributie mai fac parte Ana Ciontea, Ilinca Manolache, Maia Morgenstern, Claudiu Bleont, Mihaita Calota, Mircea Albulescu, Andrei Finti, Andrei Hutuleac, Armand Calota, Istvan Teglas, Maria Buza, Marcelo Cobzariu, Vitalie Bichi si Axel Moustache.
Festivalul International de Film NexT
Festivalul International de Film Next implineste anul acesta 10 ani. Astfel, pana pe 11 aprilie puteti vedea unele dintre cele mai noi si mai inovatoare scurtmetraje din toate colturile lumii adunate in cea mai mare competitie de scurtmetraje din Romania. Organizatorii promit scurtmetraje de neratat, dar si filme politice, filme cu si despre sex, experimente formale inedite si calatorii fantastice prin galaxii indepartate. Filmele vor rula la Cinema Elvira Popescu si Cinema Muzeul Taranului, dar si in alte din Bucuresti.
V for Vintage #16
V for Vintage spune „go-go spring” cu o editie inspirata de culoarea si libertatea anilor ’70. Sambata si duminica, la Casa Universitarilor din Bucuresti, cei mai cei mai talentati designeri locali si internationali sunt provocati sa creeze colectii capsula inspirate din perioada celor mai neconventionale aparitii.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login